Călăreţul prin timp

 

 

 

 

Te-am observat, râdeai
Pe marginea iubirii
părea
un muget al mării pieptul tău
săltând
Şi ca un gând
veneam înconjurându-ţi mijlocul
într-o alunecare pe coapse
fără sfârşit

Calul mă aştepta bătând nebuneşte
şi hohotind în chemări disperate
" Stapânul meu! Vino-ţi în fire
hai să plecăm..."

Dar eu creşteam tulpină din pântecul tău rarefiat
înalţându-mă spre inimă
printre sâni
prefacându-mă
liană în jurul gâtului tău

Sălbatic
mă striga
armăsarul
"Stăpâne
hai
să plecăm! Mai avem atâta de mers prin infinit
ş i mi-e teamă că nu vom mai ajunge"
Eu însă, înmuguram din fiecare ochi al tău
din fiecare buză şi din mâini

Nu
murgule
călătoria s-a sfârşit
nu vezi
e capătul infinitului aici
Şi mi-am găsit himera
Şi treci tu dincolo
de
sfârşit