Nesfarsita-mi tristete
zburam in volte decrescatoare
cu aripile deja, deja frante
pana cand am ajuns, am ajuns cu picioare-
le incrucisate sub tamplenu-mi mai pasa de tristetile voastre
nici de orbitele ochilor cu vedere alba
ma mai dor numai urmele apasate ale coaste-
lor asezate la gat ca o salbacadeam printre secunde rasucite-n spirale
printre gandurile-mi secate, negre cusute
cu aripile-mi roase in stransura zale-
lor, prabusindu-ma in circumvolutenu ma mai dor dezamagirile voastre
nici pacatele innodate pe deget ca o virtute calpa
nu ma mai orbesc resturile de cranii (ori ale coaste-
lor) pe care le zdrobesc cu nesfarsita tristete
sub talpa
