Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Iarna   Dacă am spus că nu îmi place iarna înseamnă că am minţit. Eu nu prea mă înghesui să mint, dar câteodată trebuie. Pe tata îl minţeam că n-am luat nota patru. Îi spuneam că am luat şapte. Că nici cinci şi nici şase nu era acceptabil. Se lăsa cu dureri de şale. Pentru că şi tata mă întreba cam aşa: - Ai luat azi patru? - N-am luat. - Ai luat cinci? - N-am luat. - Bine, dar tu nu iei niciodată note? Din cauza asta nu-i spuneam nici dacă luam note rele, nici note bune, ca să am o rezervă pentru când mă întreabă. - Şapte e aşa şi aşa, făcea tata. 10 e cel mai bun. Parcă eu nu ştiam. Dar 10 de unde, pot să-i număr câţi am avut în toată şcoala. Odată, am luat 10 la geografie, că am ştiut unde e Guineea Bissau şi cu cine se învecinează. - De unde ai ştiut? m-a întrebat profesorul. - De la tata. - Dar ce e tatăl tău? - Muncitor cu înaltă calificare la locul de muncă. N-a prea înţeles care era legătura şi atunci i-am explicat: - Tata înjură mereu de ţara asta. Zice: "Bă, dacă-ţi f... una, ajungi până-n Guineea Bissau!" Şi de aia am vrut eu să ştiu unde e Guineea asta Bissau şi m-am uitat pe hartă. Eu mai bine m-aş simţi dacă mi-ar trage una să ajung în America. Dar nu ştiu dacă tata-i aşa de puternic. Tata era puternic, ce mai încolo-încoace. Avea muşchi. Când o bătea pe mama o ţinea cu o singură mână în sus, că mama nu mai atingea pământul cu picioarele. Numai le tot mişca, voia să fugă, dar nu putea că o ţinea tata în aer. - Taci? întreba tata. - Tac, răspundea mama. Văd că te-ai îmbătat iară ca un porc, aşa că mai bine tac. Tata era puternic dar nu şi înalt. Ba era chiar mic de statură. Că în sat la el neamul lui era poreclit Molodeţ. În satul tatei toată lumea avea porecle. Nume numai prin buletine şi certificate de naştere. Nici nu te întreba cum te cheamă. Ci al cui eşti. Pe mine nu mă chema Dorian, ci pruncul mai mare al Aurelului Mitrii Petrii Floare. În satul tatei. Că în cel de unde era mama se schimba povestea. - Al cui eşti, măi? - Al Aurichii Ioanii Dumii. Sau al fetei mai mari a Orbănesei. Că aşa o porecliseră pe bunica, Orbăneasa. Pentru că pe bunicul ei îl chemase Orban. Şi aşa îi spun şi acum, dar nu pe faţă, că bunica s-ar supăra. Şi dacă se supără bunica te şi altoieşte cu un toiag cioturos direct în moalele capului. Cum i-a făcut unuia de-a lui Busuioc. I-a spart capul, ce mai, şi s-a judecat cu el câţiva ani buni. Că bunicii îi plac judecăţile. Cu sfatul popular s-a judecat vreo 20 de ani. Pentru pământ, pentru ce altceva? Că bunica avea pământ şi nu voia să dea la nimeni. Mai ales la colectiv. Au întrebat ăştia de la colectiv: - Dai pământul, Orbăneasa? - Nu dau! - Atunci ai să dai seama! Dar bunica a fost mai iute de picior şi a intrat în audienţă la Gh. Gheorghiu-Dej, care i-a dat hârtie la mână să-şi păstreze pământul că era mamă eroină. Când s-a întors bunica, le-a băgat hârtia sub nas celor de la sfatul popular. Şi-a luat pământ în buzunar cu care le-a aruncat în ochi. Le-a spus: - Ăsta-i tot pământul pe care vi-l dau. Dar n-a fost chiar aşa, că într-o noapte au prins-o pe bunica şi au bătut-o şi i-au rupt picioarele. A trebuit să stea cu ele în ghips. Pe urmă a dat sfatul popular în judecată. Pe urmă iar s-a dus la Gheorghiu-Dej, că-i plăcea să meargă cu trenul, şi când a ajuns la Bucureşti nu mai era Dej, era altul, unul Ceauşescu. S-a întreţinut şi cu Ceauşescu vreo câteva minute şi a luat iară hârtia cu pricina. Însă, de data asta, n-a mai dat cu pământ în ochii ălora de la sfat. Că ăştia nu se jucau. Pe unii i-au şi omorât din bătaie. Sau i-au prostit de cap. A tăcut din gură şi i-a dat iară în judecată. Doar că judecata nu ţinea cu bunica, ci cu cei de la primărie. Aşa că bunica a tot făcut recursuri, prăpădind banii bunicului, care lucra ca siderurgist la Hunedoara. Dar astea s-au petrecut mai încoace. Că mai încolo, vai de mine, câte şi mai câte. Şi le-aş spune eu pe toate, dar am obosit. Mă duc să beau o bere mai bine.