Lui Nick Beres, cu prietenie

 

1.

A cincea saptamana dupa Rusalii, ora 24:00, joi

Daouatablecatuse tocmai trecea prin fata primariei cand se impiedeca de Iorgovan, intins in mijlocul drumului cu hainele sfasiate si imbibate de sange. Nu-l vazuse. Mergea cu capul in sus, privind la stele si vorbind de unul singur.
- Ia te uita, ala e Carul Mare. Unu, doi trei, patru, cinci, si aia e Polara...
Simtise ceva moale sub talpa bocancului si, speriindu-se pe moment, o rupse la fuga. Bause in seara aceea, la Gordun, ca de obicei, dar mintea i se mai limpezise de cand se plimba in racoarea noptii. Iar acum, dupa sperietura, se trezi de-a binelea. Opri cativa zeci de pasi mai incolo, gafaind, neintelegand nici el de ce gonise ca o locomotiva in loc sa vada despre ce e vorba.
Ce-ar putea fi, se intreba, un caine ori vreo pisica moarta? De unde se oprise nu vedea nimic. Sau un sarpe? Nu ca i-ar fi fost frica, voia numai sa stie pe ce calcase. Poate pe vreun strigoi?
Pe cand era copil maica-sa il speriase mereu cu strigoii. Ii spunea , ai grija sa nu intarzii seara ca te prind strigoii. Sau: daca vezi vreun strigoi, fa-ti cruce repede ca dispare. Noapte cand iesi pe-afara, fa-ti mereu cruce cu limba...
Isi facu repede cruce, cu limba.
M-a prostit maica-mea cu strigoii ei, isi spuse in timp ce-si pipai bastonul agatat de centura. Ei, n-are decat sa fie...Isi aminti de ultima oara cand i se nazarise ca vede un strigoi. Ce mai intamplare. Isi facu iar cruce cu limba. Ce mai ghinion. Era tot in rondul de noapte dar nu in satul acesta uitat de lume ci tocmai la oras. Da, fusese si politai la oras. Nu ca Adjutantu', seful lui, care habar n-avea de civilizatie...In noaptea aceea era insotit de un militar in termen, inarmat si asta pana in dinti, cu pistol mitraliera adica. Il chema, cum D-zeu il chema. Baraboamba sau Baragoamba. Ba nu, Baragloamba. Isi umfla pieptul. Ce memorie formidabila am, se minuna. Patrulau printr-un cartier de la periferie cand soldatul isi aminti ca nu departe de acolo stia pe cineva, una caruia se pare ca-i murise de curand barbatul si era innebunita dupa militeni.
- Da de unde stii tu atatea detalii, il chestionase el, banuitor, nu cumva...
- Nu, toa'su, il asigurase Baragloamba, va jur pe ce vreti d-voastra...
- Jura-te pe ma-ta!
- Sa moara mama, toa'su! Sa nu mai ies la vatra!
Baragloamba fusese, doua nopti inainte, cu tamajorul Dinu si, cum statuse cu spatele lipit de usa sa se mai incalzesca, ca il lasase tamajorul Dinu sa pazeasca pe-afara, auzisera franturi din ce vorbisera aia.
- Siii?
- Si faceau, sa traiti, ca toti dracii. Tamajoru Dinu mugea ca un bivol...iar ea vorbea intruna. Si repede, ca abia intelegeam ce spune. Zicea ca moare dupa militeni. Ca i-ar vrea pe toti...si tot asa. A tot repetat pana ce-a amutit, de parca i-ai fi dat cu ceva in cap. Pe urma l-am auzit pe tamajoru Dinu cand i-a zis ca o sa mai vina iar aia i-a raspuns ca poate sa vina cand are chef ca barbatu-su e dus la dracu, sa traiti! Si-a mai zis ca ea n-avea de gand sa si-o usuce la soare. Nu stiu ce-a vrut sa spuna cu uscatul la soare ca afara era un ger de crapau pietrele, iar tamajoru Dinu mai spunea...
- Bine, bine ma, Baragloamba, se hotarase in cele din urma Douatablecatuse excitat. Hai sa mergem! Numai sa stii, il atentionase, ca "dus la dracu" nu inseamna ca barbatu-su e neaparat mort.
Si ce gura proasta mai avuse. Avea sa i se adevereasca mai tarziu pe propria-i piele. Srabatusera drumul alergand usor din cauza frigului ce le patrundea in oase prin imbracaminte, desi purtau mantale groase. Nu se auzeau decat pasii lor, batand caldaramul, uneori mai tare, alteori mai infundat dupa cum sufla si vantul sau dupa cum erau strazile, mai inguste ori mai largi. Iar la capatul drumului, in loc de caldurica, in loc de rachiul pe care-l simtise Baragloamba iesind din gura Tamajorului Dinu sub forma de abur, in loc de asternutul cu carnuri moi si albe cu petec negru ...
- Si-un ceai fiert, toasu'!
...dadusera peste o umbra. O umbra miscatoare. Inconjurand zidurile, pandind, spionand, fofilandu-se, ascultand la usa si ferestre.
- Drace! Se putea sa n-aibe el ghinion cand era vorba de femei?
Mai intai crezuse ca-i vorba de vreun hot oarecare, era plin cartierul de gainari si borfasi si se gandi sa-l fugareasca de-acolo pentru a-i ramane teren de manevra daca Baragloamba nu l-ar fi avertizat ca si data trecuta, cand era cu Tamajorul Dinu, i s-ar fi nazarit o umbra ce-i daduse tarcoale in timp ce facea de paza la usa. Ei bine, observatia lui Baragloamba si cine stie ce alte conexiuni ale mintii sale ii declansase ideea cu strigoiul. Si daca era totusi un strigoi? Unul adevarat de data aceasta? Isi scosese pistolul din dotare si-l indreptase asupra tintei gata sa traga. Pe urma, clantanitul din dinti al lui Baragloamba ii distrasese atentia si nici el nu-si mai amintea cum si ce se intamplase. Auzise numai, impuscatura, amplificata de ecoul noptii si racnetele celui impuscat, vaietele si injuraturile de mama. In declaratia data superiorilor, Douatablecatuse scrisese ca actionase in legitima aparare insa, mai mult ca sigur ca daca ar fi ajuns la proces, nu l-ar fi crezut nici cel mai credul din judecatori. Noroc ca nu nimerise victima in plin, glontul ii zgariase numai pulpa piciorului si noroc ca pe lumea asta lucrurile se mai pot aranja si altcumva, nu numai....insfarsit, scapase cu cateva miare da-te cui trebuie si cu mutarea disciplinara la Bulboaia, satul asta nenorocit. Aluia, halal strigoi, ii platise despagubiri pentru rana de la picior, nu cine stie ce si atata tot. Altadata sa nu mai plece de acasa doar ca sa-si poata spiona mai in voie nevasta.
Caci femeile, hotari Douatablecatuse, sunt toate rele de musca. Adica...da, toate. Chiar si mama... De unde stia el asta, a mai spus-o cineva, dar cine, cine? Taica-sau nu... Alexandru Macedon, ii trecu prin minte, asta e! El a spus-o. Isi umfla cu mandrie pieptul de atata desteptaciune. Ce pacat ca nu se facuse ofiter. Ce mai ofiter ar fi iesit din el. Ofiter de criminalistica neaparat. Se infiora de ce ar fi putut fi cu ceva mai mult noroc decat il avusese el. Ce mai cazuri ar fi descalcit. La desteptaciunea lui...Asta ii aduse aminte ca tocmai calcase pe ceva moale si o luase sanatos la fuga. I se facu ciuda. Tocmai lui? Bine ca nu l-a vazut nimeni. Ei, asta-i. Un reflex normal. Chiar si Eliot Nes ala, al americanilor ar fi procedat la fel. Constatarea il mai linisti. Privi spre locul care-l facuse sa intre in panica. O pata intunecata in mijlocul soselei. Putea fi orice. Se pomeni cu bastonul de cauciuc in mana gata sa loveasca in tot ce misca. Pistol nu mai purta. Mai ales dupa ce bea la Gordun. Preventiv, stiindu-se iute la manie. Asta iarasi era o chestie a-ntaia de care era foarte mandru. Sa te pazesti si de tine insuti e chitesenta intelepciunii! Iar el era foarte intelept...
Dupa multa chibzuiala, hotari sa se apropie de locul cu pricina. O facu moale, mai mult furisandu-se, gata sa-si ia picioarele la spinare in orice moment. Fuga, sanatate curata! Da, si asta a mai spus-o cineva si cu certitudine ca nu un prost ca seful lui, Adjutantu'. Daca ar fi fost Adjutantu' in locul sau, precis s-ar fi cacat pe el de frica. Nu ca ar fi avut ceva impotriva Adjutantu'lui dar nu-l putea suferi. Prea se umfla in pene cu gradul sau. Un papa-lapte cugeta Douatablecatuse inaintand la lumina unei lanternei chioare a carei baterii le tinuse toata ziua pe soba, atent sa nu mai calce si pe altceva. Ca din senin, ii veni o idee geniala. Isi drese glasul si intreba:
- Care esti acolo, ba?
Intentionase sa fie cat mai autoritar dar glasul i se flescaise inainte de a scoate vreun sunet, abia daca o spusese in soapta. Nu primi nici un raspuns ceea ce ii dadu si mai mult curaj.
- Nu misca nimeni!
Si, intradevar, nimeni nu misca. Mortul in nici un caz. Cu toate acestea lui Douatblecatuse ii mai trebui 5 minute pana sa ajunga si sa vada despre ce e vorba. Si tocmai in timp ce se apleca asupra cadavrului, o pisica aparuta nu se stie de unde, o zbughi printre picioarele sale facandu-l sa incremeneasca. Daca aveam pistolul la mine o impuscam, reflecta dupa ce-si recapata respiratia. O impuscam ca pe un caine! Privi, insfarsit, la cel lungit in fata sa, pe sosea. Avea capul facut zob si naclait de sange. Il recunoscu numai dupa imbracaminte.
- Dracu sa ma ia daca asta nu-i Iorgovan, se pomeni vorbind singur, uluit. Si mort. Pe deasupra si mort!
Apoi realiza ca mortului ii lipseau picioarele.
- Cristoase! Ii paru ca mortul miscase.
Abia atunci, pentru prima oara in viata, intui ce inseamna sa fi cuprins de panica. Ar fi vrut s-o ia la goana, la Adjtantu' acasa, eventual, ca sa-l alarmeze, ori chiar numai sa strige in noapte in speranta ca l-ar auzi careva prin somn si-ar fi venit sa-i tie tovarasie, insa gura i se inclestase iar picioarele nu si le putea misca, de parca cineva i-ar fi turnat in ele plumb.

2.

A cincea saptamana dupa Rusalii, ora 01:01, vineri

Se intunecase bine cand Douatablecatuse se hotari sa-si inceapa rondul. Trecuse chiar de miezul noptii. Poate cu o jumate, poate cu un ceas, aproxima fara sa-i dea prea mare importanta faptului. Era doar un rond scurt. Niciodata la aceeasi ora. O gaselnita imprumutata dintr-un roman politist. O diversiune. O inducere in eroare al unui ipotetic inamic. Procedura ca la carte, cum o numea el. Chiar si traseul si-l alegea in functie de dispozitie. Ori arunca cu banul. Cap insemna s-o ia pe sosea in directia magazinului, iar pajura aceeasi sosea dar in sens invers. Uneori, cand se intampla sa bea prea mult la Gordun si se cam intampla, mai scapa moneda din mana si-atunci isi alegea un drum laturalnic, deobicei cel ce ducea in Surpaturi si trecea pe langa casa Smarandei, curva satului.
-Marca! se minuna Douatablecatuse ducand bucata de metal mai aproape de ochi. Ce bafta!
Traseul cel mai scurt
E drept, bause si-n seara aceea, la torta cu Adjutantu', dar parca mintea nu i se mai tulburase ca-n alte dati cand devenea artagos si brutal si cauta fiecaruia nod in papura. Atunci ameninta cu bataia, cu pumnul sau bastonul, ba mai rau, ameninta cu arestul si inchisoarea pe oricine i s-ar fi casunat cu tote ca in Bulboaia nu exista nici una nici alta. Oamenii se mai obisnuisera cu nazurile sale, mai putin cu bataile, nu se mai speriau cine stie ce si nu-l prea luau in seama cand era beat. Se fereau numai de bastonul sau de cauciuc.
Intr-o zi, isi aminti Douatablecatuse aprinzandu-si o noua tigara, bea vartos cu Adjutantu' si tuica i se cam ridicase la cap. Inauntru aerul devenise puturos nu atat din cauza fumului de tigara sau a sobei cu carbune cat a altor mirosuri. In ultimii ani Bulboienii se deprinsesera sa poarte cizme de cauciuc, iarna si vara si cum intrau in carciuma se descaltau ca la comanda. Ca sa nu-i mai fiarba! El privea prin fereastra murdara a carciumii, Adjtantu' ii povestea ceva despre locurile pe unde copilarise cand i se paru ca ceva nu e in ordine. Se ridicase de pe scaun cu toata iuteala de care fusese in stare si, imbrancind pe toti cei din calea sa, dadu buzna afara unde se ciocni nas in nas cu un tanar pe care nu-l mai vazuse niciodata. Nici una nici alta ii puse acestuia catusele la maini, o mai veche meteahna a sa. Dupa care striga cat putu de tare pentru a atrage atentia:
- Hotii de cai ar trebui spanzurati. Pe tine n-am sa te spanzur ci doar am sa-ti tabacesc pielea...Dar de miscat nu miscase. Privirea aluia il descumpanise. Intentionai sa-l furi, zi ca n-am dreptate daca-ti da mana! Scuipa tot. L-ai pandit pe Cosmelie, ai asteptat pana a intrat inauntru si te pregateai s-o stergi cu calul omului. Da recunoaste o data pana nu-ti umflu capul cu bulanul!
Il iritase privirea celuilalt. Calma, vicleana intr-un fel. Pe fata nu i se citea nici spaima nici surprindere, afisa doar un zambet vag, obraznic, din coltul buzelor. Superior intr-un fel.
- Ce-i ma, ce te uiti asa la mine de parca ai vedea-o pe ma-ta goala!
Se gandise sa-i altoiasca un baston de cauciuc dupa ceafa ca sa vada cu cine avea de-a face dar intre timp oamenii se stransesera ciotca in jurul lor, cascand gurile, belindu-si ochii. Cativa mai indrazneti incepusera chiar sa-i strige batjocoritor.
- Ce-ai, mai, Catusa, ce ti s-a pus pata pe om?
- Catusa, ma, io-s Catusa cu voi, ca va iau la poceala de va cacati pe voi! Apoi se reantorsese din nou la ala, ia zi, ia spune-le oamenilor cum voiai sa furi martoaga. Nici nu esti de pe-aici. Nici nu te-am mai vazut. Pe cine ma-ta cauti daca nu sa pui mana pe ce nu-i al tau? Te-am vazut pe geam cum il bateai pe Suru cu palma peste crupa si cum il pretaluiai din ochi, te pomenesti ca te si pricepi la cai...
Tot Adjutantu' care desi era mai varstnic tinea mai mult la bautura, linistise lucrurile. Pana la urma, tanarul necunoscut se dovedise a fi noul veterinar repartizat la IAS-Bulboaia in locul celui vechi si chiar Cosmelie il adusese cu caruta de la gara, il insarcinase brigadierul de la ferma unu...dar ce mai conta. Pe drum discutasera de starea animalelor.
- Pai sunt flamande ca peste tot, il informase Cosmelie si se planse de Suru ca nu mai tragea in ultima vreme.
De-aceea il si studia veterinarul pe Suru cand Cosmelie a intrat pana in carciuma sa intrebe de tigari, cineva il speriase ca se vor scumpi si voia sa ia mai multe. Intradevar, constatase veterinarul, Suru suferea de o boala mai rar intalnita la cai, Douatablecatuse nu-si mai aminti cum o numise, in orice caz ceva sofisticat. Mai important e ca dupa ce i-a scos aluia fiarele de la maini a trebuit sa-i ceara iertare, ideea Adjutantu'lui, ba il invitase sa si bea un pahar impreuna. Veterinarul nu se dovedise ranchiunos, dimpotriva, insistase sa plateasca el consumatia la sfarsit ceea ce el, Douatablecatuse, nu acceptase, avea si el mandria lui, nu-i asa, ca toata lumea.
Trase aer adanc in plamani si se lovi cu pumnul in piept. Sunt mandru, isi spuse, multumit, uitandu-se la ceas, ce pasca ma-sii? Ei, e timpul s-o iau din loc.
A doua zi se reantalnise cu veterinarul, tot la carciuma.
- De data asta, ii spusese ala, eu platesc, esti invitatul meu.
Douatablecatuse era inca mahmur din seara trecuta cand sarise pana si peste rond ceea ce nu i se prea intampla. Insa acceptase invitatia, avea el un tel ascuns. Voia sa-l descoase, sa afle totul despre el, cu intrebari subtile, prin invaluire, asa cum citise prin cele cateva romane politiste a caror lectura il entuziasmase pana peste poate. Si nici una nici alta isi pornise atacul.
- Acum ca stiu ce hram porti, lamureste-ma si pe mine, de ce ti-ai ales sa vi tocmai la Bulboaia?
Canalie! gandi.
- Am venit cu repartitie...
- Ei, hai, hai, ca nu-s de ieri de alaltaieri, facuse pe ofensatul, puteai sa te tragi mai langa casa, mai pe langa vreun oras mai important, toata lumea face asa.
- Ai dreptate, recunoscuse veterinarul. Esti un tip perspicace.
Fusese placut surprins de afirmatia celuilalt dar se disimula, se facu ca ploua. Nu-mi placi oricum, ar fi vrut sa spuna. In loc de asta, oferise de baut tuturor celor din carciuma. Noroc ca nu erau prea multi.
- Si-atunci?
- Vezi, puteam sa iau repartitia in Timisoara daca as fi dorit, am fost sef de promotie, dar pe mine m-a interesat Bulboaia in mod deosebit.
- Si ce mama ma-sii putea sa te intereseze la satul asta uitat de Dumnezeu, tocmai la capatul lumii? Stii ca e ultimul loc care a fost colectivizat din tara si ca dupa el s-a tras linie si s-a declarat colectivizarea incheiata?
- Parca.
- Pe-aici pana si oamnenii sunt salbatici, rai si indolenti, dati dracului, hoti si pungasi, betivani perversi si toate alealalte la un loc. Ai sa devi si tu un bautor de performanta ca noi toti si-ai sa-ti faci viitorul harcea-parcea.
Fusese sincer cu el, de cand nu mai fusese sincer cu cineva? asta tot ca disimulare! Poate ca-i paruse rau de tineretea veterinarului sau poate, prin extensie, chiar de-a lui personala, el cel putin fusese silit sa vina aici pe cand celalalt putuse sa aleaga.
- Am ales acest loc dintr-un motiv foarte special, o sa-ti spun, ca nu e nici un secret. Mi-a ajuns la urechi din surse sigure ca prin tinuturile acestea ar bantui un animal teribil.
- Animal? Nu intelesese prea bine. Ce fel de animal?
- Teribil, cum ti-am spus. O fiara.
- Ce fiara?
- Un monstru! O salbaticiune, una din acelea iesite nu se stie de pe unde. Fioroasa si inspaimantatoare. Carnivora rapace. Intelegi ce vreau sa spun? Se apropiase de el mai confidential. Un mutant! Probabil...
Nu-i placuse apropierea veterinarului. Avea ceva rece in el, de reptila, chiar asa si arata. Scund, slab si osos cu un cap mic incat aveai senzatia ca l-ai putea cuprinde in maini si cu un gat lung ce parea ca nu se mai termina. Leit reptila. Doar niste solzi ii lipseau daca nu cumva ii avea pe spinare, sub camasa aceea dungata ca o pijama.
Ii explicase ce inseamna un mutant. El nu mai auzise despre mutanti. Si nici nu intelesese prea multe din explicatiile veterinarului. Il apucase doar un ras din acela isterizant cand ai impresia ca te afli in fata unui nebun tocmai iesit de pe bancile unei universitati. Rasese pana i se bulbucasera ochii si se invinetise la fata, ba chiar fusese pe punctul de-a se asfixia.
- Esti intr-o doaga, omule, ii spusese cu o satisfactie nedisimulata dupa ce-si revenise. Te-a damblagit invatatura. Cum ma vezi si cum te vad. Nu exista asa ceva pe aici, ai venit degeaba. Vezi poate mai reusesti sa prinzi repartitia aceea la Timisoara. Si iar se pusese pe ras pentru ca el, Douatablecatuse, avea simtul umorului foarte dezvoltat.
- Cum crezi, ii replicase veterinarul. Dar eu am sa investighez cazul acestei fiare pentru ca aceasta m-a adus la Bulboaia. Saptamanal dispar vite ale oamenilor ori din cele ale fermelor de care nu se mai aude niciodata. Dispar pana si oameni cum e cazul fostului veterinar sau a baiatului lui Simion. Apoi ii soptise pe acelasi ton confidential care-i provocase repulsie. Sunt sigur ca tu si seful tau ati intocmit rapoarte ale disparitilor de prin imprejurimi. M-ar interesa sa-mi arunc un ochi peste ele...
- Hei! Hei, gustere, se scamosase el, pierindu-i brusc buna dispozitie. Las-o moale. Rapoartele sunt secrete. As putea sa te arestez pentru asta si sa-ti trag si-o mama de bataie!
- Cum crezi. Iar eu am sa te chem in judecata pentru scena de ieri, cand mi-ai pus catusele...
Apoi veterinarul se ridicase de la masa, zambind obraznic din coltul gurii si lasandu-l acolo in fata sticlei sale de rachiu. Voise sa se repeada dupa el ca sa-i dea o lectie mucosului, sa-si spijine putin bocancul pe gatul acela de taratoare pana l-ar fi facut sa linga podeaua cu limba-i veninoasa, dar in graba se dezechilibrase si rasturnase masa cu tot ce era pe ea starnind un vacarm infernal. Cu toate acestea, inainte ca veterinarul sa iese pe usa reusise sa-i strige:
- Pe ma-ta-n cur de imbecil, iti vin eu da hac. Sunt un tip perspicace si n-ai sa scapi usor. O sa fiu cu ochii pe tine si cum te-am prins la cotitura te-nhat...cacat pe bat ce esti!
Vorbise imediat cu Adjutantu' despre incident.
- Eu cred ca tipul e o vipera si are scopuri dubioase.
- Ca de exemplu? ii ceruse Adjutantu'.
- Pai de unde sa stiu eu? Abia am schimabat cateva vorbe cu el.
- Atunci lasa-l in pace. Ar putea sa aibe pe "cineva" in spate. N-o duci bine? Vrei necazuri? O sa cer cateva referinte despre el de la centru, dar mai incolo, nu vreau sa fac valuri. Si te sfatuiesc sa nu faci nici tu!
- 'teles, sa traiti!
Plecase cu coada-ntre picioare. Adjutantu' avea dreptate ca mai totdeauna desi nu era atat de perspicace ca el, era convins. In orice caz, isi spusese, o sa-l supreaveghez de aproape si cum il prind cu ceva il ard de nu se vede. Si-atunci sa-i vedem cat de lat ii va fi spatele...
Dupa nici o saptamana, prin sat incepusera sa umble zvonuri. Ca undeva, prin padurile din apropiere ar fi un balaur mancator de oameni si vite. Ceva nemaivazut si nemaiauzit. Ceva scapat tocmai din adancurile iadului. Douatablecatuse ii ridiculizase:
- Ce, va credeti in basmele cu Feti frumosi? V-a impuiat capul veterinarul cu povestile lui de speriat copiii de tata. Blegilor!
Dar iata ca intr-o zi Adjutantu' l-a chemat in birou. Il trimisese pe Toma dupa el in timp ce se invartea pe langa casa Mariei, doar doar o fi gasind vreo idee sa intre cu ea in vorba. Toma, un handralau cat toate zilele gafaia ca o locomotiva.
- A trimis Adjutantu' dupa d-voastra, toase militian.
- A trimis? Pe cine?
- Nu stiu, toasu, dar a zis sa veniti numaidecat.
- Bine, spune-i ca vin numaidecat.
- A zis sa veniti numaidecat
- Pai nu ti-am spus ca vin numaidecat, ce, esti tare de cap?
- A zis sa veniti cu mine odata. A zis sa nu ma intorc fara d-voastra.
- Aaa...
Mai aruncase o ocheada inspre ferestrele Mariei, parea ca nu se putea desprinde de ele. In drum se gandise sa-l descoase pe Toma subtil si pe ocolite.
- Si de ce ma cheama Adjutantu', ma?
- Nu mi-a spus, da' cre' c-o fi groasa.
- Pai daca nu ti-a spus de unde cre' c-o fi groasa?
- Nu stiu, da ma duce capu' c-o fi in legatura cu balaurele, toata lumea vorbeste de el.
- Balaurele pe p... ma-ti! ii sarise tandara. Schimba-ti capul ala cu un dovleac si nimeni n-o sa-si dea seama.
Parea ca totul se intorsese cu susul in jos de la aparitia veterinarului celui nou. Pana si Adjutantu' i se paru protocolar ca niciodata si conspirativ. Ii oferise un scaun si-l invita sa-si aprinda o tigara. Ii oferise si o cafea ceea ce chiar nu se mai intamplase. Isi scormonise mintea la repezeala, nu cumva o fi calcat cu ceva pe bec, dar nu gasise nimic semnificativ. Atunci?
- Hm, facuse Adjutantu. Ai avut dreptate in privinta veterinarului. M-au sunat cei de la centru si mi-au spus ca n-a fost trimis nimeni la IAS-Bulboaia pe postul respectiv. Mai mult, persoana, cu numele si semnalmentele date de mine nici nu exista in evidenta populatiei.
Douatablecatuse ramasese cu gura cascata. Mai intai din cauza surprizei, fireste. In al doilea rand, uluit de flerul sau de detectiv. Se ridicase greu de la birou afisand mina unui agent de care isi amintea dintr-un film mai recent. Isi scosese cu incetineala bastonul si catusele dupa care descuiase rastelul in care-si tinea arma. Ii spusese Adjutantu'lui rar, raspicat.
- Sa traiti! Il a-res-tez.
- Sub ce invinuire?
- Impostura!
- Poate chiar e veterinar, mai stii?
- Atunci pentru ca lipseste din evidenta populatiei.
- Asta nu e o vina, poate sa fie o greseala a vreunei capre de secretara.
- Conturbarea linistii publice!
- Conturbarea e buna. Vezi sa nu-l omori cu bataia.
- A, nu, nu-i fac eu hatarul asta.
In drum spre ferma unu isi scuturase uniforma de toate scamele imaginare. Si-ar fi dorit ca toata suflarea satului sa fie acolo si sa asiste la arestarea inamicului public. Balaure, pazea ca vin! In schimb, pe toata ulita nu s-a nimerit decat Preuteasa, baba aceea nebuna care vazandu-l trecand atat de tantos se mirase nevoie mare.
- 'te laista precum cenge curcanu drumu!
Si-l scuipase tot de mirare, spurcaciunea cu scuipatul ei gros ce-i aterizase pe unul din bocanci.
Pe veterinar nu-l gasise. Disparuse ca-n palma. Un zilier de la ferma ii raporta ca si presedintele de IAS il cauta de vreo doua zile.
- Si unde e?
- Pai eu de unde sa stiu? L-o fi mancat Fiara...
- Care Fiara?
- Balaurele acela.
- Care balaure? Creierii ii fierbeau in cap gata sa dea in clocot. Care balaure, ma?
- Ala de care vorbeste lumea. Care l-a vazut si Dumitru lu' Pricoci, a lu' Graure, Saveta lu' Has-Cas si cati mai altii...
- Cati mai altii?
- Pai eu de unde sa stiu ca eu nu l-am vazut. Da parca l-am auzit intr-o noapte...
- Ai auzit pe ma-ta de ghebos! Era gata sa-i dea un baston in cap daca din intamplare n-ar fi aparut tocmai presedintele IAS-ului, toasu' Paraschiv.

Isi aprinse cea de-a treia tigara, incuie usa in urma sa si iesi in racoarea noptii. Pe veterinar, isi mai aminti, il cautase si-n gaura de sarpe. Nu-l gasise de parca se facuse invizibil. Aha, "Omul invizibil", HG Wells. Citise cartea de 10 ori. Ce n-ar fi dat sa se poata face si el invizibil. Macar cateodata. Ar intra invizibil la Maria. Si ar urmari-o cand se dezbraca. He, he. Rase de unul singur, strengareste. Se si excita si de excitat ce era nimeri cu capul intr-un prun de pe marginea soselei.
- Care esti, dumicatii ma-tii!
Se speriase si scosese bulanul de cauciuc. Dar nu era nimeni. Satul dormea si luna parea ca-l vegheaza. Luna si eu, isi spuse, ce poetic. Isi aranja bastonul la loc si se apleca sa-si recupereze chipiul de pe jos cand ceva ca o umfltura chiar in mijlocul soselei ii atrase atentia. Intr-o clipa era cu bastonul scos gata de atac. Ce-ar putea fi? Se apropie circumspect, in pasul piticului, subtil si pe ocolite. Ca la carte. Cu ochii-n patru cat cepele. Ar putea fi o momeala special pentru el iar inamicul ar putea sa-l loveasca de oriunde. Din orice colt. Din orice tufis. Ca noroc, nu era nici un tufis prin apropiere si nici vreun colt. Doar niste garduri de nuiele ce imprejmuiau dispensarul. Ii lua un sfert de ora bun pana la locul cu pricina iar ceea ce descoperi il umplu de groaza. Un om cu pielea jupuita, zacand intr-o baltoaca de sange. Mort. Mai mult ca mort, adica belit de piele. Stinse lanterna chioara si incepu sa vomite chiar acolo, pe gramada de carne. In timp ce-si intorcea stomacul pe dos, ii trecu prin minte ca cel ce comisese o astfel de marsavie ar putea fi inca prin apropoiere. Si tresari. Parca auzise pasi din spatele sau.Pasi in alergare. Il cuprinse panica. Nu stia ce sa faca, cum sa actioneze. Uita subit tot ce isi insusise pana atunci in materie de reactie rapida. Ba chiar lesina, cazand peste cadavrul insangerat.

3.

A cincea saptamana dupa Rusalii, ora 0:30, vineri

In noaptea aceasta voi intra la Maria!
Era ferm. Era hotarat. Cat sa mai astepte? Cat sa mai reziste? Cat sa mai suporte? Avea si el hormoni ca toata lumea, doar ca ai lui incepusera sa dea pe-afara.
Barbatul Mariei era bolnav grav intr-un spital din Bucuresti, adica la capatul pamantului, degraba nu avea cum sa se intoarca fiind paralizat. Nu misca, nu vorbea, nu vedea. Nu auzea. Vegeta. Probabil, mai mult ca sigur, nu avea sa se mai intoarca printre viii din sat iar Maria va ramane o vaduva tanara si aratoasa din cale-afara. Numai buna de frecat, nici prea cruda si fragila nici prea batrana si stoarsa.
Cam astea erau gandurile lui Douatablecatuse in timp ce se admira in oglinda. Pierdu 10 minute numai cu pieptanatul si aranjatul mustatii. Dupa care isi imbraca vestonul, isi potrivi chipiul usor intr-o parte si stinse lumina. Era gata sa-si inceapa rondul.
- Sunt gata sa-mi incep rondul! raporta cuiva imaginar, poate Adjutantului, seful sau, care avea sa se pensioneze curand. Un mosneag ramolit si indobitocit. Trei table, mare scofala. O sa le aibe si el.
Apoi saluta. Tot imaginar
- Sa traiti!
Ii placea sa fie protocolar. Si nu era numai asta, ci si reflexul. Pana si pe Maria o salutase la fel, intr-una din zile. Maria rasese. Pe urma rosise. Dupa care spalase putina lasandu-l pe Douatablecatuse sa vorbeasca de unul singur.
O lua pe sosea in directia magazinului. Itinerariul sau favorit. Cel mai favorit! Un pusti din partea locului il oprise odata in mijlocul soselei si-i atrasase atentia ca cel mai favorit e un pleonasm.
- Un pleo...ce?
- Pleonasm, toasu' militian.
- O fi favoritul tau, dar nu si al meu, mie nu-mi plac pleonasmii, hai, sterge-o de-aici pana nu te pomenesti cu un bocanc in cur!

Noaptea asta voi intra la Maria, isi repeta pentru a mia oara. S-a terminat cu timiditatea. Care se cam tinea de el inca din scoala militara. Ori tocmai din cauza ei. Ca daca in scoala erau numai baieti el de unde sa cunoasca fete? De unde sa stie cu ce se mananca fetele?
- Cu polonicul, fraiere! isi batuse joc de el un coleg.
- Fraiere e ma-ta-n cur! Poate-ti trag o caraba.
Si ii si trasese una. Si gata bataia. In doua minute se adunase toata scoala sa faca galerie. Nu lui, cu el nu tinea nimeni ca era gras si umflat. Si capos, mereu ii cadea chipiul de pe cap. In schimb avea forta, se batea si cu cate trei odata. Cand avea el chef, sau il calcau pe bataturi.
- Sunt fortos rau, se pomeni vorbind de unul singur in noapte. Avea o voce groasa de fumator inrait. Mai rar ca mine.
Cu toate astea, colegii tot mai faceau glume pe seama lui. Odata au desurubat becul din dormitor si i-au asezat un cacatoi pe o bucata de hartie chiar la intrare. In care el si-a infipt un picior hotarat, nebanuind nimic. Nevazand nimic prin bezana sa o tai cu cutitul. A alunecat si a cazut pe spate, murdarindu-si uniforma trasa la dunga de care era atat de mandru. Apoi cineva a insurubat becul la loc si, la lumina, se pomenise cu un cerc de capete plecate deasupra lui, razand in hohote. A incercat el sa se ridice dar isi luxase un picior in alunecatura, iar mirosul era insuportabil. Sa planga nu se putea, sa rada nu-i venea, in disperare de cauza, racnise mai ceva ca un leu din jungla Africii, imprastiindu-si colegii, facandu-i sa se calce in picioare.
Isi zambi siesi.
- Si ranit sunt periculos!
Cu femeile a fost astfel. Pana iesise din scoala militara nu cunoscuse niciuna. Pe urma numai curve ocazionale. Dar rar, ca nu stia sa se apropie nici de alea. Trebuia sa-l impinga cineva de la spate sau sa fie tras de maini. Problemele hormonale si le rezolva singur. Avea in portofel o fotografie cu o blonda dezbracata, mergea la veceu, se uita la ea si gata. I-o vanduse un coleg pe bani buni. Comertul cu poze deocheate era la ordinea zilei in scoala militara. Numai bani sa fi avut. El nu avea, ca de unde. Tata nu, mama nu. Pe taica-sau nu-l cunoscuse, poate ca nici maica-sa nu-l cunoscuse, iar maica-sa il lasase cu bunicii si plecase sa-si gaseasca norocul prin tara. Halal noroc. Norocul sau a fost cu un unchi, var de-al maica-si, bine proptit in partidul comunist si care il bagase la scoala de subofiteri in militie.
- Bodagproste. Sa traiesti, unchiule, nu te uit cate zile oi mai avea.
Isi mai potrivi odata mustata, pe intuneric si coti pe Ulita Bregeasca, spre casa Mariei. Cu ocazia asta se abatu de la traseu. Mare smecherie, parca i-ar fi pasat cuiva. Lui nu, in nici un caz. De cate ori nu se abatuse. De cate ori n-o pandise pe Maria, urcat in varful garduluii de nuiele, cum se dezbraca, cum se immbraca, spalandu-se, culcandu-se, rugandu-se la icoana de pe perete. De cate ori? De multe ori. Ca doar n-o sa tina socoteala. Odata cazuse de pe gard si-si julise fata in spinii uscati, facuse si ceva zgomot, desteptand cainii care incepura sa latre ca niste turbati.
- De nu va impusc eu pe toti! se enervase, alergand cat il tineau picioarele sa nu care cumva, cineva, si sa-l vorbeasca a doua zi. Fire-ati ai dracului de caini!
Bordeiul Mariei era cufundat in bezna. Iar ajunsese prea tarziu. Desi Maria nu se culca pana dupa unu noaptea. Mereu avea cate ceva de facut. Se invartea ca titirezul prin casa, n-avea stare, n-avea odihna. Poate ma asteapta pe mine si eu ca blegul o pandesc de pe gard. Ii era ciuda ca nu era mai bagaret in afaceri muieresti, dar asa era si gata. Doar n-o sa se schimbe la aproape 40 de ani. Ar fi si culmea. Cand si-o vedea el ceafa mai bine. Ca doar de calitati nu ducea nici el lipsa. De criminalist de prima mana. In primul rand. Asta il facu sa-si aminteasca de rond. Da-l dracu, de rond. Ii era ciuda ca nu gasise lumina la Maria. De data asta ar fi intrat. I-ar fi spus ca-i e sete, ceea ce era si adevarat si i-ar fi cerut o cana cu apa. Pe urma ar fi batut el niste apropouri. Citise intr-o carte. Miscari de invaluire si incorsetare. Rezulta victima. Urma punct ochit si lovit, ca asa era el, dintr-o bucata. In al doilea rand era vremea sa se insoare si el. Se saturase de singuratate. Sau tovarasia Adjutantului. Ii trebuia si lui cineva care sa-l spele si sa-i gateasca. Si sa aibe bucatica lui, cand intindea mana sa fie acolo. Sa mai faca si altii bataturi in palma. Sau sa-si disloce mainile din umeri. Cum a patit Sarpe, un fost coleg de-al sau din scoala militara, in timpul unei intreceri. Intrecerile se desfasurau intotdeauna la veceu, ori la spalator. Dar mai degraba la veceu, ca acolo mai puteau sa si fumeze. Trasau o linie cu creta pe ciment, se departau cativa pasi si se aliniau. Cel care urma sa stea de sase colecta maruntisul. Un leu de caciula. Dupa care isi lasau pantalonii pe vine si incepea frecusul. Jumate din bani ii lua cel care ejacula primul iar cealalta jumatate cel care reusea sa stropeasca pana la linia marcata. Sau dupa, ceea ce nu s-a intamplat decat odata iar autorul nu fusese nici unul din ei, ci maiorul Chifor. Maiorul Chifor ii prinsese in plina actiune, soldatul de 6 il scapase fiind atent la intrecere.
- Ce p...ma-mii voastre faceti aici, derbedeilor? tunase maiorul. Labari ordinari. Asta invatati voi la instructie? Aaa, exclamase vazand linia trasa cu creta. Jocuri de noroc...v-ati f... in fericire. Asta se pedepseste conform legilor.
Maiorul Chifor era un betiv inrait. Pentru bilete de voie in oras mergeai la el cu sticla. O jumate de vodca. Nu bea decat vodca. Rareori vin. Doar cand il ardea vodca prea tare. Si atunci se plangea ca se spurca.
- De data asta va iert, le trase cu ochiul, smechereste. Dar numai pe nefumatori.
Toti eram cu tigara in gura cand a intrat maiorul, isi aminti Douatablecatuse. Pezevenchiul dracului. Apoi brusc se aliniase si el, maiorul Chifor, isi desfacuse pantalonii si o lua si el la frecat.
- Hai sa va arat eu meserie.
Si le aratase. Samanta ii tasnise ca dintr-o stropitoare, a trecut linia si inca bine de tot.
La sfarsit i-a bagat pe toti la arest din cauza fumatului. Au scapat doar ce i-au promis o sticla de vodca in urmatoarele doua ore. El, Douatablecatuse, nu. Ca era lefter. Abia economisea cate un leu pentru intrecerile la linie, de fumat fuma chistoace de la ceilalti. Ce viata, ce mai viata.
- Hei, gata cu lamentarile. Sunt militean sau ce ceapa ma-sii?
Cobori de pe gardul de nuiele si-si indrepta uniforma. Ia sa-mi termin eu rondul. Cu Maria era clara. Se amana pe noaptea urmatoare. Sa vedem mai bine ce mai face Mutantul. Acum stia ce inseamna mutant, se dumirise. Mutantul il adusese noul veterinar, sau ce-o fi fost, musiu Iorgovan. Sau cum l-o fi chemand. Numai sa dea de el, ca ti-l va ancheta cum scrie la carte. Cu bastoane in cap si picioare in cur. Iorgovan adusese mutantul in sat. In gura il adusese. Si-l imprasrtiase in urechile satenilor, conspirativ. Credulilor. Ca de unde, pana atunci, mutant la Bulboaia? Si ca din senin au inceput cu disparitiile. Intai animale, pe urma oameni.
- Le mananca Fiara!
- Balaurele!
- Mutantul!
A disparut fata Iloncei si Preuteasa. Preuteasa cea care nu mai murea, isi aminti, babornita intr-o ureche. La inceput crezuse ca Preuteasa era doar o porecla, dar ii era chiar numele de botez trecut in acte. Ii verificase odata certificatul de nastere, abia mai putuse distinge cateceva, fusese pastrat intr-un sertar prin care patrunsese umezeala iar mucegaiul deteriorase inscrisurile. Voise sa o amendeze din cauza prostiilor pe care le turuia intr-una cand o apuca. N-o amendase, i se facuse lehamite, nici n-avea ce sa ia de la ea. Nici n-ar fi inteles ce voia el de la ea. O baba gheboasa si stirba. Abia isi mai tara zilele. Se hranea cu proprii scuipati. Cand vorbea, parea ca se desface toata, parea ca vorbeste din piept de pe undeva, cuvintele ii sunau sparte, huhuite si neinteligibile. Sarea de la una la alta fara nici o noima, din care fiecare intelegea altceva. Zicea, asezandu-se pe bancuta din fata primariei, unde o uita Dumnezeu cat era ziua de lunga, adresandu-se trecatorilor:
- M'at 'incat oãvãzul clechentilor, ci can' dusus-o pa pustie hiv'ar partidu' aista cremenal la ceape...
Ca avea Preuteasa ce avea cu ceapeul. Auzise si el povestea, la bufet. Ceapeul ii luase gradinile, ii lasase numai cele 5 ari regulamentare. Preuteasa nu mai era buna de munca, asa ca pensie nu, pamant nu. Pana la colectivizare se mai descurcase, caci nu avea nevoi mari, vanzand una alta. Zicea, povesteau cei ce-o mai miluiau cu cate o coaja de paine, altceva nici n-ar fi primit,
- Luat'le! Meare, peare, prune. Tate! Le vindea vecinilor, numai sa si le culeaga singuri. Le'as lasne, le vanz pa tate.
Printre pomi crestea iarba sau trifoi. Vecinii i-l insamantau, i-l coseau, i-l cumparau. Preuteasa se multumea cu cativa litrii de ulei, ceva zahar, faina, oua si otet. Oua mai putin, de sarbatori. In general manca paine pe care o uloia si bea o cana de apa si otet usor indulcita.
- E da'n post, avea obiceiul sa spuna.
Postea 7 zile din saptamana. Dar in ultima vreme nu mai avea nici atat, traia din mila satenilor. Casa i se darapanase iar gradina, cat ii mai ramasese i-o luase primaria si pe loc fusese construit dispensarul sanitar. Preuteasa trecuse dincolo de varsta. Purta ani grei pe picioare, cati nu se stie, anul nasterii nu mai aparea pe certificat. Mucegaise. Ceilalti batrani o respectau, ii mai dadeau binete cand treceau pe langa ea, desi Preuteasa nu-i auzea. Numai copiii i se tineau mereu prin preajma, cand n-aveau altceva mai bun de facut, asteptand s-o apuce pisatul. Si se hlizeau, inghiontandu-se unul pe altul, vazand-o pe baba cum se picura de-an picioarelea, caci n-o mai tineau puterile sa se aseze pe vine.
De-aceea o si lasase Douatablecatuse in pace. Chiar daca Adjutantul ii freca mereu ridichea sa o faca sa taca din gura ca vorbeste numai prostii in fata primariei.
- Nici dracu n-o asculta, s-a prostit de tot. Victima colectivizarii...
La o adica, toti erau victime ale colectivizarii in Bulboaia. Mai mult sau mai putin. El stia, dar ce sa faca, era organul legii. Ceapeul le furase taranilor pamantul iar acum taranii furau pe tot ce le cadea mana. Nu le mai pasa de nimic.
- Pentru ce sa-mi pese, zicea taranul, ca nu mai e pamantul meu. E al statului si-al colectivului, sa se spele cu el pe cap.
Insa, pe de alta parte, printr-o gandire mai sucita, tot al lui il considera. Doar fusese proprietatea parintilor si-a parintilor si tot asa si de-aceea se si ducea sa-si culeaga si sa adune si sa-si umple hambarul propriu. Dar nu ziua, in amiaza mare, ca atunci cand era proprietar, ce mai vremuri, ci pe inserat ori incolo, pe la cantatul cocosilor. Si cu fereala. De cate ori nu-i prinsese Douatablecatuse, si-i mai prindea si incontinuare. Se ciocnea de ei, ca satul nu era iluminat, iti rupeai gatul daca nu paseai cu bagare de seama. Se speriau unul de altul.
- Care esti, crucea ma-tii de borfas?
- Eu sunt, toa'se plutonier, nu da, sunt eu, a lui Ciutura.
Altadata ii alerga printre gradini, daca nu opreau la somatie si de-i ajungea le mai scapa un baston dupa ceafa. Nu era el prea bun la fuga dar nici taranul nu se indupleca sa arunce sacul cu furtisaguri.
- De ce fugi, ma , f...grijania ma-tii, vrei sa scoti sufletul din mine?
Le mai punea catusele, ii speria, apoi le dadea drumul.
- Ia-ti sacul si dispari! Si sa nu te mai ciocnesti de mine ca te bat pana-ti imputi nadragii.
Ii lasa, ce era sa le faca. Altii nu furau? Toti furau. Pe rupte si pe apucate, cu presedintele Margineanu in frunte. Cu brigadierul, cu felcerul Panait si cu popa. Fura si popa. Fura si invatatorul. Halal educatie. Dar de astia nu se putea atinge, chiar daca-l mai mancau palmele, ca-l aveau pe Adjutantul de proapta. Abia astepta sa iese seful la pensie si sa ramana el mai marele peste sat. Sa vezi ce ordine si disciplina. Ar inchide si birtul si biserica. Dar cu birtul s-ar mai gandi. S-ar mai gandi si cu biserica. Hmm, grea dilema. Si Adjutantul e un hot, asta-i sigur. Si primarul satului e un hot. Poate cel mai mare.
- Eu cred ca hotia e o stare de normalitate la noi, domnule, i se adresa nimanui, poate lunei, poate unei stele cazatoare. Poate ca eu ma incontrez ca prostul naturii, domnule. Cu catusele si cu bulanul meu. Si ma rade lumea. Dar nu pe fata, ca de unde atata curaj pe lume, le e frica sa n-o ia pe coaja, cel putin aici la Bulboaia...
Nu observase mormanul de carne peste care pasise incruntat de prea multe ganduri. Se dezechilbra si cazu pe burta. Pierdu doi nasturi de la veston pentru care injura birjareste, gata sa scoale tot satul. Daca e un caine am sa-l jupoi, isi facu legamant. Si asa ura cainii. Mai ales pe cei latratori. Dar daca nu e caine? Atunci ce? Trase cu coada ochiului la ridicatura din mijlocul drumului. Dar ce sa vada, luna tocmai se ascunsese dupa nori. Nici prin vis nu i-ar fi trecut ca e un cadravu. De om. Cadravul lui Iorgovan. Botit, turtit, sfasiat, insangerat.
- Dumnezeule! Maica Precista! Isuse!
Flacara brichetei ii arse degetele si o tranti de asfalt cu toata puterea si mai ales spaima care-l zapacise.
- Cristoase! Acu ce dracu ma fac?
- Caca-te pe tine, i-ar fi spus un coleg de la scoala de subofiteri.
- Ba caca-te tu, poate-ti mut falca, i-ar fi raspuns si el.
Si nici una, nici doua, i-ar fi si puscat una peste bot, aluia. Sa se-nvete minte...Isi imagina bataia. Uita de Iorgovan, pentru o clipa.

 

4.
A cincea saptamana dupa Rusalii, ora 5.00 vineri dimineata

Dpua tablecatuse se trezi de la ciocaniturile puternice in usa.
- Da ma scol, da ma scol, care p...ma-tii imi spargi usa? Sa vezi ce bastoane in cap iti trag...
De unde era sa stie ca-i Adjutantul?
- Sa traiti toa'se Plutonier Adjutant! Va rog sa ma iertati...
Era blegit de somn. Dar nu nauc. Nu inca.
- Hai lasa, ca e groasa rau. Da-mi repede pistolul.
Doar nu ma aresteaza, ii trecu lui Douatablecatuse prin cap. Doar n-a innbunit.
- Care pistol, toa'se, ca e incuiat in rastel. Cheia e la dumneavoastra.
- Nu e in rastel, ma, e groasa rau. Ce s-a intamplat azi-noapte, in rond? Dar zii repede, pana nu scoti o minciuna.
- In rond? Deci asta era..N-am fost in rond, toa'su Plutonier Adjutant. L-am sarit. N-am auzit ceasul, sa traiti, ca eram betoc. Stiti dumneavoastra, ieri seara la bufet...
- Tineti fleanca, poate te-aude careva, cand iti spun ca e groasa, astept duba de la oras. Vine intr-o ora. Laboratorul. L-au omorat pe Iorgovan!
Douatablecatuse sari cat colo de surpriza.
- Nu se poate toa'su Plutonier Adjutant!
Abia acum era nauc. De parca-l plesnise Adjutantul cu podul palmei in moalele capului.
- Ba se poate, ce, esti turc? Si pistolul tau era langa el, ce-i drept, nedescarcat. L-am luat, nu cred ca m-a vazut nimeni. L-am curatat si l-am pus inapoi in rastel. Daca te scapa gura, te omor eu cu mana mea. Acum spune si tu ce stii. Sa vedem cum o scoatem pe maneca. Imbraca-te odata!
- Inca nu mi-am revenit, toa'su Plutonier Adjutant. Da' cum a murit?
- Nu stiu, nimeni nu stie nimic. Zace intr-o baltoaca de sange in mijlocul drumului, in fata dispensarului militar. S-a adunat lumea ca la circ. E groasa rau, iti spun. E rupt tot. Parca l-ar fi tocat cineva. Mate, maini, degete, sa borasti nu alta. E groasa rau, ce mai. Hai sa mergem. Tu nu stii nimic?
- Nimic, toa'se, ma jur pe mama.
- Ma-ta e o curva, nu te mai jura pe ea. E groasa rau, daca-ti spun.
- Ma gandeam...
- Ce te gandeai?
- Ma gandeam cine sa-i fi vrut moartea, ca era om linistit, nu supara pe nimeni. Prea linistit chiar.
- Poate nici nu l-a omorat careva, parea mai mult spart de un animal.
- Animal, ce animal o fi ala? A lasat vreo urma?
- Nu, nici nu m-am gandit la asta, oricum e tarziu, cinci jumate, ptiu, grijania ma-sii. Si daca or fi fost urme s-or fi sters cu atatia gura casca. In orice caz, ce om normal l-ar fi macelarit in halul asta? Pai iti trebuie ceva forta sa smulgi capul cuiva...In viata mea n-am vazut asa grozavie si sunt de ceva timp in militie...e groasa rau, baga-mi-as p...-n ea de situatie. Hai sa mergem. De pistol nu spui nimic la nimeni, vezi ca or sa ne ancheteze cei de la oras.
- Am inteles, toa'su. Sunt gata.
- Sa vezi cu ochii tai. Ce mai...
- Stiu, toa'su, e groasa rau, m-am lamurit.