Oamenii care fură se cheamă furăcioși. Toți furăcioșii au să meargă în iad, unde au să se întâlnească cu mincinoșii și cu trișorii la cărți.
Bandiții nu merg în iad, fiindcă ei se luptă pentru oamenii săraci. Ei suferă foarte mult și lumea îi bate. Eu când eram mic eram bandit. Că așa îmi spunea tata, vino încoace, banditule, și-mi ștergea niște pumni după ceafă de mă lua așa, cu amețeală.
Vai de capul bandiților!