Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Lecţia de gramatică   Domnule Matei Ghigiu, mi-ar veni mie să te pup pentru lecţia asta de gramatică, dar mi-e că alţii au să tragă concluzii nepotrivite. Că bărbaţii nu se pupă între ei, numai femeile, bărbaţii se altoiesc, eventual, cu măciucile din dotare. Eu am mâncat lecţia asta de gramatică pe pâine, era să mă şi înec acolo unde dădeai cu plici şi pe urmă cu bici, că biciul doare, a avut şi tata unul şi ne cam încingea spinările cu el, până într-o zi când unul din fraţii mei i l-a furat şi l-a pus pe foc. Că nici acum nu ştie tata ce s-a întâmplat cu biciul lui. Zice tata: - Păcat de biciul ăla, că era din vână de bou, original, cred că m-am îmbătat ca porcu şi l-am pierdut. Pe fratele meu l-a scăpat o dată gura şi i-a spus: - Da ne cam plesneai cu el, mai bine că l-ai pierdut. - Păi pe cine voiai să-l încerc, s-a supărat tata, doar nu puteam să-i croiesc pe vecini, că mă înţelegeam bine cu vecinii... Eu cu gramatica n-am fost niciodată prieten. Pot să-mi dau acum cu pumnii în cap, că tot agramat sunt, aşa cum ai menţionat matale, domnule Mat. Am avut eu nişte tentative să învăţ, prin clasele mici, dar profesoara mă dădea afara din clasă, zicea că-i conturb (eu nu ştiu ce căuta b-ul ăsta la persoana I singular) orele. Odată, m-a trimis în curtea şcolii să dau cu pietre după nuci, că aveam un nuc mare în curtea aia a şcolii. - Şi dacă-mi sparg capul, doamnă? - Ei, lasă, că nu ţi-l spargi, hai, du-te (e bine despărţit "du-te"?) şi culege nuci. Eu m-am dus să culeg nuci şi de la prima piatră aruncată mi-am şi spart capul, cred că mi-am cobit-o singur. - Ce-ai făcut, DoDu-le, m-a întrebat doamna. Ce căutai în curtea şcolii în timpul orei de gramatică, ţi se pare că ştii prea mult? - Mi se pare că nu ştiu deloc, doamnă, şi pentru asta o s-o încasez mai târziu, de la unul care-şi spune Mat, problema e că dumneavoastră m-aţi trimis la cules de nuci. - Eu? a făcut doamna, eu? Că mai erau şi alte doamne profesoare de faţă şi chiar nişte domni profesori de faţă. Nu ţi se pare că eşti un mincinos? - Nu, doamnă, nu mi se pare. Mi se pare că spun adevărul. Adevărul e că nu-mi place gramatica şi nici gramatica nu mă place pe mine, iar dumneavoastră sunteţi o afurisită de profesoară ce n-a văzut Parisul. Am ieşit cam şifonat din toată afacerea asta, că doar nu era să mi se dea mie dreptate. Aşa că m-am supărat şi mi-am băgat picioarele în gramatică definitiv. Ei, nu chiar definitiv, acum că am găsit un profesor adevărat, cine ştie, poate că până la urmă tot am să ajung şi eu un intelectual. Am băgat la cap problema cu i-urile. (Că nu se zice copii, ci copiii din cauză că singularul copiilor e copie). Am băgat-o şi pe aia cu căpşunele şi căpşunii. Mie de când eram mic îmi plăceau căpşunii. Căpşunele nu, că-mi provocau diaree, că le mâncam nespălate pe stomacul gol. Dragă Mat, Eu după ce am citit lecţia matale, i-am şi atras atenţia unui om că nu se spune scrie-ţi, ci scrieţi! - Păi aşa am spus şi eu, a făcut el, scrieţi. - Nu, că ai spus scrie-ţi! - Poate aşa ai auzit tu, dar eu sigur am spus scrieţi. Până la urmă ne-am împăcat, eu m-am ales cu un ochi umflat şi el cu puloverul (se scrie bine aşa?) rupt, pulover primit cadou de ziua lui de naştere de la nevastă-sa, care o să se supere pe mine că i-am rupt puloverul lui bărbatu-său. Mai ales că şi-a ţinut ziua de naştere sâmbătă şi am fost şi eu la chef, unde am băut tot ce am găsit prin sticle şi pe urmă am mai cerut. - Să nu-l mai chemi pe DoDu ăsta la ziua ta, i-a şoptit nevastă-sa când credea că eu n-aud, că e păgubos. Eu am fost pe fază şi am auzit tot. - Nici să nu mă mai chemaţi, le-am spus, că voi sunteţi în stare să mă extenuaţi de sete. Şi le-am mai spus: mă duc acasă la mine şi mă pun să învăţ gramatică, iar vouă nu vă dau nimic, amalgamaţilor. Am şi şters-o de-acolo, inopinat (şi nu inopinant! că în româneşte nu există cuvântul ăsta). Pe asta tot de la Mat(ei) o ştiu, să trăieşti, domnule Mat! Într-un ceas bun. Unul cu cuc. Mie îmi plăceau ceasurile cu cuc, mereu le şterpeleam cucul. Cucurujii (care o fi pluralul de la cucuruz?) nu-i furam, că erau prea grei şi-mi atârnau urât în buzunar şi se uitau fetele după mine, că nu ştiau ce cucuruz ascund în buzunarele mele adânci. De parcă numai cucuruzul contează. Cel puţin aşa gândeam atunci. Acum gândesc altfel. Acum ştiu că numai ăla contează. Dacă eram deştept, mai păstram şi eu un cucuruz de la câte ceasuri cu cuc am demontat. Dar n-am fost. Că nu m-a dotat natura cu deşteptăciune. M-a discriminat. Discriminările nu sunt bune. O dată am fost discriminat şi de un hoţ. Fugea după mine să-mi fure portofelul. Eu fugeam de el, iar el nici gând să se lase. Până la urmă, când m-a apucat gâfâiala, mi-am amintit o zicătoare populară. Că omul mai fuge, dar se mai şi odihneşte. Aşa că m-am pus să mă odihnesc şi hoţul mi-a şi umflat portofelul. - Vouă nu vi l-a furat? am întrebat pe nişte gură-cască de-acolo. S-au scobit repede şi speriaţi prin buzunare. - Nouă nu. - Atunci sunteţi martori că am fost discriminat... La proces, că l-au prins pe hoţ, că poliţia noastră e cam bună şi-apoi şi hoţul s-a împiedicat şi a căzut pe motocicleta unui poliţist şi zob i-a făcut-o, i-am spus domnului judecător că nu-mi pasă de portofel, ci de problema cealaltă, cea a discriminării. Atunci judecătorul m-a întrebat: - Eşti... într-o doagă... pardon, o minoritate vizibilă? - Nu ştiu ce-i aia, dar cred că sunt, uitaţi-vă (nu uita-ţi-vă!!) la mine, poate că sunt. S-a holbat judecătorul şi pe urmă a hotărât: - Da, se pare că eşti. Eu nu ştiu la ce s-a referit, poate că la lipsa mea de gramatică, dar acum, domnule Mat, eu cred că asta nu mai e o problemă, nu?? Eu aştept şi lecţiile următoare şi promit că voi fi silitooooor.