Azi m-am otravit. Cu vermut alb. N-am stiut ca se bea cu gheata si lamâie. Am pus sticla la gura si da-i, da-i. Si da-i si da-i (de cratima nu sunt sigur)
- Ce faci?
M-am înecat, a alunecat pe celalalt canal, benoclam ochii, era sa mor otravit.
- Beau vermutul asta.
- N-ai un pahar?
- Pai, e mai bun din sticla.
- Dar în pahar poti pune un cub de gheata, o felie de lamâie, asa se bea vermutul.
- Daaa? Înseamna ca m-am otravit.
Am cautat antidot, n-am gasit decât 4 sticle de bere. Mici. Unde esti România, patria mea, cu sticlele tale de bere la jumate de litru?
Asa ca am citit o carte cu coperti alb negru. Ce e aici? m-am întrebat. O sa mai dorm eu la noapte? N-am sa mai dorm din cauza de vermut. Sau tocmai de aia.
Iata, am un gând pe care nu l-am marturisit înca si a început sa se multiplice. Îmi sfâsie spatele si urechile. Am si un frate, preot ortodox. Face slujbe frumoase, face cununii frumoase, parastase frumoase si înmormântari frumoase de-ti vine sa plângi. Boteaza si copii si dezleaga oamenii de pacate. Eu nu m-am dezlegat de pacatele mele.
- Ar trebui sa te mai spovedesti din când în când, ca nu e nimeni perfect.
- Ar trebui, am recunoscut, sa ma spovedesc, ca nu sunt perfect, azi am citit o declaratie de durere a sufletului, suflet care nu e muritor, ci transmigrant. Eu recunosc ca trupul trebuie sa sufere, altfel de unde stii ca-l porti? Dar de ce sa sufere sufletul?
Gândul meu era cam asa. Ca daca m-as duce într-un loc în care nu ma stie nimeni, naibii, tot n-as scapa de rusinea ce o port în mine, înca de la pubertate.
- Care rusine?
- Rusinea pe care o porti si matale si toata lumea, doar ca la matale si la toata lumea nu se observa din cauza de blindaj si dimensiune în raport cu inspiratie si expiratie, careia i se spune fosa nazala. Si soriciul gros. De când cu pubertatea, toata lumea ma întreaba.
- Ce-ai ma, ce-i cu tine, ce ti sa întâmplat, ce ti s-a umflat genunchiul în halul asta?
- Nu mi s-a umflat, domnule, genunchiul, asa e el. E genunchi
Eu nu port niciodata pantaloni scurti, din cauza de genunche.
Ca nu e bine sa-ti creasca mâinile prea lungi, îti arata picioarele prea scurte si nici capul prea mare, zice lumea ca esti prost. Cap mare nu înseamna minte multa, ci prostie gramada.
Iata, gândul meu pe care-l pregatisem. Vermutul nu se bea din sticla. Nimic nu se bea din sticla decât din pahar, sau din causul mâinii.
Poezia se bea din causul sufletului, care fiind nemuritor imprima si poeziei ceva. Ceva ce, nu stiu, dar poate ma dumiresc
Citesc: sala de asteptare, matei ghigiu