Mie, (am mai spus-o eu pe undeva) nu mi-a plăcut în armată. Pentru că ostașii erau mincinoși. Odată, un soldat mi-a cerut împrumut o țigară.
- Până când? l-am întrebat.
- Până mâine.
- Până mâine îți dau.
Așa că mâine m-am dus să-i cer țigara înapoi. Dar el, cum m-a văzut, mi-a cerut altă țigară.
- Până când?
- Până mâine.
- Bine, dar vezi că mai ai să-mi dai una.
Mâine iară m-am dus la soldatul acela și i-am cerut țigările.
- Care țigări?
- Păi ai uitat așa repede? Ți-am dat alaltăieri o țigară până mâine și ieri o alta până azi.
- Aia de alaltăieri nu se pune.
- De ce?
- Pentru că mâine a ajuns ieri și devine un paradox temporar.
- Paradox temporar sau temporal?
- Mai bine să nu știi, că e periculos, a spus-o și Einstein
- Einstein?
- Știi tu, fizicianul ăla.
- A, fizicianul. Dă-l dracului. Atunci dă-mi țigara care ți-am dat-o ieri până pe azi.
- Nu se pune!
- De ce să nu se pună?
- Pentru că tu mi-ai dat-o ieri. Când ți-am spus că ți-o înapoiez?
- Azi.
- Am spus eu azi?
- Nu, ai spus mâine, dar azi e mâine.
- Azi e mâine? Te-aude cineva și te râde, tu nu-ți dai seama ce prostii spui, cum să fie azi mâine?
- Atunci când mi-o dai?
- Nu ți-o mai dau, pentru că nu ai habar când trebuie să ți-o dau. Știi ceva? Mai bine lasă astea. Ai țigări la tine?
- Am.
- Dă-mi și mie una.
- Până când? Că iară mă iei cu filosofiile tale, și eu știu una: că ți-am împrumutat două țigări și n-am primit nimic înapoi.
- Uite pe asta ți-o dau.
- Când, mâine?
- Nu mâine, azi!
- Azi?
- Da, azi e azi, nu poți să spui că a fost ieri sau va fi mâine. Azi.
- Azi mă învoiesc.
Așa că, după câteva ore, m-am dus să-l caut pe soldatul acela și i-am cerut țigara înapoi.
- Azi ți-am dat o țigară până azi, așa că poți să mi-o înapoiezi.
- Ce vrei să spui? Că doar azi n-a trecut, cel puțin până la miezul nopții. Caută-mă mai târziu.
Eu l-am căutat mai târziu pe soldat, dar n-a mai fost de găsit. Ziua următoare l-am luat la rost.
- Unde-i țigara mea?
- Care țigară?
- Aia care ți-am împrumutat-o până azi.
- Ba mi-ai împrumutat-o până ieri.
- Ba nu, am spus eu ieri?
- Păi n-ai spus?
- Nu, am spus azi, așa că scobește-te.
- Bine, domnule, văd că te-ai deșteptat. Ia-o și du-te învârtindu-te.
Ziua următoare iară m-am dus la soldatul acela.
- Ce mai vrei?
- Am venit să-mi dai țigara care ți-am împrumutat-o până azi.
- Ești nebun? Ți-am dat-o, deja. Ieri.
- Păi ți-am spus eu să mi-o dai ieri? Eu am spus azi, așa că azi ai să-mi dai o țigară.
- Și așa ai de gând să continui până la sfârșitul armatei? O să vii în fiecare zi să-mi ceri o țigară, doar pentru că mereu va fi un azi?
- Da.
- Eu cred că ești într-o ureche. M-a pus dracu să fac afaceri cu proștii. Ce-ar fi să-ți împrumut eu un pachet întreg?
- Până când?
- Până azi!
- Bine, accept. Dar ai să vii în fiecare zi să mi-l ceri? Că în fiecare zi o să fie câte un azi, tu ai spus-o.
- Bineînțeles.
- Până la sfârșitul armatei?
- Păi sigur.
- Bine, dă-mi pachetul.
- Nu, mai bine îți dau două, că eu fumez două pachete pe zi.
- Fie și două.
Seara a venit soldatul la mine să-i dau pachetele înapoi.
- Ce pachete?
- Cum ce pachete, pachetele de țigări pe care ți le-am împrumutat.
- Nu se pune.
- Cum nu se pune? Să nu încerci să mă iei la întors, că la mine nu ține.
- N-ai spus că învoiala cade după ce se termină armata?
- Ba da. Și ce, s-a terminat?
- La mine s-a terminat acum două ore.
I-am arătat ordinul de lăsare la vatră.
- Cum se poate?
- Se poate, pentru că m-au găsit prea tolomac.
- Tolomac?
- Adică prost. A spus-o Burtică.
- Ce Burtică?
- Doctorul companiei.
- A, doctorul Burtică Nu știam că pentru asta te poate lăsa la vatră. Ar trebui să trec și eu pe la el. Dacă m-a prostit prostul companiei de două pachete de țigări înseamnă că-mi pot da și mie drumul.
- Se poate, dar numai mâine.
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că mâine îți dă și ție drumul.
- De unde știi?
Pentru că un mâine va fi în fiecare zi până la terminarea stagiului tău militar. Tolomacule!