Pe loc repaus

Domnule Bogdan,
am avut şi eu molii, ştiu cum este, că mi-au atacat care va să zică dulapul cu haine şi-au ros tot ce era mai bun pe acolo, dar zdremţele nu le-au ros, că nu le-au plăcut decât hainele scumpe, care nu le purtam, ca să nu se învechească şi să-şi piardă preţul. Pe urmă fluturaşii s-au dat la mine cu tot cu moliile lor şi-au început să-mi roadă sinapsele creierilor, tocmai când învaţam să iau poziţia pe loc repaus, în armată. Care poziţie pe loc repaus e mult mai confortabilă decât să stai drepţi şi să nu mişti şi să nu clipeşti şi să nu te scarpini unde te mănâncă.
Eu n-am făcut armata decât o lună din cauza unui domnul doctorul, că m-a găsit inapt şi nu mi-a explicat ce înseamnă. Adică apt ştiu că e prescurtarea de la apartament, dar inapt nu ştiu, poate nu m-au lăsat să fac armata că nu aveam apartament. Iar domnii ofiţeri m-au convins că e mai bine pentru mine adică să merg acasă, chiar dacă n-am apartament, adică să stau cu părinţii, şi că sunt prea deştept pentru armata lor, că e mai bine acasă ca la armată, şi atât mi-au împuiat capul, până m-am dat bătut şi-am plecat acasă. Valiza de lemn n-am mai luat-o cu mine, că mi-o furaseră deja colegii, mai repede ca în gara Bucureşti Nord. Dacă nu cumva s-au păcălit, că nu ţineam nimic în ea, am luat-o pentru că aşa am auzit că se pleacă în armată, cu valiză de lemn, şi-am ţinut pasul cu moda. Că mie-mi place să ţin pasul. Moda nu, moda e prea schimbătoare, numai pasul rămâne mereu acelaşi.
Una peste alta, încă mai ştiu să iau pe loc repaus şi la stânga împrejur. Îmi plăcea când mă întorceam la stânga împrejur, în armată, că mă frecau pantalonii între picioare şi mai îmi trecea de scărpinătură.