Vremea englezeasca

 

305
Nume: DoDu </autor.php/m_id/1300/> Email: <mailto:>Data: Wednesday April 23rd, 2003 04:07 AM

Cand am fost eu in Londra fara bani, adica aveam vreo doua sute de-ai lor prin buzunare, nimeni nu voia sa vorbeasca cu mine pe romaneste asa ca m-am suparat si n-am vorbit nici eu pe englezeste care e o limba cam sucita. Trebuie sa vorbesti printre dinti sau sa-ti lingi cerul gurii ori sa-ti casti gura pentru a si cand colo sa spui e. Asa ceva n-ai mai pomenit.
- Nu va suparati, am intrebat eu pe un nene alb la piele, unde sa ma culc si eu la noapte ca mi-a trebuit trei ore sa ies din aeroport si m-a apucat inserarea.
- Nem tudom, mi-a raspuns nenea ala.
Nu stiu daca era pe engezeste ca n-am priceput o boaba. Adica OK stiam si eu. Sau thank you, ori please, dar nu mi-a spus nimeni asa ceva.
Am gasit eu un hotel pana la urma, ca sunt cam descurcaret si am cerut o camera.
Receptionistul m-a intrebat daca vreau room.
- Mai bine o bere, am cerut eu.
Dimineata am iesit de la hotel cam lefter, ca la intrare n-am observat stelutele alea multe si de unde sa stiu ca masa era inclusa, eu n-am mancat cu gandul sa scap cat mai ieftin.
Am luat metroul si dupa ce mi s-a facut lehamite de cat am mers, mai ales ca-mi chioraiau si matele de parere de rau dupa masa de dimineata platita si neingurgitata, am coborat in cartierul Barking de care nu auzisem nici macar in povesti. Am aflat eu pana la urma ca acolo locuieste Boby Charlton dar nu l-am vizitat, nu mai stiu de ce. poate din cauza ca a fost fotbalist. Gazda mi-am gasit la un jamaican cu parul cret. Am inchiriat un dormitor in care intram eu, patul de sub mine si un cuier deasupra capului meu. Dar baia si bucataria erau comune asa ca mai faceam cu schimbul, mai dormeam si in bucatarie. In baie am dormit numai odata cand m-am imbatat cu gazda si am inceput sa ne pupam. Pe gura nu, ca el era cam buzat, numai pe obraz. Pe urma am inceput sa plangem, jamaicanul din cauza ca-l parasise nevasta care si ea avea parul cret iar eu plangeam din cauza ca-l parasise pe jamaican nevasta si ma simteam empatic, poate il induplecam sa-mi scada chiria. El a zis ca nu, asa ca m-am dus la culcare. Am dormit cu capul pe colacul veceului, cred ca de aia am visat numai clor toata noaptea.
Cat despre vremea englezeasca din Barking, mai bine sa nici nu va povestesc ca va apuca groaza de atata ploaie.
Poate maine, daca mai gasesc textul asta