Mie îmi plac poeziile cu vikinji, că au bărcile lunguiețe și căciuli cu coarne și cu barbă roșie.
Mie cel mai mult îmi plac vikinjii care se bat cu sălbaticii răi care le atacă bărcile lor lunguiețe, că vikinjii nu se sperie cu una cu două, ci îi omoară pe toți sălbaticii migratori cu niște săbii crăcănate și le scot toate mațele, le miroase și apoi le dau la pești.
Care va să zică vikinjii sunt foarte prietenoși cu peștii cu care se hrănesc dacă nu prind sălbatici care să-i atace. Odată, un viching, pe care îl chema Eric cel Roșu, s-a pus într-o barcă lunguiață și nu s-a oprit până în Canada, care încă nu era descoperită din cauza lui Cristofor Columb, care încă nu voia să se nască, așa că Eric a stat cât a stat prin Canada, n-a găsit cu cine să se bată și s-a întors înapoi, să dea de mâncare la pești.