Eu am intrat aici, la matale, să-ți spun că mie mi-a plăcut poezia aceasta, din cauză de ultimul vers, când strângi la piept un copil care nu e al matale.
Eu tare aș fi vrut să întâlnesc pe cineva când eram mic care să mă strângă în brațe, că tare îmi plăcea să fiu strâns în brațe, dar nimeni nu m-a strâns, că eram băiat și numai pe fete le strângeau mamele lor și tații lor sau oameni necunoscuți ca matale.
Pe mine m-a strâns odată, la piept, o doamnă profesoară de istorie, în clasa a cincea, după ce m-a tras de păr că am fost cam rău, am bătut o fată. Eu, cam prost, am început să plâng.
- Te doare părul? m-a întrebat doamna profesoară de istorie.
- Nu mă doare, doamnă, am sughițat eu.
- Atunci de ce plângi?
- Plâng din cauză de îmbrățișare.
- Te-am strâns prea tare?
- Nu, m-ați strâns prea drăgăstos și cam îmi place, că pe mine nimeni nu mă strânge în brațe și parcă aș vrea să nu-mi mai dați drumul niciodată.
Anul următor doamna profesoară a ieșit la pensie și mi-a părut rău. Îmi venea să mai bat o fată și doamna să mă tragă iară de păr...