Poteca copilariei
227
Nume: DoDu </autor.php/m_id/1300/> Email: <mailto:>Data: Saturday August 10th, 2002 05:50 PMMie mi-a placut foarte mult poezia asta din cauza de poteci de copilarie care sunt sapate si in mine mai mult decat as vrea eu si ar fi cam necesar.
Mie odata, cand eram pe o poteca a copilariei mi-a iesit in cale un caine cam fioros si m-a muscat de la glezna de la picior. Eu am inceput sa plang si pe dulau l-a apucat mila si a inceput sa-mi linga rana pana mi-a trecut. Pe urma cand ne-am mai vazut nu m-a mai muscat si eu ii aduceam totdeauna un colt de paine uscata. Pe urma cainele acela venea mereu cu mine pana la scoala si ma astepta cand ieseam si ma ducea pana acasa. Ani de zile.
Bineinteles ca a murit intr-o zi.
Si m-a durut de zece ori mai tare decat atunci cand m-a muscat.
Eu nu stiu daca o sa mai am vreodata alt prieten mai bun decat cainele acela care m-a muscat pe poteca copilariei mele