Băgatul în seamă
Eu nu știu dacă nu cumva sunt cam intrus în poezia asta, care mie mi-a plăcut din cauză de curcubeu.
Eu cam am obiceiul să mă amestec unde nu-mi fierbe oala, dar nu m-am răbdat. Uneori mă mai rabd, că, dacă nici eu nu mă rabd, apoi cine?
Eu, odată, eram într-un tramvai și din nebagare de seamă am scăpat un vânt cam zgomotos. Tramvaiul era prea aglomerat, dar tot s-a făcut loc în jurul meu de puteam să joc o sârbă. Va să zică oamenii aceia care se chemau călători nu m-au răbdat pentru vântul care l-am scăpat din pricină de ciorbă de varză cu care mă amețea mama în fiecare săptămână. Că eu i-am spus:
- Mamă, nu-mi mai da ciorbă de varză, că am să sfârșesc la arest pentru conturbarea liniștii publice.
- Varza e bună, a spus mama.
- O fi bună, dar mie mi-au crăpat pantalonii în c...
- Aaa, acuma înțeleg, păi de ce nu spui lucrurilor pe nume?
Săptămâna următoare mama n-a mai gătit varză, ci fasole. Fasolea a fost mai bună, că nu era zgomotoasă, însă mă da de gol prin aromă. Chiar mama m-a întrebat într-o zi:
- A ce miroase în casa asta?
- A fasole.
Și vreau să spun că nici mazărea n-a fost mai bună.