Acasa Pagina lui Costel Voteaza

Înapoi la Probleme bărbăteşti

Eu am uitat prima mea zi de şcoală. Aproape de tot. Tata n-a venit cu mine, că el trebuia să fie la servicul lui şi mama a trebuit să fie la serviciul ei. Că de acolo mâncăm, a zis mama. Şi tata. Aşa că m-a dus un copil ai cărui părinţi locuiau cu gazdă la noi. Unul Fănel. Care cum am ajuns la şcoală m-a şi pierdut din cauză de alţi prieteni. M-am plimbat şi eu pe-acolo cu ghiozdanul gol în spate şi mă minunam câţi copii merg la şcoală. Dar erau şi mulţi părinţi şi eu mă bucuram că părinţii mei nu sunt cu mine, iar după ce am crescut mai mare şi mi-am adus aminte de prima zi de şcoală am început să plâng. Acum eu aş fi vrut să fi fost cu mine ori mama, ori tata. Când toţi copiii au intrat în clase încolonaţi, eu am rămas aproape singur. Că nu ştiam care e clasa mea. - Copile, care e clasa ta? m-a întrebat un părinte sau poate că era o tovarăşă. - Clasa unu, tanti. - Şi de ce nu eşti cu clasa ta? - Pentru că sunt multe de clasa unu şi eu nu ştiu în care să mă duc. Poate ştii matale. Tanti aia m-a luat de mână şi m-a dus la un birou în care o altă tanti, buzată, cu mustaţă şi voce mai groasă ca a tatei, m-a întrebat cum mă cheamă. Apoi s-a uitat pe un registru şi mi-a spus: - Clasa unu "B", de la boule. Hai, fugi! Am fugit şi m-am împiedicat în propriile-mi picioare şi mi-am şi pierdut un nasture de la uniformă, care era nouă. Am găsit clasa unu boule, unde am stat 10 minute lângă uşă din cauză de emoţii. Până la urmă am intrat, că a ieşit doamna şi m-am ales cu o clanţă în cap, că mă uitam pe gaura cheii. - Ce faci aici? Cine eşti? Eu mă ţineam cu mâna de cap. - Mie mi-a spus o tanti cu mustaţă, care fumează mult, că aici e clasa mea. - Cum te cheamă? - DoDu. - DoDu şi mai cum? M-a pus în prima bancă, unde mai rămăsese un loc liber. Pe bancă era un abecedar, care tovarăşa mi-a spus că era al meu. - Şi floarea asta e tot a mea? - Tot a ta. Abia atunci am realizat cât de important eram. Primisem un abecedar şi o floare. Şi n-am mai vrut să merg acasă în ziua aceea, aş fi rămas la şcoală, că deodată m-am îndrăgostit de ea. Dar a venit Fănel, copilul acela, şi m-a luat, ca să fie sigur că nu mă mai rătăcesc. - Şi beleşte ochii pe unde mergi, că de mâine te descurci singur, eu am ore de după-amiază. Parcă era tata. Numai tata spunea să belesc ochii. Mama zicea că mai bine să-i holbez. - Nici n-aş mai veni cu tine. Nici dacă mi-ai spune: te rog frumos! - Da de ce? - Nu-ţi spun. Că acum am şi eu abecedar. Şi o floare. Şi ştiu şi singur drumul