Accident de muncă

Accident de muncă

Eu astăzi mi-am zdrobit un deget la serviciu. Pe moment am vrut să mor, cât m-a durut de tare. Dar pe urmă n-am mai vrut să mor. M-am gândit de ce să mor din cauza unui deget. Alţii îşi pierd o mână sau un picior sau două picioare şi tot nu vor să moară. Alţii îşi pierd capul şi nici aceia nu vor să moară.
Eu nu mi-am pierdut capul niciodată. Numai când mă îndrăgosteam de vreo fată. Când am fost în clasa a 8-a m-am îndrăgostit de toate colegele mele. Da pe rând. Începând cu cea mai frumoasă şi sfârşind cu cea mai urâtă. Pe cea mai frumoasă nu mai ştiu cum o chema, ştiu doar că m-am bătut cu un coleg căruia şi lui îi plăcea de fată. Atunci mi-am rupt pantalonii de uniformă că i-am agăţat într-un cui care ieşea dintr-o bancă. Nu mi-am dat seama imediat, deşi toată lumea râdea de mine şi mă arăta cu degetul, că era iarnă şi purtam izmene pe dedesubt, până când nu m-a scos tovarăşa profesoară la tablă ca să mă asculte la o lecţie.
- Ce-ţi atârnă la fund? a zis tovarăşa, care era o rea şi o scorpie şi m-a întrebat atâta de serios că nu ştiam la ce se referă, poate la lecţie?
- A... nu ştiu răspunsul la această întrebare, vă rog să mă iertaţi.
Colegii mei s-au tăvălit pe jos de râs şi până şi tovarăşa a zâmbit din colţul gurii şi m-a trimis în bancă fără să-mi dea nota 4 pentru că nu ştiusem.
Pe cea mai urâtă fată o chema Maria. Purta ochelari cu dioptrii cam multe, că erau foarte groşi, avea guşă şi îi creştea mustaţa. Şi vorbea piţigăiat. Şi mai şi avea un neg pe faţă. Şi nici nu învăţa prea bine. Dar după ce mă îndrăgostisem eu de toate celelalte fete şi acuma mă plictiseam, parcă nu mi s-a mai părut aşa de urâtă. Mi-am pierdut capul şi pentru ea dar numai pentru două zile, pe urmă s-a făcut duminică iar luni ne-a sosit o altă colegă, una Corina, care era atâta de frumoasă că mi s-a tăiat respiraţia şi toţi băieţii din clasă ne-am îndrăgostit de ea. Adică toţi ne-am pierdut capetele în acelaşi timp. Dar de bătut nu ne-am mai bătut. Ne strângeam doar în pauză şi vorbeam despre Corina.
- E faină, măi.
- E superfaină!
- Are şi ţâţe...
- Da, măi, şi ce mari!
Şi cum vorbeam noi aşa, Corina s-a apropiat de gaşca noastră şi l-a întrebat pe Mirel, care era cel mai făţos dintre noi:
- Nu vrei să ne pupăm?
Noi toţi am încremenit şi nu mai respiram nici unul. Mirel s-a făcut cam galben. Pe urmă, dintr-o dată, a luat-o la fugă prin curtea şcolii şi s-a ascuns în spatele unui castan.
- Poate vrei tu? Şi m-a arătat pe mine cu degetul.
Mie mi s-au înmuiat picioarele.
- Eu nu, am reuşit să spun, că eşti prea şmecheră! Şi mi-am pierdut şi mai tare capul.
După încă o lună am terminat clasa a 8-a, a venit vacanţa de vară iar după vacanţă am început liceul şi am uitat de Corina. Încet, încet. O vreme mi-a fost ciudă pe mine dar pe urmă mi-a trecut. Chiar m-am bucurat că-mi recâştigasem capul.
Aşa că dă-l încolo de deget. O să treacă şi ăsta cum au trecut atâtea altele...