numai
tu, numai tu
numai pe tine
numai tie
ma reped struna de otel printre fiorduri
tipat de egretam vulnerabila, uluita, ratacita
înconjurând de opt ori ghetarii din norduri
iata , nu m-am nascut pasare din cenusa
de-as fi vrut
iata, m-am nascut om din carne, din iubire
iata, sunt o bucata de materie organica pieritoare
substitut
cautând efemera sa împlinire
iata
sunt un om si nu ma mai mir
nu
îi sarut numai pe cei de dinaintea mea
cu
pe toti strarmosii mei ii sarut pentru ca ei au trait, au murit,
ai, vai
doar pentru mine
pentru a-ti vedea eu zâmbetul de cires înflorit
în mai
nu de plânsul straniu (tandru) al violoncelului toamna
nu te caut de dorul ce-mi ravaseste visele din iernile duse
cernute
nu de visele albe ca niste aripi uriase, imense, imaculate
nu prin fâlfâitul zmeelor înaltate
imagini apuse
pierdute
nu de
mirosul busuiocului din câmpie
nu de mirosul înnebunitor al gâtului tau iasomie
alergând
pasi înnebuniti fara ragaz
tremurând
lacrimi siroind în obraz
culegând
câte
cetati se zidesc într-o viata
câte ziduri poti alinia într-o viata
singura
câte lacrimi aduni într-o lingura
câte iubiri poti însirui pe o ata?