BATRÂNUL CE-SI SPUNEA SIESI FARA DE VÂRSTA ÎN CAUTAREA PASARII DE IRIDIU

 

 

Umbla de nadusea.
I-au spus umblatorul.
Unul cu limba mai ascutita l-a numit Cel ce-si amageste destinul.
Pe urma a rectificat si l-a numit Cel ce-si calareste destinul.
Un altul i-a spus Cel ce-si urmareste destinul.
Da ce, omule, de când poti urmari una ca asta? Destinul se urmeaza, nu se urmareste. Ce-i destinul, sa-l poti încolti, înghesui colo, într-un cotlon?
Însa numele a prins si s-a raspândit.
Umbla fara odihna. Si când intra prin câte un sat, holba niste ochi si arunca niste priviri...
I-au spus Holbeaza.
Îl înghionteau, îmbiindu-l cu bucati de pâine si cu vreo cana cu lapte.
Zicea, dati la saraci.
Da ce, mneata nu esti sarac?
Nu, nu. Sunt bogat.
Era bogat?
Era pe dracu. Era Coate-goale. Curgeau zdrentele pe el. Purta un camasoi larg, alb. Ce-i drept, era alb. Si umbla descult.
I-au spus Mos Camesoi. Si Descultul.
Purta plete lungi, argintii, îi cadeau valuri pe umeri. Iar barba, tot alba, colilie, crescuta pâna peste genunche.
De s-a ales cu porecla Se-mpiedica-n barba.
Unii, pentru ca aducea un duhovnic ori cu vreun fel de sfânt de prin icoane, i-au spus Apostolul. Prorocul. De prorocit nu prorocea nimic.
I-au spus Profetul, dar nici nu profetea.
Pe unde trecea, întreba de o Pasare.
N-a priceput nimeni.
O pasare de Iridiu.
S-a mai auzit si pâna acum de tot felul de pasari nemaiauzite.
Maiastra, Phoenix, Pasarea-de-foc sau Onix, Cristal. Chiar si Pasarea Metal ori Sarpele-cu-pene.
Dar, de Iridiu?!
Zicea, a trecut pe-aici vreo Pasare de Iridiu?
De cee?
De Iridiu.
Oamenii i-au spus Cel ce-si alearga umbra de pomana.
Altii l-au numit Prostanac.
Altii Molâu.
Îi pasa?
Îi dadea întruna cu Pasarea lui.
El însusi nu-si mai amintea numele (daca nu cumva o facea de-al naibii) si-si spunea, siesi, simplu, Batrânul.
Când aparea în câte un oras, traversa strazile fara sa se uite în laturi, ori sa fie atent la semafoare. De câte ori nu era sa-l pocneasca. Îl evitau în ultima clipa.
Nebunii au noroc.
Strigau dupa el, de ce nu te baga, dracului, la azil?
Da cine sa-l bage, ca nu avea pe nimeni.
Umbla ca un bezmetic pe unde-l carau picioarele. Toata viata lui s-a preumblat asa, fara un rost. Cautând caii verzi de pe cine stie ce pereti.
Viata i-a fost, ca sa folosesc un cuvânt mai pretios, o perpetua cautare.
Numai Pasarea i s-a refuzat.
Dar exista Pasarea de Iridiu?
Cica exista, în imaginatia lui.
I-au spus Vânator de abstractii (astia mai cititi, ca aialalti...)
Sau prizonierul propriilor iluzii.
Se mai întâmpla uneori, seara, sa fie poftit în vreo casa peste noapte, dar nu voia sa intre.
Zicea, mai bine bagati câinele, ca la noapte s-ar putea sa ninga.
Adica, refuza ospitalitatea.
Dar de mâncat, de baut, de odihnit...
Cei ce l-au vazut mai din aproape, au raspuns.
Omul acesta nu manânca.
Omul acesta nu bea.
Omul acesta nu se odihneste.
Ci numai umbla.
Parca se poate? Ce,-i stafie?
I-au spus Jumatate-stafie sau Om-fantoma. Un fel de hibrid.
I-au spus Hibrid.
Unii l-au numit Umbra Diavolului.
El, siesi, îsi spunea Pribeagul.
Asta si facea, pribegea în nestire.
Altii l-au numit Cel care bântuie.
Bântuie ce?
Bântuie.
Începuse lumea, de la o vreme, sa-l cunoasca de cal breaz.
Cu toate ca atunci când trecea, femeile, care i se prosternau în urma închinându-se, care dadeau buzna sa-i pupe poala camesoiului.
Se-ntorceau ametite; cica avea un iz Dumnezeiesc.
Se crede ca nu s-ar fi spalat niciodata.
Copiii aruncau dupa el cu pietricele si bulgari de pamânt. Ori îl stropeau cu tuburi de plastic; iar el râdea prosteste, de parca abia ce scapase de la balamuc.
Îi curgeau scuipatii dupa copii.
Barbatii se cam fereau (mai ales cei de pe la sate). Daca trebuia, totusi, sa-i treca prin preajma, se prindeau de nasturi ori de cine stie ce altceva, înfundându-si, pâna la coate, mâinile-n buzunare.
Uneori îl mai latrau si câinii.
Altii i se gudurau. Altii chelalaiau numai.
Pisicile, de obicei, îi treceau printre picioare cu cozile ridicate drept, ca intrate-n calduri.
Umbla. De colo colo, fara nici o tinta.
Asa spuneau.
Si autoritatile? Îl lasau sa-si faca de cap?
De ce sa nu-l lase, nu facea rau, nu supara pe nimeni, nu instiga si nu tulbura linistea nimanui. Se comporta civic.
Îl întrebau cum arata Pasarea. Daca o mai vazuse vreodata.
Zicea, nu stiu, dar ar trebui sa fie triunghiulara si cu un cerculet la mijloc.
Teologii au sarit ca arsi.
Au racnit, triunghiul e simbolul lui Dumnezeu! E ochiul Sau!
A fost singurul lui conflict.
I-au pus în vedere sa nu care cumva sa le treaca pragul lacasurilor lor.
L-au numit Blasfematorul.
Satana deghizat.
El însusi îsi spunea, siesi, Fara vârsta. Nu si-o mai amintea.
N-avea acte?
Zicea ca, pe vremea lui, nu se întocmeau acte.
Cum nu? De sute de ani se întocmeau acte.
Zicea ca, pe vremea lui, nu se întocmeau acte.
Nu-si mai amintea nimic despre sine. Nici locul nasterii, nici data, nici cum îl chema.
Îsi spunea Cel de demult si cauta Pasarea de Iridiu.
Exista o Pasare de Iridiu?
Ce întrebare, desigur ca nu.
Un posibil subterfugiu?
Vreo pista falsa?
Curios. Curios.
Îl spalau zapada si ploile. Îl usca vântul.
Nu se îmbolnavea.
Parea imun la orice boala.
Odata, un betiv, tot barbos, dar cu latele unsuroase, unul dintre acei asa-zisi artisti ratati, iesind dintr-o bodega si izbindu-se de el, a început sa strige.
Priviti, priviti! E batrânul arhetipal!
Arheti ce?
Pal!
A, pal!
Betivul îl tot îndemna sa bea dintr-o sticla.
Bea, omule, e din para, e Dumnezeiasca, te urca-n al doispelea cer.
I-a raspuns, otrava!
Nici nu fuma?
Nu avea nici un viciu?
Se ferea de fum.
De cei care slobozeau fum pe gura atunci când vorbeau. Se tragea într-o parte. Se ventila cu palmele.
Femeile?
Cine s-o stie? La câti ani avea parea de mult impotent.
Zicea, semintele mele au dat rod. Câteva s-au facut vlastare viguroase, altele au crescut pipernicite. Multe vor fi înlaturate.
Si mai zicea, fara nici o legatura, se stie tot ce trebuie sa se stie.
Nu-si prea aducea aminte despre sine.
Parea ca nici nu voieste nici nu încearca.
Cine era de fapt?
L-am întrebat, cine esti tu de fapt?
Singur vei afla când voi gasi Pasarea de Iridiu.
Cine era de fapt?
De fapt, exista Pasarea de Iridiu?
O voi întâlni curând. Exista semnele.
A plecat pe drumul spre Armageddon.
Cine era de fapt?
Oamenii l-au numit în toate felurile.
I-am strigat din urma, esti, cumva, Dumnezeu?
a plecat pe drumul spe Armageddon.
Era Dumnezeu?
A zis, nu. Nu sunt Dumnezeu.
Cine esti de fapt?
Voi trimite un Înaripat. Arhanghel în zale si coif din Iridiu. Încaltat cu sandale din Iridiu. Cu spada si scut din Iridiu. Va fi trimisul meu!
Înseamna ca esti Dumnezeu?
Nu, nu sunt Dumnezeu.
Eu sunt Alfa si Omega. Când voi întâlni Pasarea de Iridiu voi veni. Abia atunci...
Abia atunci vei fi Dumnezeu?
Abia atunci se va declansa Apocalipsul.
Vorbea de Apocalips.
Apo ce?
Calipsul?
A, calipsul!