Despre poezie
Gândul meu de azi, din care cauză mă doare și capul e despre poezie. Adică eu vreau să scriu o poezie, că ar fi cam vremea. Că nu poate să fie prea greu. Eu am auzit că toată lumea se pricepe să scrie poezii. Unii sunt și poeți. Nu că aș vrea și eu să ajung într-o bună zi poet, că nu vreau să râdă lumea de mine și să mă strige poetule!. Lumea spune că poeții sunt duși cu pluta și mie mi-e frică să mă duc cu pluta, din cauză de rău de apă, care apă mie nu-mi face bine decât diluată. Și îmbuteliată. Și să fie de la frigider. Că eu am gâtul foarte bun și nu se înroșește de la frigider, numai câteodată, și atunci fac puroi în gât, care are un gust foarte rău și mai ales neplăcut. Când am puroi nu pot să scriu poezii, că mă tot gândesc la berea care nu pot să o beau.
Mie mi-a spus cineva că toată lumea trebuie să scrie măcar o poezie în viață. Ca un testament. Ce lași, cui lași, de ce lași. Testament nu mi-am făcut, că eu n-am ce să las, poate pixul cu care scriu, dacă n-o să-l pierd până atunci. Nici mama n-are testament și nici tata. Ei au ce să lase, dar ei nu vor să lase.
- Lasă că nu vă trebuie vouă nimic, zice mama. Dacă mor, vi-l las pe taică-tău să-l aveți în grijă.
Așa că eu m-am speriat de testamentul mamei, mai bine să nu lase nimic.
Tot de la cineva am aflat că poezia trebuie să spună ceva. Orice, dar să spună. Ca un cuvânt pe care-l rostești și el înseamnă, el are o semnificație, care mie uneori îmi scapă, dar alteori nu. E mai mare mirarea că unele poezii nu spun nimic. Că au atâtea cuvinte, care fiecare înseamnă câte ceva. Cu matematica e altă treabă. La matematică îi spune logică. Eu îmi aduc aminte că în clasa a cincea am învățat că dacă spui "și" e cam adevărat, dar dacă spui "sau" poate să fie o minciună gogonată. Că în matematică dacă spui că unu și cu unu fac trei, se cheamă că ai mințit. Nu există prezumție de nevinovăție. Și nici nu merge cu fofârlica să o aburești ca la Ploiești unde eu am fost odată și am plecat chiar când să explodeze fabrica din Teleajen peste mine. S-a fisurat un reactor de la instalația de piroliză chiar în timp ce președinta României pe care o chema Elena tăia panglica, un fel de spart sticla de șampanie, dar era mai ieftin să tai o panglică fiindcă se mai găseau încă foarfeci pe vremea aia. Președinta Elena a plecat și instalația a sărit în aer.
Diferența dintre matematică și poezie eu cred că vine de la limbaje, care mie nu mi-au plăcut niciodată. Mi-ar fi plăcut mie matematica, dar profesorul a spus că trebuie să învățăm limbajul mai întâi și atunci m-am împotmolit. Și cu poezia tot așa am pățit, cineva mi-a spus că poezia are limbajul ei. Dar fără limbaj nu poți să scrii o poezie? Nu, poți tu să mănânci supa fără lingură? Ba bine că nu! Păi eu de când mă știu pot să mănânc supa fără lingură.
Cel mai bine, dacă vrei să scrii o poezie, e să te iei după cineva. Ca ucenicul care fură meseria. Eu cred că așa nu poți să dai greș. Așa că m-am tot gândit, până era să-mi explodeze capul, ca la Teleajen. Am întrebat pe cineva din casă, care era băiatul meu:
- Tu știi vreun poet mai important?
- Da, Shakespeare. Ăsta-i cel mai mare.
- Păi cum o fi așa mare, că eu n-am auzit de el? Tu de unde știi?
- Îl studiem la școală.
- Da' ce, mai trăiește?
- Nu pe el, opera lui.
- A, ai vreo carte să-mi dai?
- Am "Romeo și Julieta".
- Sper că nu-i cu prostii...
- Nu, cum să fie cu prostii, nu ți-am spus că o studiem în școală?
Am luat cartea și m-am pus pe treabă serios. Am studiat cât am studiat, până m-a luat somnul. Problema era că eu nu înțelegeam nimic din cartea băiatului, că avea și asta limbajul ei. Adică limbajul englezesc pe care eu nu-l înțeleg decât dacă te răstești la mine. Când m-am trezit, am început să studiez din nou, până când am dat și de un cuvânt care însemna ceva și în română. Cuvântul "of". E de jale, m-am gândit. Și de aoleu. I-am dat cartea băiatului înapoi.
- Nu-i așa că e de jale?
- Sigur, doar e tragedie. Ai citit-o așa repede?
- Ba, am tras și-un pui de somn. Păi ce credeai? Eu mi-am dat seama despre ce e vorba dintr-un singur cuvânt. Și să mai știi ceva. E cu prostii!
- Ce prostii?
- Păi scrie acolo. Capulet. E mai mascat, mai pe la mijlocul cuvântului, dar tot prostie. Alt poet mare nu știi?
- Nu, numai ce fac la școală. Mai e unul Kipling, dar n-am nici o carte. Dar de ce nu te uiți pe internet?
- Pentru că mă doare capul și pesemne că am uitat.
Așa că am deschis internetul la o pagină literară și am început să citesc poezii după care să mă iau și eu.
Încercările mele o să le spun altă dată, că sunt locuri în care nu găsesc rimele potrivite. Mai întâi că nu știu cum să încep. Am tras eu cu ochiul la alte poezii și am văzut că începeau cam la întâmplare. Prima poezie am vrut să o scriu despre seară, că mie îmi place seara și noaptea, pe care, din păcate, trebuie să o dorm. Dacă n-o dorm, atunci întârziu la serviciu și e mai de jale ca Shakespeare ăla. Am scris cam așa:Seara e plăcută și noaptea cu stele
Eu mă uit ca blegul uneori la eleMai departe n-am știut cum să continui, poate că n-am început-o bine.
Mai bine să scriu despre pantalonii mei cei noi. Asta m-am gândit eu până m-au săgetat creierii.
Dar cum să încep? Mi-am luat pantalonii pe mine și m-am uitat cam fălos în oglindă. Și pe loc mi-a venit inspirația, care nu știu ce e, dar așa se zice:Vai ce pantaloni faini am eu
Ceva de groază.Aici iar m-am împotmolit că n-am găsit rima de la groază. Decât loază și găoază, care amândouă sunt proaste în contextul poeziei mele. Am încercat eu ceva, dar n-a ținut. Asta e una din încercări:
Sunt o loază
Și-n găoază
Pantalonii-mi stau de groazăAm abandonat-o. Despre ciorapi sau cămașă nu-mi place să scriu, că sunt cam vechi și s-au decolorat. Adică mai am și un tricou fără mâneci, pe care nu-l port din cauză de pectorali lipsă și tot felul de bicepși. Tricou cu burtă încă nu mi-am cumpărat, că aștept să-mi crească de la bere. A, am scris despre bere:
Berea-i bună doar așa
Dacă pui gura pe eaMai departe n-am mai reușit din cauză de inspirație la băut.
Dar, cum am spus, de lăsat nu m-am lăsat, poate că o să public mâine poezia.
Dacă interesează pe careva.