| Acasa ||Pagina lui DoDu ||Voteaza |
Inapoi la proza
A doua scrisoare

 

 

 

Pentru verisorul meu scump si drag, Cosmin

 

Draga Cosmin,

de cand nu ti-am mai scris au trecut trei luni si doua zile timp in care am tot asteptat ca sa-mi raspunzi si ma intrebam daca ai primit scrisoarea mea pe care ai primit-o, degeaba m-am razbunat pe bicicleta postasului taindu-i cauciucurile cu briceagul din armata suedeza pe care mi l-ai facut cadou in urma 10 ani mai bine

M-am linistit afland ca ai primit scrisoarea mea, pana la urma, cand am stat cu tine la telefon si stii ce-am auzit eu la telefon? Vocea ta de verisor. Pe urma tati mi-a spus ca ai facut o schita din scrisoarea mea prima si ma bucura faptul ca te-am impresionat si iar vreau sa te impresionez asa ca o sa-ti mai povestesc cate ceva despre mine, poate aceleasi lucruri de data trecuta dar cu mai multe cuvinte ca sa poti sa savurezi in detaliu

 

Cosmin draga,

acum vreau ca sa trec la prima poveste pe care vreau sa ti-o povestesc despre scoala mea profesionala. Si acum sa incepem povestea:

1992 a fost primul meu an de scoala profesionala. Dupa ce am intrat prin admitere mi-am ales meseria de lacatus in construcii metalice cu toate ca mie mi-ar fi placut sa fiu ceasornicar, poate iti amintesti cand ai fost la noi si in timp ce dormeai in camera oaspetilor eu ti-am demontat ceasul de la mana? Tu n-ai stiut ce s-a intamplat, iar mie mi-a fost frica sa-ti spun ca sa nu te supar, pentru ca n-am mai putut sa-l pun la loc din cauza unui arc de sarma pe care l-am indreptat si pe urma n-am mai putut sa-l fac covrig cum era din fabricatie. L-am aruncat in cosul de gunoi unde l-a gasit mami si ti l-a dat inapoi, intre timp eu fluieram ca nu stiu nimic, ca sa crezi ca tu l-ai aruncat din greseala.

Pentru admitere la scoala profesionala am dat teste la matematica si limba romana si sa vezi ce-am facut eu atunci, Cosmin. Te rog sa ma ierti pentru ceas. Testul la limba romana a fost usor pentru ca era o dictare. Eu am scris aceasta dictare si cand am terminat dictarea cat crezi ca am primit pentru ea? Am primit nota maxima, care era opt dar la matematica n-am aflat nicodata rezultatul pentru ca, fiind o materie foarte grea, s-au pierdut testele si scoala a trebuit sa ne accepte pe toti cei care am dat examen ca nu eram destui pentru cate locuri erau goale si au mai primit si copii pe care alte scoli i-au dat afara si asa am ajuns sa fim cati trebuie ca de aia ii spunea scoala ajutatoare

Pe urma ne-au dat o clasa in care stateam in banci eu cu toti colegii mei numai ca in pauze veneau baietii mari din anul patru si isi bateau joc de noi. Pe mine ma bateau ca aveam o mutra care cerea bataie, dar eu nu voiam bataie si nici nu vorbeam cu ei. Dupa ce-am scapat de ei, ca au absolvit, a fost mai usor ca timpul trecea iar cand am terminat primul an, am terminat cu media sase. Insa anul doi cu cat crezi ca am terminat? Tot cu media sase! Si tot asa toti anii iar la sfarsit am terminat cu o medie generala de sapte.

Povestea incepe cand eram in anul trei si ne smecheriseram de acum, ce crezi tu ca au pus la cale colegii mei? Ne-am intalnit toti in fata stadionului Vointa numai ca scoala mea era chiar in fata stadionului Vointa si ne-am hotarat toti colegii ca sa nu mergem la ore pentru ca afara era zapada mare si plus ca mai si ningea. Si plus ca scoala era si inchisa. Si plus ca atunci toti colegii ne-am dus sa spalam fetele cu zapada, dar eu fiind putin mai milos doar m-am uitat la altii cum le spala pe fete cu zapada si fetele tipau de placere ca nu voiau sa fie spalate. Eu nu m-am luat de nimeni, mi-am vazut de treaba mea pana am inghetat in zapada de nu mi-am revenit trei zile, ocazie cu care mami iar mi-a spus ca sunt troante iar tati m-a asigurat ca daca spalam vreo fata cu zapada, era sigur un progres din partea mea, eu n-am inteles ce progres si sunt hotarat sa nu spal niciodata fete cu zapada

In anul patru care a fost ultimul an, nu mi-am batut joc de copiii din primul an, ci am invatat si am terminat profesionala cu media sapte cum ti-am spus si am promovat si examenul de absolvire cu nota sase la practica.

Si uite-asa a fost povestea mea cu scoala mea profesionala de unde am luat si o diploma de absolvire in vara anului 1995 la date de 4 iunie. Plus ca am tinut si banchet

 

Cosmin draga,

Acum am sa-ti spun o alta poveste ca prima a fost plictisitoare si s-a intins prea pe multi ani. A doua poveste incepe in august 1995 cand am intrat la sfanta mansatirea Izbuc unde am invatat sa bat sfanta toaca si sa trag de sfintele clopotele. Vreau sa-ti spun ce frumos a fost acolo ca sa te cutremuri din toata fiinta ta draga.

Povestea:

Mai intai sa-ti spun ca am facut toate ascultarile, prin rotatie. Am trecut prin toate rotatiile pana m-am rotit iar ultima ascultare am avut-o in fata sfatului sfintei biserici din sfanta manastire.

Ma sculam in fiecare dimineata la cinci jumate si daca era iarna, faceam focul in sfanta biserica si aprindeam sfanta lumanare din fata sfantului altar dupa care aprindeam sfintele candele. Apoi ieseam afara din sfanta biserica si bateam sfanta tochita mica de lemn in forma de sfanta cruce roata pe dupa sfanta biserica plus cu oprire din mers. Dupa aceea urcam sus pe deal si ce crezi ca faceam? Bateam sfanta toaca mare care era tot de lemn. Daca era sarbatoare trageam si de sfintele clopote, de amandoua. Daca nu era sarbatoare trageam numai de unul. Apoi coboram din deal de la sfanta clopotnita. Apoi intram in sfanta biserica. Apoi incepeam slujba sfintei Utrenii impreuna cu sfantul parinte Staret. Eu cantam in sfanta strana la sfanta Ectenie.

Cosmin,

sa vezi ce-am patit odata, ca vreau sa te impresionez. Am pierdut vaca manastirii. Am gasit-o a doua zi dar sa vezi ce facea vaca. Ii manca dulama Parintelui Pimen Batranu plus izmenele si asta dupa ce le-a spalat si intins pe sarma.

Dar sa vezi tu, Cosmine, ca iar am pierdut vaca si pana sa o gasim ne-am pus toti pe cautat dar pana la urma am gasit-o si stii unde? In beci! Ne manca noua cartofii. Foarte greu am scos-o de-acolo ca era locul stramt. Dar pe urma ce crezi ca s-a intamplat? Am pierdut iarasi vaca. S-a intors singura dupa doua zile lihnita de foame.

Acuma, noi, obstea manastirii am numit un frate care sa fie cu animalele. Intr-o zi, cand eram toata obstea la slujba, fratele acela care se ocupa cu animalele a muls vaca, pe urma i-a dat drumul si pe urma a dus laptele la bucatarie. Cand a plecat, a uitat sa inchida bucataria si usile. Dupa ce am iesit noi de la slujba ne-am indreptat toata obstea la bucatarie si sa vezi ce-am vazut si noi, cred ca ai sa razi de ce-o sa-ti spun. A intrat vaca in bucatarie! Inaintea noastra. Si-a facut nevoile de balegar pe-acolo si a rasturnat laptele din galeata iar vitelul ei a intrat cu capul in scara de la pod si se invartea cu scara. Greu i-am scos scara din cap. Mie mi-a revenit curatenia. Balegarul l-am curatat usor, dar din lapte nu s-a mai putut recupera nimic.

Dar asta nu-i nimic, sa vezi tu, Cosmine, ce frumos e iarna la manastire. Cand venea Craciunul mergeam la padure cu fratele Lucian Luminosul dupa doi brazi de Craciun plus ca mai aduceam si o craca de brad, pe care le ornam pe toate, ne strangeam pe urma la staretie si porneam toti cu colinda. De Anul Nou era si mai frumos, ca trageam clopotele sa ingrop anul.

Asta a fost povestea mea de la manastirea Izbuc de unde am plecat in vara sfantului an 1998.

 

Dragul si scumpul meu verisor Cosmin,

acum urmeaza povestea ce frumos a fost la Budapesta. Eu n-am crezut niciodata ca o sa ajung sa merg vreodata in vreo strainatate. Pentru ca sunt troante. Dar am fost cu colegii mei de la Casa Minunata care toti sunt ca mine si eu ca ei. Sa-ti spun cum e Budapesta. Budapesta e o capitala frumoasa. Sa-ti spun cum mai e. E curata. Cand am ajuns acolo, era dupa-amiaza si am innoptat la hotelul Marco Polo. A doua zi mi-am cumparat o geaca originala si o pereche de manusi. Iar urmatoarea dupa-amiaza am mancat la un restaurant. Pe urma ne-am intors iar in tara noastra, toti colegii de la Casa Minunata.

 

Draga Cosmin,

mai am o poveste, cum am fugit eu de-acasa la Bucuresti, dar pe asta vreau sa ti-o las la urmatoarea scrisoare, ca s-a facut cam groasa si poate nu mi-o mai duce posta. Ca m-a vazut un vecin cand am taiat cauciucurile de la bicicleta postasului si m-a parat si poate e mai cumsecade sa nu ingros scrisoarea. Dar numai daca vrei sa te mai impresionez.

In continuare am sa-ti dau vesti care te vor bucura in ultimul hal. Am schimbat catargul de la gradina. Acum am un catarg telescopic cu sase brate. Intr-o duminica am dat la pescuit si am prins un clean marisor. Cu ce crezi ca l-am prins? Cu un fluture negru si m-am bucurat de n-am mai stiut ce sa fac de atata bucurie.

Aici la gradina am schimbat multe. Am facut terasele. Eu cu tati am terminat si casuta si acum duminica dorm in podul casutei. Am facut si aleea spre fantana iar mai departe o sa vezi tu, Cosmine draga, cand o sa vii ca eu te-am visat intr-o noapte ca ai venit la noi si erai tanar. Abia astept sa vii si sa dam la pescuit, sa prindem un clean si sa-l mancam pana la oase. Daca vrei jucam si sah daca n-ai uitat, ca pe tati l-am batut ultima oara.

Transmite familiei salutari de dragul meu. Iti doresc sanatate si mi-e dor de tine, abia astept ziua si ceasul sa ne revedem dupa ani si ani de zile. Te imbratiseaza al tau verisor cel mai iubit,

 

Dorian Duma