Căzutul în cap

 

 

Domnule Anton,
iertată-mi fie graba cu care dau buzna pe poezia matale și iertată-mi fie și întârzierea de fus orar, că ce-am văzut, ceva de groază, eu am ajuns cam ultimul și nu mai e cam nimic de spus pe-aici, că toată lumea a luat caimacul și mie mi-a lăsat zerul.
Iată zerul meu: mie mi-a plăcut această poezie, că e cu praștii, că și eu aveam praștie când eram de vârsta matale pe când erai și matale de vârsta mea. Eu, odată, mi-am tras cu praștia în ochi și de-atunci mi-a cam fost frică de ea. Asta până mi s-a vindecat ochiul, că pe urmă mi-am tras cu praștia în gură și mi-am ciobit doi dinți.
În copaci nu mi-am făcut colibă, dar de cățărat m-am cățărat și am și acuma niște urme, că am căzut în cap și urmele căzăturilor în cap sunt cam evidente.
Cel puțin la mine.