Domnule Pan,
lasă-l pe Costel în pace, că mănâncă mămăligă și crede că e pâine.
Că mie poezia asta mi-a plăcut din cauză de ciulini, că nu știu cum arată, că nu m-a dus mama în Bărăgan.
Noi am avut mulți vecini care au plecat în Bărăgan, i-au luat cu un camion și i-au aruncat claie peste grămadă și i-au dus acolo ca să admire ciulinii ăia.
Ei, săracii, n-ar fi vrut să plece, dar erau înscriși pe o listă, care nici măcar n-au întocmit-o ei și nici măcar milițianul tablagiu, care i-a încărcat în camion cu șpițul în cur (iertare pentru expresia asta cam neaoșă) și cu carate după ceafă, până le cădeau bărbaților pălăriile și șepcile din cap.
Toți oamenii ăștia care au fost vecini cu tata au cam văzut ciulinii Bărăganului de la nivelul ochișorilor când intrau și ieșeau din bordeiele de pământ guzgănoase. Nu cred că le mai ardea de poezii recitate pe sub ferești, fereștile fiind la nivelul bocancilor.
Numai noi, la școală, învățam imnuri conducătorului iubit. Că sub fereștile conducătorului încăpea tot poporul român.