Povestea asta pe care poate ca am sa o scriu odata, e despre un fragment din copilaria mea, ca am avut o copilarie cam lunga si unii cred ca o mai am. De unde, ca acum beau bere…
Cand eram eu în copilarie alergam dupa o minge pe stadionul Tehnolemn unde ne intalneam echipe din cartier. Cartierul meu se numea Fratelia, ca era Fratelia A si Fratelia B, iar eu eram Fratelia A dinspre gara de Sud dar mai aproape de podul din Calea Sagului. Adica podul nici nu exista mai pe la inceputuri, doar duzii de pe marginea soselei, bariera si casuta ceferistului de bariera cu care ne imprietenisem toti copiii. Iata cum faceam: un copil statea la 200 de metri pe marginea soselei, unul la 100 si, mai multi, chiar lânga bariera. Cel de la 200 de metri semnala masina straina celui de la 100 de metri care, la rândul lui, ne-o semnala noua iar noi semnalam ceferistului de bariera care numaidecat inchidea bariera. Pe urma ne aruncam la geamul masinii si ceream guma de ros, bomboane si pixuri. Erau bune bomboanele si gumele de ros ca erau straine si pixurile erau straine si ele iar soferii ni le dadeau sa scape de noi si sa deschida ceferistul bariera. Marfa se impartea frateste intre noi si ceferistul de bariera pana intr-o zi când sectoristul, un militian al dracului, ne-a luat la fuga printre strazile de cartier. Cel mai rau era sa fugi pe o strada infundata fiindca n-aveai incotro si, la capat, trebuia sa sari gardul în curtea unui mosneag despre care lumea spunea ca e nebun si mai avea si un caine salbatic dezlegat. În cazul asta trebuia sa stai pe gard pana se apropia urmaritorul gata sa te inhate si abia pe urma sareai gardul odata cu celalalt, (cainele mosului cel salbatic intotdeauna se arunca la cel din urma) asa ca sectoristul a cam patit-o de data aia si a ramas fara jumatate de uniforma de la curea în jos. Iar mosneagul a ramas fara caine. Iar lui Mirciu, baiatul pe care-l fugarise sectoristul, i-a intrat un colt de scandura în fund si l-a luat salvarea si la carat la spital sa-l panseze.
Na, si anul urmator au pornit lucrarile la podul peste calea ferata si au inceput cu taiatul duzilor.
- Comunistii dracului! i-a injurat tata pe toti constructorii tarii, ca tata în fiecare an ne lua la cules de dude cu prelata si butoiul si acasa facea tuica de dude si se imbata ca un porc daca e sa o cred pe mama. Minte, nu va luati dupa ea, cine a mai auzit sa te imbeti de tuica de dude, ca e slaba ca o posirca.
- Atunci de ce o fierbi de doua ori, il lua mama la rost?
- Ca sa o sterilizez, ca dudele alea sunt pline de praf si fum de la esapamente.
- O sterizezi pe naiba, ce-s alea sapamente?
- Curul de la masina!
- Adica spatele masinii, vrei sa spui…
- Nu, curul, ca fumul iese chiar din gaura
- Vorbesti numai porcarii când te imbeti, te-aud copiii si or sa vorbeasca la fel!
Aici mama n-a avut dreptate, ca eu nu spun cur, ca e rusine. Mie mi-a parut numai rau dupa afacerile cinstite pe care le faceam cu masinile straine. Adio gume de ros si pixuri, ne-a ramas mingea de pe stadionul Tehnolemn, trenurile marfare de care ne agatam în timpul mersului, beltile de pescuit si fabrica de caramida de peste calea ferata unde ne jucam de v-ati ascunselea prin cuptoarele de ars, ori printre vagonetii cu care aduceau pamantul, trasi de cai tiganesti, rapciugosi si slabanogi. Si, desigur, bataile cu tiganii. si multe altele, vreau sa spun, mai putin bariera care a fost desfintata.
La fotbal nu prea ma pricepeam ca trebuia sa lovesti mingea cu picioarele, nu era suficient sa o alergi. Dar si când o prindeam, ii sutam una de nu se mai vedea. Am bagat eu odata si gol si ce bobarnace am luat dupa aia de nu m-am vazut. Mai ales de la portarul nostru care mi-a spus ca am picioare de lemn, dar nu nu le aveam de lemn, altfel nu m-ar fi durut când stateam duminica dimineata în picioare la biserica.
- De ce n-au scaune la biserica? Am întrebat-o odata pe mama.
- Ca sa nu doarma lumea când vorbeste popa. daca stai în picioare trebuie sa-l asculti ca n-ai incotro.
- Pai eu nu-l ascult nici asa, ca ma gandesc numai cat de tare ma dor picioarele…
- daca nu-l asculti o sa devi pacatos ca taica-tau si o sa ajungi în iad ca si el.
De frica iadului, m-am concentrat la ce spunea popa, desi era greu, ca vorbea lalait. Parea ca le canta vorbele
- Mie nu-mi prea place cum canta popa asta.
- Pai nu canta, s-a suparat mama, spune slujba.
Ce-mi placea la biserica era ca umblau oamenii cu farfuriile dupa bani si mama imi dadea un leu pentru farfurie, leu care imi ramanea mie de pacatos ce eram, cineva trebuia sa semene si cu tata.
Cateodata, când jucam fotbal pe stadionul Tehnolemn, ma puneau pe mine în poarta, daca nu nimeream mingea cu piciorul poate o nimeream cu mana, dar si asa mi se parea greu ca mingea nu venea decat rareori pe directia mea, cel mai des trecea pe unde nu eram, cu viteza, mai pune mana pe ea daca puteai. Luam goluri cu sacul si toata lumea dadea vina pe mine daca pierdeam meciul.
- De ce dracu te feresti de minge în loc sa sari la ea, m-a luat la trei pazeste capitanul de echipa, unul Gyuri.
- Din respect, i-am raspuns.
Ca am patit-o eu la un sut când m-a venit mingea în cap si mi-a spart si nasul si gura, aratam de parca m-ar fi ciomagit tata. Ca tata când ciomagea, o facea ca la carte, cu toate ca nu citea carti.
- Sunt satul de minciunile mele, zicea, n-am nevoie de-a altora. si nici la filme nu se uita, decat daca erau cu mafioti americani, ca lui tata ii placea de Al Capone din cauza ca a fost un spargator de prohibitie.
Cel mai mult, tata asculta postul de radio Europa Libera. Acolo a auzit de poetul Radu Gyr si una din poeziile sale si de când a auzit de el întreba prin stanga si dreapta (in cercurile lui de prieteni):
- Ba, tu ai citit vreo poezie de Radu Gyr?
- Nu, domnul Duma.
- Ala poet…
Desi nici tata nu citise, ca nu se gaseau poeziile pe piata comunista, dimpotriva, adica nu se gaseau.
- Ala poet, nu ca gascanul de Paunescu…
- Dar de Mihai Eminescu ce spui, l-am întrebat eu ca tocmai citisem la scoala “Somnoroase pasarele”
- Am auzit si eu ca a fost mare, dar n-a facut puscarie la comunisti ca Radu Gyr…Ce-a scris?
- “Somnoroase pasarele”
- A, poezii pentru copii, eu citesc poeti seriosi. Ia asculta aici: “Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane”! Asta vers.
Pana s-a trezit cu sectoristul la poarta.
- Domnule Duma, daca mai pomenesti vreodata de poetul ala al matale, te leg de nu te vezi, am ordine de sus. Te duc la sectie si te bat pana te c… pe tine pe urma te inchid si acolo iti putrezesc oasele ca si poetului ala al matale…Nu ma pune!
Tata s-a cam infricosat vreo doua zile, de atunci n-a mai pomenit de Radu Gyr decat în casa. Doar când se mai imbata cam des la birt cu colegii, se mai rastea:
- Ridica-te, Gheorghe! si mormaia ca pentru el, care va sa zica, asta vers.
Pe sectorist l-au taiat tiganii cu bricegele intr-o noapte cam intunecoasa nu mult dupa aceea, au intrat peste el în casa si l-au legat cu mainile de o grinda din tavan, l-au crestat bine si i-au pus sare pe rani nu se stie de ce. Vecinii cred ca de aia, ca le-a confiscat tot aurul tiganiei si nu stiu ce i-a facut fetei bulibasei, adica stiu, dar e prea rusinos ca sa o spun în public. Apoi tiganii au facut foc în soba si i-au mâncat toata mâcarea omului din casa. Pe urma au plecat lasându-l cu mainile spanzurate de grinda si cu focul aprins în soba si de aia a murit sectoristul, de la soba, de la niste gaz periculos.
Ziua cealalta, a fost o zi de vanatoare ceva de groaza, au venit toate dubele de militie din tara si ne-au inconjurat cartierul si dai la arestat tigani. Tata nu aflase de tarasenia cu sectoristul, nu aflase nimeni inca, decat militienii, si a crezut ca dupa el vin, sa-l aresteze din cauza lui “ridica-te, Gheorghe” si repede s-a ascuns în cocina porcilor unde, deobicei, ne baga pe noi (pe mine si pe fratii mei) când ne pedepsea si se satura sa ne bata. S-a inchis acolo ( adica a pus-o pe mama sa-l închida) cu doua sticle de tuica si n-a mai iesit nici sa mearga la serviciu în ziua urmatoare. La veceu nici atat.
Noi copiii, ne-am adunat pe stadionul Tehnolemn si numai de fotbal nu ne-a ars, toata lumea vorbea de militieni si de tiganii cu care umplusera dubele.
- L-au luat si pe taica-meu, ne-a anuntat Lae, care si el era tigan, mai ales taica-sau, ca Lae mergea la scoala cu noi si nici briceag nu avea decat prastie, ca toata lumea.
- Si ce-o sa-i faca?
- Nu stiu.
Toti copiii l-au batut pe umeri si s-au imprietenit cu Lae toata ziua aceea.
- Pai si taica-meu a disparut, mi-am amintit eu.
- Taica-tau e tigan?
- Nu, e ardelean…
- Atunci s-o fi imbatat pe undeva…nu ziceai tu ca se imbata ca un porc?
- Ba da.
Si aveau dreptate baietii, când m-am dus acasa l-am auzit pe tata sforaind în cocina porcilor si ma tot întrebam daca mama l-a inchis acolo (chiar asa si era) desi nu-mi prea venea mie sa cred.
- Mama, cine sforaie în cocina la noi?
- Nimeni!
- Cum nimeni daca eu aud pe cineva sforaind?
- Esti tu fudul de urechi.
N-am avut incotro, m-am uitat printr-o crapatura si l-am vazut pe tata dormind cu sticla langa cap. A fost un mister pe care mi-a trebuit ceva vreme sa-l dezleg.
Dupa inca o zi, s-a auzit de moartea sectoristului batut de tigani si iar ne-am intalnit pe stadionul Tehnolemn fara chef de fotbal, toti baietii din cartier. Numai Lae lipsea. Lae era portarul nostru, a echipei în care jucam si eu, vreau sa spun. Din cauza lui am ajuns portar permanent, ca Lae s-a mutat din cartierul nostru dupa moartea sectoristului.
Eh, o poveste, cum ziceam, am sa o scriu eu intr-o zi.