Ce mai faci
201
Ba eu cam sunt fericit, Marina, de ce crezi ca nu as fi? Cred ca cu mine vorbeai, cand am citit poezia asta care mi-a placut am simtit ca mie mi te adresezi.
Acuma eu vreau sa-ti spun de ce sunt fericit.
Eu cand eram mic eram cam prea mic si toti copiii ma bateau. Ziceau ca mutra mea cere pumni. Si-mi dadeau pumnii aceia. Copiii isi imparteau sandviciurile intre ei, bomboanele si cicolatile, iar eu ma alegeam cu pumnii, palmile si picioarele. Odata un copil a venit la mine si mi-a spus:
- Trebuie sa-ti trag un pumn.
- De ce?
- Pentru ca toata lumea stie ca mutra ta cere pumni.
- Da, dar nimeni nu stie ca inima mea cere mangaiere.
Copilul si-a pus ghiozdanul sub fund si se uita la mine.
- Nu inteleg.
- Vrei sa-ti explic?
- Da, pe urma iti dau un pumn.
- Pe urma mai vedem noi. Iti plac secretele?
- Da.
- Vrei sa-ti spun unul?
- Vreau.
- Dar o bomboana ai?
- Am.
- Da-mi-o mie. Multam!
- Si secretul?
- Secretul l-am uitat dar uite, ia tu bomboana mea. Si inca una pentru ca mi-ai oferit o mangaiere.
Din ziua aceea am inceput sa facem schimb de bomboane. Insa ceilalti copii l-au luat la rost.
- De ce-i dai bomboane lui DoDu si nu-i tragi pumni cum facem si noi?
- Pentru ca inima lui cere mangaiere.
Copiii sa-u asezat pe ghiozdane si-l priveau pe baiatul acela.
- Nu intelegem.
- Vreti sa va spun un secret?
- Vrem.
Eu nu stiu ce secret le-a spus baiatul acela caci de atunci n-am mai luat niciodata pumni. Decat bomboane. Toata lumea venea sa-mi dea bomboane. Si azi, dupa atatia ani, cand ne intalnim pe strada, copiii de odinioara, avem prin buzunare bomboane pe care le schimbam intre noi in loc de "ce mai faci".