Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Jurnal de armată     Mie nu mi-a plăcut armata. Că soldaţii erau neinstruiţi şi furăcioşi. Pe tot ce puneau mâna, furau. Odată, au pus mâna pe căciula mea. Eu eram în prima zi de armată şi eram tare mândru de uniforma cea nouă. Aşa că eu m-am tolănit pe pat, ca să-mi admir bocancii, care erau noi şi ei. Şi voiam să mă descalţ, să văd dacă n-au început să miroase. Mi-am scos căciula, am aşezat-o lângă mine pe partea stângă şi m-am aplecat să desfac şireturile. Pe urmă m-am răzgândit şi am vrut să aşez căciula în partea dreaptă. Dar n-am mai găsit-o. M-am uitat în jur, nu era nici un furăcios, nu era nimeni. M-am uitat şi sub pat, să văd dacă se pitulase careva acolo, şi nu se pitulase nimeni. Unde-mi era căciula? Eu întreb acum, dar pe mine mă interesa atunci. Mi-am amintit deodată de ce-mi spusese tata când am plecat de-acasă, că dacă mi se fură ceva să nu spun la nimeni, să fur şi eu la loc. Aşa că am pornit spre nişte soldaţi care jucau cărţi în capătul dormitorului. - Are cineva o căciulă numărul meu? Eu port 60. - N-are nimeni, eşti cam căpos, ăsta e cel mai mare număr. Al meu e 54. De ce întrebi? - Pentru că mie tocmai mi s-a furat şi vreau să o fur şi eu de la altul. - Eşti tâmpit? - Poate că nu sunt. Soldatul ăla care îmi vorbea se uita dubios la mine. - Ştii pocker? - Nu ştiu. - Hai că te învăţ. Îţi dau şansa să câştigi o căciulă. Eu m-am învoit. Că dacă el purta aşa număr mic la căciulă, m-am gândit că sunt mai deştept ca el. Nu mi-am imaginat că deşteptăciunea nu e totuna cu şmecherismele. Aşa că, în loc să câştig o căciulă, mi-am pierdut şi centura. Pe urmă mi-am pierdut vestonul. Pe urmă cămaşa. Pe urmă pantalonii. Pe urmă bocancii. Pe urmă chiloţii şi ciorapii. Pe urmă am ajuns în fundul gol. - Mai ai pe ce să joci? m-a întrebat soldatul acela netrebnic. - Mai am lenjeria de pat. Am jucat pe lenjerie şi am pierdut-o şi pe aia. Aşa că m-am dus să i-o aduc, însă tocmai atunci a intrat un gradat în dormitorul nostru să vadă cum merg treburile cu noii recruţi. Cineva a strigat “drepţi”, dar noi nu ştiam încă drepţi. M-am pus drepţi în picioare cu mâinile pe ceva, ca să nu se vadă din lipsă de haine. - Ce ascunzi acolo, soldat? Vocea gradatului era cam tunătoare, aşa că m-am speriat şi am dus mâinile pe lângă corp, ca toată lumea. - Nimic, domnule gradat. - Văd şi eu. - Ascunde un pistolet, şi-a dat cu părerea un recrut cam obraznic. - Nu vorbeşte nimeni fără permisiune! a tunat din nou gradatul, de era să ne spargă timpanele la toţi. Dar eu nu m-am lăsat să nu dau o replică pe care o aveam pregătită. - Dacă mă supăr, îl fac puşcă mitralieră, domnule gradat. - Faci pe mă-ta, soldat! Am spus că nu vorbeşte nimeni. Dar pe urmă, tot el a adăugat. Ia supără-te! - Asta nu pot, domnule gradat, decât dacă sunt singur cu o femeie. Care eu n-am fost niciodată, că nu se cuvine. Femeilor nu le plac lucrurile ruşinoase, că sunt prea finuţe. Lor trebuie să le dai parfumuri şi flori şi să le pupi mâna. - Eşti idiot? - Asta eu n-am de unde să ştiu. Că port la căciulă numărul 60, care cineva mi-a furat-o şi de aia am jucat poker până mi-am pierdut hainele şi lenjeria de pe pat. E un joc şmecheros, domnule gradat, mai bine să nu-l jucaţi, că ajungeţi şi dumneavoastră în situaţia mea. Când a auzit de poker, gradatul s-a enervat şi a ordonat să-mi apară hainele pe loc. Hainele mele au apărut pe loc, cu tot cu căciulă, iar eu nu mai puteam de bucurie. De aia, când a venit noaptea, m-am culcat îmbrăcat şi încălţat pe deasupra, de frica furăcioşilor. Care n-au mai putut să-mi fure decât valiza de sub pat, unde nu aveam decât o periuţă de dinţi pe care am împrumutat-o de la un prieten care şi aşa nu se spăla pe dinţi. I-am promis că i-o dau înapoi după armată, promisiune ţinută până la urmă. Căci mi-am găsit periuţa după două luni, în spălător, în cana unui soldat. Avea aceeaşi culoare şi dimensiune. Nu putea să nu fie aceeaşi. A ieşit o bătaie pe cinste între mine şi soldatul acela, din cauza periuţei, dar povestea asta am să o spun cu altă ocazie.