Am avut odata un coleg
- Ai avut?
- Un coleg
- Unul?
- Nu. Adica da. Adica ba.
Lucram la sectia plastifianti. La III, unde era Bosch mare sef. Iar Udrescu un sef mai mic în grad dar mai dracos, oltean chivernisit, nu prea suferea studentii, zicea ca sunt tâmpiti, ca de aia au nevoie de mai multa învatatura. Ce carte, ce carte, meseria se învata pe teren. Altfel suporta orice daca nu-i cereai nimic. Sa nu fi mai smecher decât el si sa nu te prinda cu lipici la femei. Ca si cu femeile avea ce avea. Sa nu fi mai înalt decât el. Si nici mai solid. Si sa nu porti barba. Sa nu bei ghebulas în timpul serviciului ori sa dormi cu nasul în pufoaica. Poate de aia si era tot timpul nervos, ca lumea muncitoare dormea pe rupte în tura de noapte, iar el nu putea sa prinda, sa surprinda, lumea dormea cu plantoane la cap, cu schimbul, ca la armata, de frica lui, a lui Udrescu. Când se apropia, plantonul striga cât îi permiteau plamânii lichefiati de plastifiant (trompeta nu aveam): Vasile! Pârr, pârr! Baga si tu mai multa presiune pe stripar! Vasile se trezea buimac, sarind direct pe coloana de stripare, lovindu-si capul de toate conductele. Ce faceai, baa, dormeai în picioare? Nu dormeam maistore, crusoiu ma-sii di conducta, ci tari m-am lovit olecuta. Te ia mama dracului, Vasile, daca te prind dormind, du-te si te spala pe fata ca arati buhait rau de tot.
- Deci de asta era vorba, de Vasile...
- Care Vasile?
- Cel din povestea cu Udrescu
- Care Udrescu?
Ba, e vorba de Miha caruia toata lumea îi spunea poetul si nu-l scotea din poet. Lume rea, deh, alta nu avem. Acum sa nu-ti imaginezi ca am habar de ce i se spunea poetul, e o nebuloasa cât Calea Lactee, Mihai nu avea nimic cu poezia. Poate pentru ca purta parul lung iar moda parului lung cam trecuse. Privit din spate ar fi semanat cu o fata daca n-ar fi fost asa înalt si slabanog. Ca o coada de lopata. Nu si din fata. Din fata nu, din fata purta mustata si vorbea cam gros. Locuia la caminul întreprinderii unde locuiam si eu. Dar în alta camera iar eu locuiam tot în alta cu alti doi baieti care nu erau poeti. Unul era ungur de prin Carei iar celalalt era mot din Alba Iulia si îi spuneam motule. Însa ungurului nu-i spuneam ungurule. Ca era gras. Îi spuneam Lajos.
- Ba, daca vrei povesti cu Udrescu, îti spun eu. Cu Udrescu si Mihailov, când Mihailov i-a tras un pumn sefului pâna de si-a rupt doua degete în gura astuia si pe urma a intrat în concediu medical. Atele si altele. Dar mai întâi a trecut pe la medicul legist, însa medicul legist nici n-a vrut sa auda, iar secretarul de partid al sectiei i-a atentionat si pe Mihailov si pe maistrul Udrescu: în societatea noastra comunista multilateral dezvoltata, altercatiile dintre sefi si subalterni au fost eradicate în cincinalul trecut. Asa ca unul din voi si-a spart gura cu borcanul de gogosari iar celalalt si-a prins degetele în cursa de soareci. Gata, la munca! Si nu va mai accidentati ca prostii!
- Da
- Pai?
Pai, într-o zi, poetul s-a pus sa scrie poezii, daca tot îl chema lumea poetule…poate o fi ce-o fi, s-a gândit el. N-a spus la nimeni, a început sa scrie in ascuns, sa nu-l vada careva, asta ar mai fi trebuit, sa se afle ca acum poetul scrie poezii. Nu l-ar mai fi spalat toata apa de pe Canalul Bega în care era odata sa ma înec si pâna la urma nu m-am înecat. Nu mai tin minte de ce. Vreo pricina...
Iar într-o alta zi, dupa alti câtiva ani, poetul s-a dus la ziarul local si si-a aratat poeziile unui redactor. Emotionat si cu dintii clantanind. Mai si slabise între timp si arata ca un baston, cu coastele vraiste. Însa lumea tot poetul îl striga. Îl arata cu degetul, ala e poetul
Redactorului i-au placut poeziile poetului pentru ca-l chema Aurel am uitat si mai cum, iar poeziile erau multe, aveau versuri, titluri, cam tot ce le trebuie poeziilor sa fie poezii si i-a spus ca i le publica pe loc, aveau si rime, dar nu pe toate, împreuna cu poza daca se tunde si-si da jos mustata ca sa arate ca un debutant adevarat al patriei noastre: perciunii nu, poti sa-i lasi, s-a îndurat redactorul, ca de aia sunt favoriti
Asa ca poetul s-a tuns, s-a barbierit si si-a cumparat o camasa noua de la un var de-al lui. Cred ca de bumbac, ca era cam alba. A doua zi cine sa-l mai recunoasca la serviciu. Toata lumea (rea) întreba ce-i cu poetul de întârzie, ca el nu obisnuia sa întârzie. Din cauza lui nu puteam sa începem partida de septica întrerupta cu o zi înainte din cauza maistrului Udrescu, porcul ala a dracului.
- Cine?
- Udrescu, cine. Ne confisca toti septarii din pachet, cum sa mai joci fara septari, cu septarii schimbi culoarea, cu asii mai stai o data, cu doierii umfi doua si tot asa.
- Nu puteati sa schimbati cu zecarii?
- Pe asta, pe Hotea, trebuia sa-l ascundem în spatele topitorului ca se îmbata dupa ce luam masa, nu avea masura sau daca o avea o trecea mereu, un tip scund dar bine îndesat, ca un dop, nu ca poetul, îl caram câte doi. Parca era îndesat cu tarâte. Mai încolo îsi revenea, salopeta i se îmbiba cu anhidrida ftalica si, asa rotund cum era, arata ca un porc. Pe vremea aia eu raspundeam de topitor cu norma întreaga. 7 tone pe zi, fara masca de praf, fara filtru. Mi se umpleau plamânii si stomacul cu acid si-mi venea sa vomit în cizmele de cauciuc. Sacii de anhidrida îi aruncam peste Hotea asta, pe masura ce-i goleam, sa nu-l vada Udrescu în caz de inspectie, ar fi turbat
Sigur ar fi turbat
A, ne-am pus sa facem pariuri în legatura cu poetul. Pariurile erau interzise si casele de pariuri tot interzise, va sa zica era o forma de rezistenta politica împotriva regimului epocal.
- S-o fi însurat
Cu toate comentariile, cum, deodata? Peste noapte?
- O fi cazut si si-o fi zdrelit coatele
Din senin?
- Sau l-o fi luat vântul si nu poate sa coboare din copac
(gluma rautacioasa)
- Daca nu l-au mâncat moliile
(si mai rautacioasa)
- Daca nu are diaree
Posibil, ca mânca toate cacaturile.
- Ba v-ati dilit cu toti de la cât ghebulas ati baut, s-a suparat poetul care era printre noi la masa de joc si împartea cartile. Ce mama dracului, iar lipsesc septarii...F...-l in cur pe Udrescu!
Pe urma a intrat Ignat, caruia îi spuneam cârnat, doar nu era poetul singurul poet din lume, si ne-a alertat pe toti în ultimul hal. Descoperise poeziile si poza din ziar. Si mai daduse turul combinatului cu ziarul sa-l arate la toata lumea (rea, apatica). Ori toata lumea (invidioasa) a ramas cu gura cascata. De rea ce era si pizmuitoare. Eu ce sa mai zic, eu eram cascat oricum, altfel n-as fi ajuns sa operez topitorul de anhidrida.
Sa mai ai chef de altceva, toti asteptam sa apara poetul care a si aparut pâna la urma, dar nu l-am recunoscut ca era tuns si fara mustata, cum am spus, si statea printre noi de la începutul schimbului. Acum parca vorbea si mai subtire cu nuante în glas.
Lumea (rea, ciudoasa, ranchiunoasa si cu doua obrazuri) a început sa dea mâna cu el si sa-l bata pe umeri, dupa ce l-a recunoscut, ca era mare lucru sa apari în ziar fara sa fi membru de partid comunist, dar tot poetule i-au spus colegii, se obisnuisera deja. Doar ca nu mai suna ca înainte. Înainte îi spuneau poetule, acum era pe alt ton, suna cam asa: poetulee.
- Si Udrescu?
- Da
- Ce da?
- Ce Udrescu? Udrescu furase iar septarii, a intrat peste noi în vestiar tipând ca un descreierat, v-am prins, jucati carti în timpul serviciului! Ce ti-am spus. Brebenel era la veceu, facea treaba aia împutita, când l-a auzit pe Udrescu s-a constipat pe loc. Nu ca era un fricos, dar i s-a urcat curajul de la ghebulas în cap, plus nervii de la constipatie, plus et caetera si-asa mai departe. S-a luat de maistru, ce mai. Ba, Udrescule, pe cine vezi tu muncind p-aici?
Evenimentul a fost sarbatorit la gradina de vara, la Vaporu, pe banii sarbatoritului, si s-a terminat în camera lui de la caminul de nefamilisti cu capul într-un lighean de aluminiu
- De când ai început sa scrii poezii, l-am descusut eu cam subtil dupa a nu stiu câta bere, ramas numai eu cu el, fiind singurii nefamilisti fara neveste din toata gramada.
- Pai sunt niste ani, oho…si a început sa numere halbele de pe masa care erau mai multe decât vârsta lui sau a mea.
- Si cum de nu s-a aflat? Cum de n-ai spus la nimeni, ca eu nu pot sa tin un secret mai mult de-o ora?
- Pentru ca nu esti secretos.
- Nu, uite, îti spun ultimul meu secret ca sa scap de el.
- Ce secret?
- Am sa ma apuc si eu de scris. Dar nu poezii, ca nu nimeresc rimele, nu-nteleg cum reusesti tu…
- Dar ce?
- Povesti!
- Povesti despre ce?
- Despre oamenii pe care i-am cunoscut si universurile lor cotangente. Chiar si despre tine, ca ai început sa semeni cu un personaj favorit de-al meu
- Stiu si eu, poate am consumat prea multe halbe…ce zici, mai bem vreo trei?
Problema a fost ca ne pisam pe rând ca sa nu ramâna halbele nepazite si ne întâlneam tot mai rar, masa noastra fiind tocmai în pupa vaporului, pâna am renuntat la veceu si am luat-o pe scurtatura care ducea la un boschet de soc.
- Tu ai baut vreodata vin de soc?
- Nu, numai limonada, cum e?
- E bun, dar nu mai culeg flori de soc din parcuri, ca uite cum se pisa lumea pe ele...
- Da, iar daca o sa scrii o poveste cu mine, sa ma faci personaj pozitiv
- Neaparat, toti poetii sunt pozitivi pentru ca nimeresc toate rimele la fix. Înafara de unii care nici nu vor si scriu poezii traznite
- Si-mi promiti ca ma anunti când scrii o poveste despre mine iar eu o sa-ti dedic o poezie la schimb. Un sonet, sau daca vrei o balada...
- O balada, ca-i mai lunga, cine mai scrie balade
- Sau o epopee?
- Atunci o epopee
Nu mai retin restul de promisiuni pe care ni le-am facut în seara aia, doar ca, dupa ce am terminat cu poezia, am trecut la femei, un subiect inepuizabil si posibilitati de fabulare infinita.
Udrescu avea vorba asta, despre femei vreau sa spun, ca nu stiu decât sa se...si sa se...si sa suga toata energia barbatului. Pe urma manichiura. Pe urma pedichiura. Rochii. Zorzoane. Covoare persane. Parfumuri, mobile, unsori, bijuterii, acareturi, dulciuri si morcovi tineri. Pe mine m-a scapat râsul si nu mi-a fost deloc bine vreo trei luni, ma urmarea Udrescu prin toata instalatia. Ba, DoDule, tu vrei sa te-nsori… Pâna m-a încoltit în liftul de aprovizionare si a trebuit sa recunosc. Tantalaule!
- Ti-am spus deja, sarbatoarea s-a terminat la poet în camera, iar dimineata ne-am trezit amândoi plin cu flori de soc prin buzunare si cu capurile cât ciuberele.
Dupa alta vreme, însusindu-mi metoda poetului, am început si eu sa scriu povesti, adica furisate pe ascuns si cam tâmpitele. Mi le criticam singur si ma mai si suparam. Iar când n-am mai putut sa tin secretul, l-am spus copiilor cu toate detaliile. Baiatul meu mai mare tocmai începuse sa mearga de-a busilea iar cel mic era înca în marsupiul nevestei si asa a aflat si ea, adica nevasta care-mi devenise sotie, de focurile mele literare launtrice cu tot cu promisiunea pe care i-o facusem poetului.
- Sa te tii de ea, a fost sotia de acord, ca nu stiam ce te macina, bine ca nu e ce-am crezut eu
- Ce-ai crezut tu?
N-a vrut sa-mi spuna, femeile sunt secretoase rau, nu ca barbatii. Iar eu m-am tinut de promisine

Asa ca, draga poetule, eu am scris povestea asta despre matale si daca o citesti, sa stii ca e rândul meu sa dau de baut.

Între timp, Udrescu a murit, Dumnezeu sa-l ierte!