joile noastre

 

joi, joi, joi si joi
am văzut un tablou intitulat bărbatul cu tichia roşie
nu ştiu de ce roşie şi mai ales de ce tichia dar înţeleg de ce bărbat, e vorba
de alchimia cărnii
ceaţa se lăsase din vârful colinelor alfa şi nu vedeai la trei paşi
mă prinseseşi de braţ si bâjbâiam ca nişte zahei orbi
te-am întrebat de aceea, am şi uitat întrebarea, tu ai acceptat să închizi ochii

ploile băteau caldarâmul
ploile băteau caldarâmul
peste iluzii caline
dinspre miază noapte şi căram o umbrelă cât toată grădina
nu mi-e bine, ţi-am spus, nu mi-e bine deloc, te-am rugat
am o insuficienţă respiratorie
ce s-a cronicizat

de ce tocmai joi şi nu tocmai vineri sau tocmai luni?
de ce ai extras optarul de caro din pachet şi nu altă carte?
de ce te doresc în toate nuanţele, de ce
te-ai născut cu un sex atat de diferit de al meu?
de ce "de ce"?

joi
mi-ai cântat despre toate gâştele migratoare
mi-ai spus, există un anotimp special al lor, nu? Al cincelea, ca un blimp
de unde să ştiu, toate minutele tale mi s-au aşternut troienit în răstimp
prin glezne şi cu ce mirare
şi cu ce mirare te-am iubit
şi cu ce disperare

nu drumurile, drumurile au logica lor, intersecţiile lor
au paşii noştri lăsând perechi de urme
au ferestrele din care-mi vine să muşc, străvezii, taciturne
nocturne
trăiesc bucuria întoarcerilor, nu drumurile sunt cele care ar putea
să o curme

şi nici oraşul cu lacurile sale salmastre
nici -şi nici noi, nici
joile noastre