Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Ceaţa şi măgarul     Domnule Mego, am scris şi eu o poezie despre ceaţă şi pe urmă i-am cerut părerea prietenului meu pentru o critică la sânge, că eu am sânge negativ, adica rar. Prietenul meu e un critic foarte bun, mereu mă îndeamnă să mă las de scris...poate ca să mă ambiţioneze. Că pe mine, dacă cineva îmi spune ceva, eu înţeleg altceva şi fac cum mă taie. O dată m-a şi tăiat... - Ei, despre ce e poezia? m-a întrerupt prietenul meu care e critic, că aşa sunt criticii, te întreabă de nu te vezi - O poezie despre un măgar în ceaţă - Păi asta s-a mai scris... - Poate că s-a mai scris dar nu despre acelaşi măgar. Că măgari mereu mai apar şi asta în orice societate ai fi, te-ai nimeri. - Bine, şi ce titlul are? - "Ceaţa şi măgarul" - Hmmm, mie-mi sună a fabulă... - Nu e, că fabulele au morale şi mie nu mi-au plăcut moralele niciodată. Că moralele te zăbunesc la cap şi devi blegos. E o poezie! Iată, ţi-o recit că eu stau bine la recitiri, că ştiu să strig tare, ai grijă ce faci cu timpanelele: Un măgar s-a pierdut în ceaţă Cu o coadă neobisnuit de creaţă Cu capul puţin cam chelbos Din cauza că era catâricios - De ce catâricios? - Ca să nu fie măgăricios, că nu sună bine. - Păi nici catâricios nu sună bine, m-a asigurat prietenul meu, ce-ai vrut să spui cu asta? - Am vrut să spun obraznic ori îndărădnic, numai că nu rimează. - Şi cui îi pasă că rimează sau nu? Azi nu se mai scrie cu rimă, că te râde lumea - Acum e prea târziu, că deja mi-am terminat poemul, vrei să ţi-l recit mai departe? - Da, mai recită o strofă şi poate mai renunţi la câţiva decibeli Măgarul ăsta alerga după două măgăriţe Ţâfnoase tare şi pline de fiţe Deşi măgarul avea în dotare Ceva trebuincios cam mare - Adica ce naiba avea aşa mare? - Asta eu nu pot să spun pentru ca e o prostie de măgar care şi caii o au. - Atunci de ce-ai scris-o? - Am scris-o dar foarte subtil, să nu înţeleagă lumea, decât măgăriţele, că era pentru ele - Bine, atunci să ştii că e o poezie tâmpită. - De ce? - Pentru că nu măgarul aleargă după măgăriţe, ci invers. Dacă tot spui că era aşa dotat. Când am auzit una ca asta, pe loc am schimbat poezia. Că eu ţin cont de critică nu ca alţii care nu ţin cont nici măcar de autocritică. Eu am părerea că domnii critici au totdeauna dreptate, că ştiu ei ce spun când spun sau cand tac, de ce tac. Că nu e bine să taci degeaba, că altfel lumea crede că eşti prost. Dar nici să vorbeşti până-ţi amorţesc fălcile nu e bine, să pară că abia ai descoperit vorbirea articulată. Şi nici... Dar uite strofa schimbată: Două măgăriţe au început să se ţină de magar ca râiele Alergând după el de le sfâraiau călcâiele Aşa se face că mai înspre dimineaţă Măgarul s-a cam pierdut în ceaţă Acum îl aştept pe prietenul meu să vină să mă aprecieze de rezultat, că vreau să trimit poezia la o revistă nouă care eu cred că o sa fie bine vândută dacă publică poezii faine ca ale mele, că toata lumea are să o citească, pentru că lumea umblă însetată după cultură.