Nu sunt nimic
mai mult
decât acesta femeie
care va priveste
în fata,
care paseste prin visele voastre
încet, sa nu se sparga,
la capatâiul patului,
în fiecare
dimineata.
Nu sunt nimic mai putin
decât ce poate fi un om
altfel spus
traiesc,
gândesc,
ma lupt cu consecintele,
definitiile,
conotatiile,
implicatiile
cuvântului
“iubesc”.
Nu sunt nici mai mult
nici mai putin
decât ce-am fost si ieri,
am agonisit din putinul vietii
câteva
primaveri.
Nu sunt si nici nu-ncerc sa fiu
o icoana cu pleoapa plecata,
am mostenit genele soarelui-
ochiul meu rotund
nu clipeste
niciodata,
veghez în somn viitorul
cu lumînarea aprinsa în vânt,
cred în umbre fugare
cum altii cred
în cuvânt,
renasc când sunt
învinsa,
sau nasc
miracolul cel mai firesc
cu doua picioare
va învata si el sa mearga
între minus si plus
omenesc,
se va împotmoli poate
pe un drum sters
de pe harta,
îsi va urla poticnirea
si din ea se va naste poate
alt mers.
Nu sunt decît toate aceastea
la un loc,
le voi amesteca,
voi face din ele un destin,
voi porni din nou
la joc,
voi sti poate sa trisez,
voi întelege toate cartile,
careul de asi
va fi cîstigat,
în vreme ce
într-o emisfera nelocuita
din inima damei de cupa
voi ramâne aceeasi femeie
care a privit
timp de un ceas
timp de o viata
timp de un mit
un singur
barbat.