Piedica
127. Nume: DoDu </autor.php/m_id/1300/> Email: <mailto:>Data: Tuesday April 30th, 2002 03:11 AM
Eu tare as vrea sa particip la concurs cu o poezie pe care inca eu nu am publicat-o pentru ca mi-e rusine de ea.
Odata mi-a citit-o prietenul meu si el a zis
- Ba, DoDule, tu ai scris poezia asta mizerabila?
Eu m-am razgandit si i-am zis ca nu, ca nu stiu cine a scris-o, ca poate singura s-a scris, ca eu am mai auzit de poezii care se scriu cam singure si poetul numai da din mana asa ca sa creada lumea ca el scrie poezii.
Eu am cunoscut un poet pe care il chema Petrica si era schiop. El mi-a spus ca poeziile trebuie sa le lasi sa se scrie singure in mintea ta si abia apoi sa le asterni pe hartie. Nu tu sa te pui in fata hartiei si sa astepti o muza care sa-ti sopteasca ce sa scrii. Ca atunci se cheama ca nu mai e poezia ta. Ci a muzei.
Iar un alt poet care avea gura mai mare decat putea sa o caste, zicea ca poeziile nu trebuiesc cautate pentru ca atunci ies scremute. El a zis ca poeziile se pescuiesc. Stai asa cu undita in mana care se cheama stilou si astepti. Dar nu te gandesti la poezie. Te gandesti mai bine la vecinul tau care si-a batut nevasta. Si atunci te cuprinde ura pentru vecinul respectiv. Iar cand ai obtinut ura asta, repede o convertesti in cuvinte de ura care se cheama poezie. Poti sa te gandesti si la vecina si atunci iese alta poezie, cu cuvinte mai dragastoase si poate ca vecina iar va manca bataie din aceasta pricina si atunci tu iara te superi pe vecinul si tot asa. Asta se cheama sa pui momeala in undita.
Gata acuma cu povestile ca eu daca-mi dau drumul nu pot pentru ca sa ma mai opresc numai daca-mi fac singur piedica.