Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Despre coropâşniţe     Mie tare mi-a plăcut poezia asta pe care n-am înţeles-o. Eu cred că fluturii sunt nevinovaţi. Chiar dacă sunt nebuni, care cineva mi-a spus că nu există nebuni, ci numai persoane aparte. Şi tot cineva mi-a spus că nu e bine să judeci un nebun, că nici nebunul nu te judecă pe tine. Şi acum nu mai ştiu ce să cred. Într-o zi, am prins un fluture, care nu era nici pe departe nebun, şi i-am smuls aripile, că aşa fac toţi copiii răi. Noaptea, în somn, mi-a apărut fluturele acela cu aripile smulse. Şi noaptea următoare. Şi următoarea următoarei. Îmi apărea în vis şi mă privea cu aripile smulse. - Îţi place cum arăt? mă întreba. Şi fâlfâia din cioate. Nu-mi plăcea şi voiam să-i cer iertare, dar se făcea că aveam gura cusută. Un an întreg mi-a bântuit nopţile fluturele acela. Până într-o zi când l-am visat cu alte aripi. Îi crescuseră altele şi în noaptea aceea şi gura mi s-a descusut. Aşa că i-am spus la repezeală: - Niciodată n-am să mai smulg aripile fluturilor! - Nu-i destul! m-a ameninţat fluturele. - Şi nici capul muştelor. - Nu-i destul! - Şi nici picioarele cosaşilor. - Nu-i destul! - Şi nici n-am să mai omor vrăbii. - Nu-i destul! - Şi nici n-am să mai mănânc furnici şi păianjeni. - Nu-i destul! - Şi nici n-am să mai umflu curul broaştelor cu paiul. Nici n-o să mai înghit peştişori de vii. Nu mai tai cozile la şopârle. Nu mai belesc şerpii de piele. Nu mai pun râme în sandviciurile lui tata. Nu mai arunc cu păduchi în capul fetelor. Până la urmă fluturele m-a iertat şi a plecat din visele mele. Dar de coropâşniţele pe care le strecuram în buzunarele oamenilor, când mergeam cu tramvaiul fără să-mi cumpăr bilet, nu i-am spus. Cu asta am mai continuat o vreme.