Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Către Editura Caritas   Dragă editură, pe mine mă cheamă Dorian Duma, care mie prietenii îmi spun DoDu, vă rog să nu vă supăraţi. Eu vă propun, aşa, la repezeală, o afacere, care nu e oneroasă. Afacerile oneroase nu sunt bune, că sunt făcute de oamenii răi. Nici oamenii răi nu sunt buni, ci sunt de dispreţuit din tot sufletul şi cugetul împăcat. Dragă editură, eu am scris o carte de buzunar. Care mie îmi place şi m-am gândit că poate ar place şi altor cititori. Eu am scris acolo poveşti şi poezii şi mai ales critici, care ştiu că se caută pe piaţa din România. Că eu fac sondaje, să văd ce se caută şi pe urmă scriu ce se caută. Aşa mi-a zis un prieten, şi eu îl cunosc pe prietenul acela al meu, el ştie ce vorbeşte. Mata nu cred că-l cunoşti pe prietenul meu, dar el te cunoaşte, că a citit cărţi publicate de matale şi mi-a spus că eşti o editură prestigioasă, care eu îl cred. Că nu e bine să nu-i crezi pe oameni când sunt cinstiţi. Eu am auzit că oamenii cinstiţi sunt tot mai rari, de aceea am hotărât să mă fac un om cinstit, care mie îmi plac rarităţile. Dragă editură, dacă matale hotărăşti că ţi-am trezit curiozitatea, eu aş cam putea să trimit mostre din ceea ce am scris cu toată sudoarea frunţii mele şi cu inspiraţia de moment. Eu sunt cam ferm convins că o să-ţi placă mostrele alea ale mele, în afara cazului în care n-o să-ţi placă. Dacă nu o să-ţi placă, atunci eu o să-ţi adresez toate scuzele din lumea asta, pe care eu o iubesc, pentru că e o lume derutată şi cam pierdută şi, dacă n-o iubeşti puţin, se poate prăbuşi de inimă rea. În încheiere, eu îmi închei propunerea mea de afacere prea cinstită şi te poftesc la o bere virtuală, că altfel ar fi mai greu, ţinând seama că locuiesc peste ocean între nişte lacuri. Pentru început (în ataşament) trimit o scurtă prezentare a mea, ca să afli cu cine ai discutat azi şi aşa mai departe. Al matale cumsecade, Dorian Duma (DoDu) În ataşament (adică despre mine) Eu acum încerc să spun ceva despre mine. Mai întâi că m-am născut. Eu m-am născut într-o zi. Am auzit că nu e bine să te naşti noaptea, că dai din mâini şi orbecăi şi nu ştii unde te afli. Eu am ştiut unde mă aflu imediat, fiindcă l-am luat pe tata ca reper, că tata avea ochii mari ca la bivoli, ori poate aşa mi s-a părut mie. Tata se aplecase deasupra mea şi se uita la ceva ruşinos să vadă dacă sunt băiat sau sunt fată. Şi atunci a văzut că sunt băiat, că, dacă eram fată, era cam periculos, că tatei nu-i plac decât fetele gata crescute. Date din buletin: În buletin am cam multe date şi nu pe toate le înţeleg. Unele sunt nişte numere lungi, care eu nu ştiu cine le poate ţine minte, aşa că pe alea nu le pot spune. La ochi e trecut că sunt căprui. Dar când m-am uitat în oglindă, am văzut că ochii mei sunt rotunjori în mijloc şi la margini ovali. Şi la păr e trecut că sunt şaten, or toată lumea ştie că sunt creţ. Cel puţin aşa eram când mi-am făcut buletinul. Acuma părul mi s-a mai schimbat, iar cu năravurile stau din ce în ce mai bine. Eu cred că e vorba despre coduri, în caz că-ţi pierzi buletinul să nu ştie nimeni cum arăţi în realitate. Realitatea e că adresa corespunde, însă adresa nu pot să o dau, că e prea schimbătoare. Corespunde şi numele: Dorian Duma, adică. Eu m-am cam supărat pe tata că nu mi-a pus şi mie un nume de sfânt, ca să-mi ţin şi eu onomastica. - La ce-ţi trebuie ţie onomastică? m-a întrebat tata. - Ca să ţin chefuri cu prietenii. - A, de chefuri era vorba, şi eu care credeam că din vreo pornire religioasă. Nu-ţi fă probleme, că te chefuiesc eu, sfântul Dorian o să fie în fiecare zi de acuma. Şi s-a cam ţinut tata de promisiune, că m-a chefuit într-o veselie. Peste ochi, după ceafă, pe unde nimerea şi el, pentru variaţie. Aşa că, atunci când s-a început să mi se spună DoDu, m-am bucurat. Repede la tata: - Nu mai sunt sfântul Dorian, ci numai DoDu! - Ai dreptate, ţi se potriveşte ca o mănuşă. - Adică ce vrei să spui? - Chiar vrei să afli? s-a enervat tata. De când mă chestionezi tu pe mine? Şi a început foarte subtil să se caute după curea. - Sigur că nu vreau, m-am grăbit eu. Dar adevărul e că şi acum mă mai gândesc la ce-a vrut să spună tata cu potrivitul acela. Partea tragică e data de naştere, care dintr-o greşeală, n-a fost trecută în buletin şi de câte ori eram întrebat de vârstă trebuia să dovedesc cu certificatul. Pe care tot cărându-l după mine l-am pierdut şi nu mi-am scos altul că eu m-am născut la deal şi era prea departe. Când mă întreabă cineva câţi ani am, răspund cam aşa: cam cât vreţi dumneavoastră, vă rog să mă iertaţi. În felul ăsta, nu mai trebuie să dovedesc nimic. Descriere fizică: am cap, am mâini, corp, două picioare şi încă ceva. La început capul nu-mi era acoperit cu păr, pe urmă l-am avut acoperit şi acuma iar îl am descoperit. Mi-a spus un om să nu-mi fac probleme că istoria se repetă. E normal. Aşa că acum umblu cu capul descoperit. Cu mâinile stau mai bine dacă am buzunare. Dacă n-am buzunare, e mai greu, că nu ştiu ce să fac cu ele şi încep să mă scarpin. Şi nu e frumos să te scarpini, mai ales prin unele locuri, că se uită lumea. Mai bine să ai buzunare şi te scarpini prin buzunare şi nici nu se cam vede. Cel mai bine stau la capitolul picioare. De câte ori am o problemă, o rezolv cu picioarele. Se cheamă că fac picioare. Tata mă invidia pentru picioarele mele, că niciodată nu putea să mă prindă, să mă altoiască părinteşte cu nişte pumni după ceafă şi şpiţuri în cur. - Vino încoace! zicea el. - Nu vin, că matale vrei să mă altoieşti. - Da cine sunt eu, Miciurin altoitorul? Vino încoace când îţi spun, odată. Atunci eu mă cam înduplecam şi veneam tiptil. - Intră în casă, mămăligarule! Că-mi zicea mămăligar nu-mi păsa, problema era cu intratul în casă, că eu sufeream de claustrofobie când era şi tata prin preajmă. - Da’ e geamul deschis? Apucături: apucături n-am prea multe. Doar câteva. Odată, am avut o apucătură de urechi. Mă ridicase tata. - Ti-taa mareee! a zis tata şi mi-a făcut vânt în sus de amândouă urechile. De aia sunt eu acuma cam clăpăug. O altă apucătură, tot de-a tatei, a fost când am rămas cu nasul strâmb. Aia a fost o apucătură cam tare. Din cauză de care tata şi-a cerut scuze când am împlinit 20 de ani şi tot cu nasul strâmb eram, dar mult mai musculos ca la naştere. Însă cele mai periculoase sunt apucăturile de femei. Că femeile te apucă şi nu mai scapi. Eu am scăpat de câteva ori, că eram fentos, dar până la urmă n-am mai scăpat. Aşa că, la capitolul ăsta, am rămas apucat.   Studii: aici m-aţi prins, că eu sunt foarte studios din fire. De când eram mic. Studiam cam tot ce-mi cădea în mână. Mama punea ceasul deşteptător cât mai sus, pe un dulap, să nu-l pot ajunge. Fără folos, pentru că eu studiasem deja poziţia scaunelor unul peste altul. Altă dată, tata a dat drumul la televizor şi nu vedea decât pureci. M-a întrebat imediat pe mine: - DoDule, ai vreo idee de ce nu merge televizorul? - Eu cred că din cauză de o lampă. Am scos lampa din buzunar şi i-am dat-o tatei care a montat-o de unde o scosesem eu în vederea unui studiu mai aprofundat. Şi ce să vezi, televizorul a funcţionat din nou. De bucurie, că tocmai începuse un meci de fotbal pe care tata era interesat să-l urmărească, mi-a administrat o bătaie soră cu moartea. Bătaia aia n-am mai studiat-o, că nu se deosebea prea mult de altele. Dacă aş înşirui aici toate lucrurile pe care le-am studiat şi mai ales concluziile la care am ajuns, eu cred că tare mult v-aţi mira de mine şi poate că m-aţi scuipa să nu mă deocheaţi. Acuma, în loc de încheiere, dragă editură, eu te rog să-mi scrii orice nedumerire ai sau probleme care eu pot să le rezolv din cauză de studii prea avansate. Nu mă deranjează nici un fel de apreciere şi laude nici atât, că aici semăn cu mama (cu tata nu, că tata prefera ţuica, el zicea că e apă sfinţită şi mama îl contrazicea şi o mai lua pe coajă). Aştept răspuns urgent, Dorian Duma (DoDu) From: vladimircarusso@agora.caritas.ro To: dorianduma@hotmail.com Tue, 22 Apr 2003 11:43:41 +0300 Stimate Domnule Duma, Cel mai simplu mod de a ne face sa parvina textele Dvs este sa ni le trimiteti in attachment la un email. Cu cele mai bune ginduri, Vladimir Carusso