Crestea un barbat
la fereastra mea-
se apleca spre mine de câte ori
se înnopta
si gemea
adânc ca un clopot,
nelinistit
cu un ropot
de degete verzi.
Crestea un barbat
spre apus,
spre cadere,
citea dintr-un cactus cum sa arzi
în tacere,
crestea la fereastra-
devenise o dunga,
se risipea în iluzii
înflorite la umbra.
Crestea un barbat din furtunile
verii,
crestea greu, crestea teapan-
gâtul lung se prefacuse în
scoarta,
scoarta în scut-
purta razboi
cu merii,
îmi trimitea
scrisori
pe frunze
îngalbenite de ploi,
ne înveleam cu ele, batea vântul,
ne trezeam goi.
Crestea un barbat,
adapostea fericirea-
era înalt cât cerul
din orizont îi licarea
privirea-
ma ademenea cu câte un loc
portocaliu,
eu învatam sa zbor-
cadeam des,
ma ridicam,
zâmbeam ,
era usor,
era greu.
Era greu si crestea
sub el –
cresteam eu.