Mie îmi cam plac morile de vânt, fiindca produc energie, iar energia e importanta daca te energizeaza. Eu aveam un unchi care si-a construit o moara de vânt în vârful unui deal. Odata, a venit furtuna si a traznit-o. Unchiul meu era prin apropiere si s-a cam energizat. I s-a ridicat parul maciuca.
- Ce-i cu maciuca aia în capul tau? l-a întrebat matusa mea careia eu îi spuneam lele, ca toata lumea.
- Daca nu taci din gura, sar la tine, a amenintat-o unchiul. A traznit în moara si cred ca a ricosat în mine. Sunt plin de energie, de asta mi s-a ridicat parul si nu numai...
Asa ca lelea n-a tacut din gura, nici n-ar fi putut, iar unchiul a sarit la ea. Au iesit niste scântei mari, de s-au vazut pâna în vale, ca a si iesit Sura din vale la drumul mare si a început sa bata toaca:
- L-a traznit pe-a’ Petricescului, ai, ai
- Na si ce-i cu asta
- Si a’ Petricescului s-a dat la muiere, i-a spus unui tigan ce trecea pe-acolo molfaind un coltuc de pâine mucegaita
- Ca doar nu s-o dat la a mea, ca de se da la a mea îl tau cu coasa, ia uite ce coasa am, te tau si pe tine, tau tot satul asta daca ma nervez.
- Pai în satul asta sunt si tigani de-ai tai
- Îi tau si pe ei
- Dar ei ce ti-au facut?
- Nu mi-au facut nimic, am baut eu cam mult si-mi vine sa tau pe cineva. Ce ziceai de muierea Petricescului?
- Ca o sa ramâie grea...
- Si de aia nu mai pot eu, asa-s muierile, ramân grele, parca a mea nu ramane, mi-a umplut bordeiul cu puradeii ei

De câte ori era traznita moara unchiului, lelea, prin nu stiu ce proces cam complicat, ramanea grea, (care eu nu stiu ce poate sa insemne) asa ca, într-o zi, s-a suparat unchiul si a demolat moara.
Eu habar n-aveam de asa ceva, pe atunci, ca eram prea mic, dar m-am pomenit cu o gramada de veri pe care îi mai am si-acum. Unul din ei cânta la vioara, lumea îi spune heghedus sau ceterar. Stia si unchiul sa cânte, sprijinea vioara în piept si, când începea sa frece arcusul pe strune, se oprea vântul

De ce m-ai parasit, mai?
M-ai lasat orb si calic, mai
M-ai lasat al dealului si-al vailor, mai
Al muntelui si-al padurilor, mai
Si-al livezilor cu pruni (versul asta l-a adaugat mai târziu)
Unde-mi sunt surorile
Unde-mi sunt fratii
Unde-mi sunt iubitele,
Unde-mi sunt fârtatii?
Tulai!
Maica!

Un alt var de-al meu, s-a angajat miner în Petrosani unde s-a si însurat cu o femeie de pe lânga Braila, avea si-un copil femeia, ca mai fusese maritata dar barbatul o lasase, o prinsese cu altul si au divortat. La proces a iesit ca tot sotul era vinovat, trecea prea rar pe-acasa, fiind navetist, iar judecatoarea s-a dat de partea femeii.
- Cum vrei tu, omule, sa stea femeia o saptamâna-doua fara barbat?
- Asa e, a recunoscut sotul, n-are cum, ca o manânca. Bine ca n-a fost razboi, în patru ani gaseam 5 copii.
Si a parasit-o, cu tot cu copil, a spus ca nu-i copilul lui. Ca nu seamana cu el, ca n-are urechea despicata ca a lui, una alta, asa ca a devenit copilul lui varu-meu.
- Ba, prostule, l-a luat lelea din scurt, cresti copiii altuia, tu nu esti în stare sa-i faci pe-ai tai? Te râde satul!
- Si ce daca? Nu m-am însurat cu el.
- Esti moale ca taica-tau, i-a reprosat lelea, noroc ca mai traznea moara din când în când si-l mai energiza...
Pe fete si pe ultimii trei veri mai mici, lelea nu i-a mai lasat sa plece, ca sa aibe grija de ea, la batrânete. Le-a împartit pasunile, gradinile, viile, prunii si locurile de padure. La fete le-a mai dat câte-o vitea de bivolita, iar baietilor, unuia o caruta (cu toate ca nu mai erau la moda, la moda erau ARO-urile), altuia un cal (nici caii nu mai erau la moda, ci tot ARO-urile), iar celui mic i-a dat bani sa-si cumpere un tractor casat de la IAS-ul din satul vecin. I-a facut pe toti agricultori. Varul meu, muzicantul, si-a luat masina mica, din bani câstigati cu vioara, o Dacie 1100 din a doua serie, o mai si împingea când era nevoie si venea cu ea în vizita la unchiu si la lelea, le aducea franzele albe de la oras si bere la sticla, care bere la sticla mai aduceam si eu ca aveam relatii la birt [...]
Unchiul se bucura când ma vedea, stia ca aduc bere, ca daca nu gaseam la sticla, aduceam la bidon, dar nu veneam fara si tigari, îi aduceam totdeauna, le ascundeam în scorbura unui mar, ca unchiu n-avea voie sa fumeze, nu-i placea lelii, zicea ca-i miroase gura a cacat daca fumeaza.
- Noroc nepoate!
- Sarumâinile unchiule! Lelea e pe aproape?
- Sssst, dohan ai adus? Sssst
- Da, la scorbura...
- Sa traiesti o mie de ani, nepoate!
Dar lelea sarea imediat:
- Daca ti-a adus iar tigari, îl tabacesc cu lopata.
Mie îmi cam era frica de lelea. Îi aduceam si ei câte-un batic de la oras si se mai calma si câte un baton de nugat, ca murea dupa el.
- Asa ceva bun, n-am mâncat de când sunt pe lume, nepoate, Dumnezeu sa te-aibe-n paza! Si vai de capul tau, daca ai adus tigari lui unchiu-tau...
Una din verisoarele mele, cea mai mare, Florentina, s-a maritat dupa un baiat de chiabur, din al doilea sat. Baiatului îi lipsea un picior, de la glezna, si umbla pe proteza.
- Si ce daca? A facut lelea, nu aia conteaza, ci restul, asculta de mine, i-a spus vara-mi, ca stiu ce vorbesc...
Lelea stia ce vorbeste, ca doar nascuse 12 copii din care 7 erau în viata, mari, cu rostul sau fiecare.
Rostul varului meu cel mai mic, Aurel, era sa conduca tractorul cu care s-a ploconit de la lelea. Nu si-a luat carnet, a zis ca ce atâta filosofie, sa întorci de un volan la stânga sau la dreapta, ca daca are roti se durgale, numai sa tii tare de volan.
- Pai ce, motor nu are, l-am întrebat, numai volan?
- Nu mai are, ca i l-am scos, ca nu mergea fara motorina si motorina de unde?
- Pai si cum merge fara motor?
- Nu ti-am spus? Are roti! Îi dai drumul de pe coasta si sa vezi cum alearga.
- Si pe urma, cum îl aduci înapoi?
- Cu calul lui frati-miu, cum altfel?
O alta verisoara a mea, Marioara, care era si cea mai frumoasa, s-a logodit cu feciorul popii. Lelea nu mai putea de voioasa, mai ca nu sarea într-un picior, dar nu putea, ca se cam îngrasase în ultima vreme, de când unchiul nu se mai energiza.
- Ne-ncuscrim cu popa! i-a tunat unchiului la ureche, gata sa-l asurzeasca.
- Ne-ncuscrim pe dracu! Nici sa n-aud!
- Da ce, esti surd? Parca e dupa tine...
- Nici sa n-aud, a repetat unchiu
- Înseamna ca, pâna la urma e adevarat ce se vorbeste
- Ce se vorbeste, a facut imediat unchiu pe prostul, muindu-se deodata
- Ca tu si cu preuteasa... asa si asa si pe dincolea...o fi copilul tau, de aia te-ncontrezi
- Bârfe de oameni fara capatâi
- Atunci ai ocazia sa astupi gura lumii, lasa-i sa se ia, odata, ca-i manânca prin toate partile
Asa ca, pâna la urma, vara-mea Marioara, s-a luat cu baiatul popii si-au facut o nunta de pomeneala