Povesti canadiene

 

 

Ca să ajungi la un interviu în Toronto, care e capitală de Ontario, tocmai din oraşul în care locuiesc eu, o iei pe autostrada 401. Spre Est, că Windsor e un oraş foarte sudic, sau măcar dacă eşti chemat să fii tostat de aptitudini tocmai din oraşul în care locuiesc eu, cel mai sudic de pe cuprinsul canadian, dar numai dacă te cheamă la tostare, va să zică, înseamnă că ţi-a pus Dumnezeu mâinile în cap. Fără o sută de mii pe an tot nu scapi. Nu că ar fi vreo performanţă. Poţi să ai un cap cât de blegos. Al meu nu e blegos, decât urechile, mai degrabă e pătrăţos. Aşa că dacă mergi până acolo, trebuie să-ţi verifici maşina mai întâi, scrie în manual, scrie că dacă ai frâne e bine că le ai, ca să ştii pe ce te bazezi, altfel ţi se poate întâmpla. Iar mie mi se cam întâmplă, vorba mamei, eu apăs tot timpul pe frâne, mi-a spus un şofer că maşina se conduce mai mult din frână decât din acceleraţie. Era un şofer cam chelios, cu experienţă şi se scobea în nas cu degetul lui mic ori păros
- Iacs
- Ce iacs?
Purta inele pe toate degetele iar şireturile nu şi le lega, era prea gras să se aplece până la şireturi. Le târa după el, odată s-a şi împiedecat şi era să-şi rupă gâtul, noroc de uşa de la intrare. Aşa că a renunţat de tot la şireturi şi şi-a cumpărat altă uşă
Iar mama mă întreba:
- Cum de toate ţi se întâmplă numai ţie?
- Din coincidenţă, altfel cum. Sau poate am mutră
- Ce mutră?
- Aşa cum unii au mutră de cerut palme ori pumni, ori piciare, ori lopeţi pe spate, ori poate ca eu am mutră să mi se întâmple
- Ai pe dracu, vorbeşti degeaba.
- Să mi se petreacă!
Am verificat ştergatoarele de parbriz că de la parbriz se trag toate accidentele mai periculoase. Se zice. Că ba-ţi sare parbrizul în cap, ba capul în parbriz ori şi mai rău, daca e parbrizul murdar, sari cu maşina prin copaci şi distrugi natura înconjuratoare. Rupi lanţurile trofice, aşa am auzit
- Ascultă-mă pe mine, mi-a spus şoferul cel gras şi cu mustaţă, frânele fac trei sferturi din maşină, restul sunt acareturi şi adaosuri. Roţile fac parte din frâne, dacă-ţi spun.
Mi-am verificat roţile, dacă mi-a spus. Cauciucuri aveau din plin, aer aveau si ce mai aveau. Capace şi şuruburi. Şi mai aveau şi ventil, altfel nu se pot ventila când se freacă de şosea. Iar şuruburile sunt bune că îngreunează roata
- Dar motorul?
Şoseaua 401 trece prin Chatam, dar mai pe lateral. Dacă apuci să treci de Tilbury si numai dacă ai norocul să nu te prindă cu radarul patrula rutieră ascunsa prin boscheţi care mereu se ia după tine cu sirena. Că eu nu prea am noroc, dar au alţii. Urmează London iar dupa London, Woddstock.
- Ce-i cu motorul?
Când trec prin Woodstock îmi aduc mereu aminte de mama când mergeam eu, odată, să o iau de la aeroport si m-am ciocnit cu un parapet de beton. Pontiac-ul s-a rupt în două şi am cam stricat şi parapetul. Soţia s-a cam speriat, nu ştia cum o să ajungem la aeroport. Ploua mizerabil, cu picătura. A venit o basculantă să ne ia maşina care arăta cum arăta, cu urme de parapet şi ne-a dus într-un cătun unde şoferul de basculantă avea un atelier de raparat maşini accidentate
- Vreţi să o reparaţi sau o aruncaţi la fier vechi?
- Ba o aruncăm la fier vechi, că ne-a adus ghinion.
- Păi asta v-am întrebat şi eu, dacă o reparaţi sau o aruncaţi.
- Ba o aruncăm
La aeroport am ajuns cu singurul taxi din împrejurimi, am şi adormit în el şi am avut un coşmar ceva de groază că-mi tot apărea parapetul acela de beton cu crăpăturile lui cu tot.
După Woodstock vine Kitchener ca să ţi se înnoade limba cum trebuie, iar dacă vrei să nu treci prin toţi sateliţii lui Toronto, o coteşti pe 403, prin Hamilton, urci pe Quin Elizabeth şi o iei pe direcţia inversă cu casacada Niagara. Eşti atent la crăprioare.
- Motorul tot de frâne aparţine?
- Păi da, tu n-ai auzit de frâna de motor?
Eu nu prea auzisem de frâna de motor doar că motorul se verifică cu cheia de contact că dacă porneşte înseamnă că are ştarter. Dar frâna de motor n-am găsit-o, decât farurile de maşină. Şi bujiile dacă nu cumva le confund cu altceva. Eu cred ca farurile de maşină ţin tot de frâne, că daca vezi ceva ce nu-ţi convine, odată apeşi cu picioriul de pedală, pedala apasă saboţii, saboţii roata şi roata asfaltul, ai timp să-ţi fereşti capul.
Iar cu crăprioara a fost aşa, am vazut-o în bătaia farurilor, că farurile au bataie mare, fiindcă sunt cu pereche, iar lumina e fotonica, ce mai. Şi corpuscul, dar cred că mai mult undă. De corpuscul n-am auzit, iar unda poate să vină şi de la undiţă, arunci undiţa în apă, faci valuri cu pluta, iar valurile se propagă în cercuri până se liniştesc. Undă mecanică, nu ştiu ce şegătură are cu lumina. În orice caz, pentru orice eventualitate iau şi o lanternă cu mine, că dacă vezi şi pe lateral ai timp să judeci îbtr-o fracţiune de secundă. Dacă aveam lanterna când m-am întâlnit cu crăprioara îi făceam semn să nu treacă şoseaua, că ştiu codul morse cu lanterna.
Iată cum a fost: crăprioara avea înălţime mijlocie şi picioare subţiri şi era zveltă de tot. Când am vazut-o m-a apucat groaza, m-am emoţionat şi nu-mi mai găseam reflexele, am uitat şi codul morse, oricum nu-l ştiam pe farurile de la maşină, iar crăprioara s-a înţepenit în mijlocul şoselei. Am apăsat toate pedalele, noroc că ultima a fost pe frână şi maşina s-a oprit în faţa crăprioarei. Capul meu la un milimetru de parbriz, nu că n-aş fi văzut parbrizul la timp, dar au acţionat legile alea duşmănoase care se opun frânelor. Inerţia, despre care şoferul cel gras şi inelat nu mi-a dat amănunte.

La tostare m-am pornit pe timp de noapte, cand şoseaua e liberă şi n-are cine să te depaşească. Şi mai ajungi şi la timp, cu câteva ore înainte de tostare, să fii sigur. Primul venit, primul servit.
Prin cartier am fost singur pe şosea, oamenii cam dorm la anumite ore sau cine ştie ce mai fac, ca pe mine nu ma interesează, majoritatea semafoarelor se colorau în roşu tocmai când să trec şi eu intersecţia şi părea că toate stopurile s-au înmulţit tocmai în noaptea aia. Da cum am ieşit pe autostradă mi-am dat drumul ca o rachetă. Uitasem de radar. Radarul nu, a trimis politia rutiera dupa mine cu sirena. Nu zic ca n-am depăşit viteza, dar şi poliţia a depăşit-o, altfel nu m-ar fi ajuns din urmă. A trebuit să întorc oglinda în sus, că mă orbea girofarul iar sirena am neutralizat-o cu radioul. Pe urmă muzica m-a prins şi am uitat de poliţie. După 10 minute, când mi-am adus eu aminte şi am pus oglinda la loc să văd ce mai face poliţia, adică tot peste limita de viteză conducea sau nu, iată că se încârdăsise cu încă vreo alte patru maşini, tot de poliţie. Era cam groasă. Am încetinit, în semn de pace, dar şi ei au încetinit, m-am mutat pe altă bandă să-i las să mă depăsească în plata Domnului, dar şi ei s-au mutat, deja mă simţeam urmărit şi mă apucaseră transpiraţiile. Inima îmi dădea ghes să trag pe dreapta, dar dacă opresc şi politiştii şi mă întreabă de ce am oprit? Să le spun că mă întrece pişatul? Poate i-aş scârbi. Sau că am făcut pană la o roată.dar dacă nu mă cred? Până la urmă am oprit, am semnalizat cu toate farurile să fiu sigur că văd care sunt intenţiile mele pacifiste. Ce-o fi o fi. Ce-i drept, a fost de groază, că poliţailor le-a căşunat pe mine. M-au înconjurat cu maşinile, scrâşnind cu pneurile din cauciucuri, pe urma au sărit pe uşi cu pistoalele scoase. M-am şi văzut ciuruit. De emoţie am uitat toate fentele pe care mi le pregătisem încă din România, în cazul că eram atacat de bandiţi. Mi-au strigat să ies din maşină cu mâinile ridicate. Am ieşit dar numai cu o mână ridicată, cu cealaltă am deschis uşa. Au sărit pe mine, m-au întors cu faţa spre geam şi m-au pus să mă crăcănez.
- Ba eu nu mă crăcănez, le-am spus!
O mai păţisem cu doctorul de familie, care m-a pus şi el să mă crăcănez iar restul nu mai spun ca m-am jurat sa tin si eu macar secretul asta. De rusine, nu de alta. Pe urma am aflat de la un vecin ca merge sa se caute de prostata.
- Pai si cum te cauti?
- Nu ma caut eu, ma cauta doctorul
- Da, dar cum, ca am auzit ca prostata e canceroasa daca o ai de prea multa vreme.
- Imi baga degetul in fund, cum altcumva
- Pai si mie cred ca mi-a bagat degetul, m-am demascat eu, ca ma luase gura pe dinainte, dar nu m-am dus la el sa ma caut de prostata, eu inca n-am.
- Asa te cauta cand te duci prima oara sau n-ai mai fost demult. E ceva de rutina. Iar prostata are toata lumea, ce Dumnezeu.
- Adica ce vrei sa spui, eu n-am!
- Ei, n-ai.si-a inceput sa rada
Ceea ce m-a cam speriat. Dar oare de ce sa ma caute politaii de prostata, m-am gandit, si inca cu pistoalele. Ce rutina o mai fi si asta.
Mi-au strigat sa pun mainile pe masina. Unii stateau pe vine, altii aplecati de sale, iar cariva se ascundeau pe dupa masinile lor. Mi-am pus mainile pe roata ca sa le dau de inteles ca pot sa ma caute de prostata, daca asta vor, adica am luat pozitia, dar pantalonii eram hotarat sa nu-i dau jos decat daca mi-o cereau expres.
- Esti drogat?
- Nu, cum sa fiu drogat
- Esti baut?
- Nu, ca mi-am uitat sticla cu apa in frigider
- Esti inarmat?
- Nu sunt inarmat, domnule ofiter si nu stiu ce are asta de-a face cu prostata mea.
M-au pipait peste tot, insa unde ma asteptam eu nu, pe urma au scotocit masina, pe urma am avut voie sa iau o pozitie adecvata, pe urma m-au intrebat de ce n-am oprit imediat ce-am fost somat.
- Pai nu m-a somat nimeni.
- N-ai vazut girofarurile, n-ai auzit sirena?
- Ba da, dar atat, fara somatii.
Pe urma au inceput sa susoteasca intre ei. Le-am explicat ca mergeam la o tostare de aptitudini pentru o statie nucleara si nu voiam sa intarziu in ruptul capului. Pe urma, politaii si-au asezat pistoalele in teci si unul din ei mi-a cerut o tigara.
- Nu din asta, a zis el, ca eu fumez Benson and Hedges, una mai speciala, de a dracului ce era, ca sa ma tosteze si el. Siretlic politienesc.
La "speciale" ma pricepeam, ca in inchisorile din Romania numai din astea se fumau.
- Imediat, am spus.
Politistii au inceput sa-si dea coate, credeau ca nu ma pricep. Am scos putin tutun dintr-una, iar la alta tigara i-am rupt filtrul si am bagat-o in locul ramas de la tutun, in prima. A iesit o speciala aproape de doua ori mai lunga decat o normala, i-am tras si o limba sa se lipeasca mai bine si i-am intins-o ofiterului. Eram cam tantos.
Ofiterii au inceput sa rada, era clar ca-i batusem la capitolul asta. Pe urma mi-au spus sa ma tin dupa ei ca ma escorteaza pana la sediu ca sa le povestesc cate ceva ca asa cere procedura.
- Fie, am zis, numai sa nu ma faceti sa intarziu la tostare, ca ma supar.
Cred ca le-am cazut cu tronc, inainte sa ma duca la sediu am oprit la un Mc Donalds de unde si-au cumparat cafele iar pe mine m-au pus sa ma cinstesc cu un hamburger. La sediu am declarat tot ce stiam despre mine, inclusiv povestea cu caprioara. Secrete nu le-am spus, ca nu prea am, ca daca ai secrete nu mai poti sa dormi, te gandesti numai la ele.
Pana la urma am intarziat la tostare, mi-a trebuit o groaza de timp sa gasesc adresa ca era o adresa incurcata rau. M-am uitat eu pe harta, ca nu plec din casa fara ea, dar n-am inteles mare lucru, toata harta era numai drumuri si numere. Am ajuns cu o jumate de ora mai tarziu. Nu m-au mai primit in sala decat dupa inca o ora, cand s-a facut pauza de scuturat picioarele. Dupa pauza am primit si eu foile cu chestionarul. Ce sa citesti, ca era scris intr-o engleza simandicoasa rau, iar cu timpul eram in contrasens, sau in contrast, asa ca n-am bifat nici un patratel la foaia cu raspunsuri. De suparare, ma uitam numai la picioarele duduii ce se plimba printre noi sa nu vorbim unul cu altul. Eu as fi vorbit cu unul sau cu altul, ca ma plictiseam, dar a zis duduia ca cine vorbeste inchide usa pe dianafara. La sfarsit, ne-am semnat foile cu rezultate si ne-am deconspirat adresele. Eu mi-am deconspirat si adresa e-mail si toate ID-urile mele de messenger dar duduia n-a vrut sa mi-l dea pe al ei, a zis sa merg acasa si sa astept o eventualitate.
La intoarcere, am depasit iar viteza, abia asteptam sa ma prinda cu radarul si sa le spun vreo doua politailor. Asa ca imediat cand am vazut prima masina cu girofarul dupa mine, am tras pe dreapta si i-am aratat obrazul. Ca are soriciul gros adica.
- Din cauza voastra am intarziat la test.
- Cum din cauza noastra?
- Pai da, ca la dus m-ati oprit si m-ati tinut la hamburgheri si povesti.
- A, deci tu esti tipul de care vorbeste tot departamentul de politie
- Stiu eu ce vorbeste departamentul? Daca vorbeste despre mine se cheama ca e barfa iar barfele nu sunt adevarate decat intamplator
Politaiul mi-a dat drumul sa plec, dupa ce si-a cerut scuze in numele politiei candiene, care mi-a cam satisfacut orgoliu, recunosc. M-am oferit pe loc:
- Vrei să-ţi fac o ţigară specială?
Ofiţerul s-a alarmat, pe moment, pe urmă şi-a adus aminte de ceva şi a început să rânjească cu gura până la urechi.
- Da, dacă nu te deranjează
- Nu mă deranjează
I-am făcut ţigara şi am plecat acasă. I-am povestit unui vecin ce mi s-a întâmplat iar vecinul a spus că o minciună mai gogonată nu mai auzise niciodată. Aşa sunt oamenii, nu stiu sa deosebeasca o minciuna de adevar. Dacă-i spuneam că văzusem un OZN, la cre aici li se spun UFO, precis m-ar fi crezut, dar adevarul e că nu văsusem OZN-uri, deşi le pândesc de când mă ştiu.
După două săptămâni m-au sunat de la uzina termo-nucleară. Ziceau că am trecut testul şi să vin la interviu.
- Cum adică am trecut testul, m-am mirat eu, ca n-am bifat nici un pătrăţel la răspunsuri. Decât la adrese.
- Asa e, a recunoscut duduia de la telefon, erau testele gresite si toata lumea a bifat raspunsuri gresite din cauza asta, inafara de tine care ti-ai dat seama si n-ai bifat nimic. Asa ca esti singurul candidat pentru post din cei 300 de tostati.
Cred ca a fost o veste memorabila. Sa fii cel mai bun din atatia candidati mi s-a parut aproape genial. Mi-am oferit un premiu de zece beri pe loc si am dormit cu colacul de la veceu in brate. Dimneata m-am trezit cu ceva dureri de spate, insa emotia nu-mi trecuse.
Pe urma, cu interviul a fost o alta poveste. Ca ce m-au chestionat politistii a fost nimic pe langa intrebarile de la interviu. Un roman intreg pe care nu stiu daca o sa-l scriu cat de lung o sa fie, ca m-au pus sa povestesc de cand m-am nascut si pana in clipa interviului, tot. Asa au aflat de ce am intarziat la tostare. Asa au aflat si de vecinul meu care m-a facut mincinos. De faptul ca-mi plac muraturile, ca am ramas nu stiu cati ani repetent si de aia am atatia ani de studii. Si cate altele. Adica de tata despre care le-am spus o gramada.
- Dacă vreţi, vă fac cunoştinţă cu el când vine într-o vizită.
Cred că s-au bucurat.
- Acum poţi să pleci, mi-au spus, o să te anunţăm acasă de rezultatul interviului.
- Chiar acum nu pot să plec, că am transpirat tot şi prind vreo raceală.
Rezultatul încă nu l-am primit. N-au trecut decât doi ani de atunci, aici lumea nu se grăbeşte decât pe şosea.