ce-am facut eu ieri pe 29 octombrie, jurnal din Edmonton

 

Ieri am fost la biserica, pe scurt. E bine sa mergi la biserica din orasul nostru ca noi avem Halloween daca e bal si se umple sala de oameni mascati, mananci sarmale pana ti se apleaca, iar lumea e in voie buna, sarmale cu smantana nu orice, umbla lumea aplecata si chefuitoare in largul ei. Undeva am facut un dezacord. Mai si danseaza adica. Lumea. Bea, mananca, fumeaza, plus alte nevoi carora li se spun fiziologice. Cam lung, dar o sa mai tai. Poate din coada.
Cel mai greu au dus-o fumatorii ca afara ningea grozav si viscolea grozav fara oprire, crestea zapada vazand cu ochii, in capul fumatorilor. Fumatorii dardaiau frecandu-si genunchii si scotand fum pe gura si nas. Gros. Vorbeau sacadat, batea si vantul si se mai si insera pe deasupra.
Eu mi-am pus 5 sarmale, da, m-am uitat in toate directiile. Lumea e clevetitoare, odata te povesteste. Iar pe mine intotdeauna ma povesteste careva. Da. Scurt pe doi. Odata cineva a spus ca am venit la un revelion fara ciorapi. Iar altcineva ca am venit cu ciorapii murdari si miroseau de la o posta. Toti ciorapii miros. Poate ca amandoi aveau dreptate desi pareau ca se contrazic. Sarmalele au fost cu smantana de 3 la suta plus doua zecimi, dar cam mici si gustoase rau. Odata, cineva a zis si depre mine ca sunt cam dungat. Cum adica? Adica intr-o dunga. Pai nu l-am inteles. Nici nu inteleg de unde vin toate minciunile astea de-a valma. Am numarat toate sarmalele aproximativ, direct pe platou, iata socoteala, daca nu-mi luam de la inceput cinci ramaneam in final cu doua.
- Nu-ti fa probleme, am relatii la bucatarie, s-a recomandat un comesean pe care, pe scurt, il chema John. Cand se termina, mai aduce.
- Cate aduce?
- Cate vrei.
- Chiar te cheama John? Ca vorbesti cam bine romaneste. Insa, in ascuns, eu ma bucuram pentru sarmale.
- Te cred, ca doar m-am nascut in Romania , in marea campie a Banatului, parintii mei au fost chiaburi. Tineau grajduri, aveau batoza, cazan de tuica, boi, cai, ma intelegi, dar cati canadieni stiu? De pasari nu mai vorbesc, gaini, rate, gaste, curcani, prepelite, fazani, bibilici, pitpalaci.Da-i si lungeste-o. Uite una si mai tare, cati canadieni stiu unde e Romania ? Niciunul. Unde sa le mai explici de campia banatului. Cand au venit comunistii i-au deportat pe parintii mei in Baragan asa ca eu, cand am crescut mai marisor, am tulit-o peste granita si am ajuns in Canada . Acum sunt sudor, castig 32 de bacsi pe ora regular si 48 la orele suplimentare, iar ore suplimentare bag cat cuprinde. Noroc de balul asta, altfel vorbeai acum cu mine pe campul muncii.
Ba noroc ca m-a apucat o necesitate fiziologica, altfel aflam toata viata lui John si a doua oara cand mi-o povestea o stiam deja pe de rost. Varianta scurta si lunga. Manelele n-au lipsit, desi puteau. Mie nici nu-mi plac. Le canta numai femei exaltate si barbati castrati. Iar muzica de pahar a fost degeaba ca bautura se servea numai pe cupoane iar eu nu aveam nici un cupon. Si nici femeile n-au lipsit, decat femeia mea care e, pe scurt, o poveste mai tragica decat piesele lui Shakespeare ala de care pomeneste toate istoriile literare. N-am dansat cu toate ca-mi venea, e si asta o necesitate fiziologica, a dansului, de care m-am lipsit conjunctural.
Dupa sarmale a urmat gala costumelor. A castigat piratul din Caraibe. Avea si panglica si palarie. Si barba era a lui, originala. Premiul a fost o sticla de vin, Valea nu stiu cum, i-au dat-o fara cupon, iar locul doi nu stiu cine l-a castigat, concentrat fiind pe sticla castigatoare. N-am pierdut-o din ochi pana n-a ajuns la mine in mana, ce sa faca piratul cu ea, piratii beau rom si pe urma se dueleaza pana isi scot un ochi.
Iar friptura de porc n-a mai avut succes ca lumea se umflase de sarmale cu smantana.
La plecare, am dat de o femeie langa usa . Na, vindea cupoane de bautura. Asa, care va sa zica, am dezlegat misterul. Cum de nu o vazusem pe femeie cand am intrat ramane un alt mister
- Nici un mister, mister DoDu, ca omul mai are si necesitati fiziologice, m-or fi intrecut tocmai cand ai aparut matale, m-a lamurit duduia de la cupoane, ceea ce eu stiam prea bine, ca uneori sar calul cand beau si ma apuca cel putin trei necesitati fiziologice in acelasi timp, daca nu patru. Uneori cinci. Si nici nu ma mai despart de lighean.
Afara erau fumatorii, pufaiau disperati si tropaiau. Li se lipisera hainele de ei ca la scafandrii. Zapada crescuse dusmanos, acoperise masinile iar eu m-am suparat din senin si am plecat acasa. Am citit in ziar ca noaptea aia se schimba ora si ca ora unu devenea iara 12. Era de jale. Puteam ramane cu ceasul decalat si-mi dereglam ritmul biologic. Nu mai vorbeam eu acum despre necesitati si fiziologii.
Altadata, cineva a zis ca eu am furat sticla de vin a piratului castigator din Caraibe.
- Ba nu, el mi-a dat-o! Pe o bricheta cu sonerie. Eu i-am furat doar bricheta. Ca era a mea. Pe scurt, iata esenta jurnalului meu de azi.
Mi-am dezgropat masina pana am facut turturi. La prima intersectie am pus frana sa incetinesc si am inceput sa ma invart ca o morisca in mijlocul intersectiei. Nu prea de multe ori, ca m-a oprit din invarteala alta masina, din sens lateral. De sperietura m-au intrecut toate necesitatile de care am auzit vreodata, iar de fiziologii nici nu mai pomenesc ca s-au bulucit toate pe mine. Pe urma, de parca nu era destul ce mi se intamplase, soferul advers a iesit din masina cu o bata de baseball sa-si faca dreptate. De parca in Canada nu sunt legi. Si cate mai sunt, cine le poate tine minte pe toate. Iar o alta lege spune ca daca nu stii toate legile, sau nu le tii minte, nu conteaza, ca tot te umfla. Soferul avea si costum de halowin pe el, se mascase in Klingonian care cred ca sunt cei mai tari extraterestrii din galaxia noastra lactee.
Traim intr-o lume salbatica, hai sa o recunoastem, plina de soferi adversi si Klingonieni fiorosi.
Ajuns acasa am incercat sa ma calmez cu o poezie si am deschis pagina mea favorita, de pe clubliterardotcom unde am dat peste un titlu gata sa-mi taie avantul: Diana, Diana de Diana. M-am enervat si am inceput sa ragai a sarmale. Ba am scapat si un vant pe unul din cracii pantalonilor mei de salopeta. Direct in bocanc. Ma costumasem in muncitor de fabrica, dar n-am castigat nici un premiu. Plus ca lumea s-a uitat dubios la mine desi unii au venit in cearceafuri sau mai stiu eu ce costume.
Iar cineva m-a clevetit cu nerusinare ca am mancat aproape toate sarmalele de la masa mea, ca am varsat smantana pe rochia unei doamne de inalta tinuta. Patroana unei coafuri. Ca, pe scurt, n-am adus nici un obiect pentru tombola, ca miroseam a parfum ieftin, ca mi-am decoltat camasa prea tare pana mi s-a vazut tot parul de pe piept din abundenta. Ca am aruncat zapada de pe masina mea pe a vecinului si tot asa. Ca am deranjat fumatorii care isi manifestau fiziologia si n-am vrut sa particip la hora. Adevarul e ca am vrut, dar bocancii mei erau cam grei si n-am riscat sa calc pe cineva pe picioare. Sa nu ma cleveteasca lumea. Ca si cleveteala e ceva fiziologic daca nu ma insel. Poate ma insel.