A fost candva un scriitor,
Un talentat ucigator,
Ce pretindea ca ironia
E arma oricarui omor.
Se desfata in rani deschise,
Exuberant si plictisit
Insangerand mintile-nchise
Cu sarmul sau otravitor.
Flagelul omului invins,
Este desigur ironia,
Un tic nervos al individului
Care-l atinge schizofrenia.
Renumele de invincibil
Drapat cu-o mare cerbicie,
Se regasea eufemistic
Prin commurile agoniei.
E trist cand stingi reactii chimice
Cu-acid sulfuric de stupoare
Cand moartea azi iti da tarcoale
Cu ironii de epatare...
Si a venit un proletar
La renumitul imparat,
Ca sa-l intrebe daca sufletul
In intuneric e uitat.
Si-atunci i-a dat acces mai mare
Pe agonia ironiei,
Sa-si publice ganduri bizare.
E trist cand simti ca esti inchis
Intre platosele existentei debordante,
Cand tastatura nu ti-a rostit macar in neant
Un "bravo" simplu,aclamant...
E trist sa suferi de obscuritate
Prin suflete purificate
De anvergura ironiei
De pe site-ul agoniei.